CUM ARATA CALATORIA CU TRENUL INTERCITY – Intre Bucuresti la Brasov, trenul merge cu viteza maxima de 140 km/h, iar biletul costa 64 de lei

CFR Calatori a reintrodus in circulatie, la finalul anului trecut, trenurile InterCity, garnituri cu rang superior care nu au mai circulat din 2014.

Trenurile Intercity au revenit pe sine dupa o pauza de 8 ani, fiind astfel reintrodusa aceasta categorie de tren pe rutele pe care viteza si conditiile tehnice permit acest serviciu. Au fost proiectate pentru circulatia in acest mers de tren nou un numar de 12 trenuri.

Trenurile InterCity circula pe trei magistrale „privilegiate”: M 800 Bucuresti – Constanta, deservita de „Tomis Expres”, M 500 Bucuresti – Suceava/Iasi pe care vor circula trenurile „Stefan cel Mare” si M 300 Bucuresti – Cluj-Napoca, cu Intercity botezat „Avram Iancu”.

Biletele la trenurile InterCity sunt cu 15% mai scumpe decat la cele InterRegio pentru ca sunt asigurate vagoane modernizate, vagoane-restaurant, Internet, prize pentru incarcare sub fiecare scaun si mai putine opriri pe traseu.

Pe traseu, de la Bucuresti la Brasov, cu trenul IC 531, viteza maxima este de 140 km/h.

La clasa a II-a, intre Bucuresti si Brasov, biletul standard costa 63,9 lei, adica 13 euro, in timp ce, la clasa I, este 92,4 lei, adica aproape 18,5 euro. Exista reduceri pentru copii, elevi si studenti. De precizat, cardul TrenPlus, eliberat de CFR pentru a fideliza cumva calatorii, nu acorda niciun fel de reduceri.

Trenul are si vagoane pentru Cluj-Napoca si Arad. De la Bucuresti la Ploiesti, trenul a facut numai o jumatate de ora, orasul fiind singura oprire pana la Brasov.

La clasa a II-a, de exemplu, scaunele sunt dispuse in configuratia de 2+2, adica patru scaune pe un rand, spre deosebire de trenuri Intercity din alte tari europene, unde avem trei scaune pe rand. Vagoanele de clasa a II-a nu par insa destul de confortabile pentru distantele lungi. Spatiul pentru bagaje de mana este relativ generos, iar la capatul vagonului exista rafturi speciale pentru bagaje mari

La clasa I, configuratia este 2+1, iar fiecare scaun are masuta. Aici, scaunele sunt rabatabile. Prizele sunt in perete, iar fotoliile confortabile. Spatiul pentru picioare l-am descrie drept convenabil. Cei care calatoresc la clasa I au dreptul la o sticla de apa plata si pot gasi la capatul vagonului carti de citit.

Initial, trenul a fost prevazut si cu un mic bar.

Distanta Bucuresti-Brasov a fost parcursa in doua ore si zece minute, cu patru minute mai devreme decat graficul prevazut.

Iar calatoria cu trenul Intercity poate fi urmarita aici.

De asemenea, CFR Calatori asigura trenuri InterCity si pe Magistrala M 500 Bucuresti – Suceava/Iasi. Trenul „Stefan cel Mare Expres” parcurge distanta intre Bucuresti si Suceava in 5 ore si 39 minute, iar biletul costa 194 lei. Diferenta de timp fata de trenul InterRegio Bucuresti – Suceava este de doar 5 minute, dar de 24 de lei la pretul biletului.

De la Bucuresti la Cluj-Napoca circula trenul InterCity „Avram Iancu” Expres. Acesta parcurge distanta de 500 de kilometri in opt ore si jumatate cu opriri la Ploiesti, Brasov si Teius. Biletul costa 185 lei (clasa I). Trenul InterRegio face de la Bucuresti la Cluj-Napoca 9 ore si 15 minute, iar biletul costa 160 lei (clasa I).

Articolul precedentSECTIUNE DIN AUTOSTRADA TRANSILVANIA, SCOASA LA LICITATIE – Sectiunea Suplacu de Barcau – Chiribis costa 937,53 milioane de lei fara TVA
Articolul următorPASAJUL BASARAB, RECEPTIONAT DUPA 12 ANI – Primaria Bucuresti lanseaza licitatie pentru expertiza tehnica

6 COMENTARII

  1. […] Trenurile Intercity au revenit pe sine dupa o pauza de 8 ani, fiind astfel reintrodusa aceasta categorie de tren pe rutele pe care viteza si conditiile tehnice permit acest serviciu. Au fost proiectate pentru circulatia in acest mers de tren nou un numar de 12 trenuri, potrivit infrapress. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.