OPERATIONALIZAREA CNIR INTRA IN LINIE DREAPTA – Ministerul Transporturilor lanseaza in dezbatere publica statutul noii companii de infrastructura

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) a initiat joi, 29 aprilie, procedura de consultare publica cu privire la proiectul de Hotarare a Guvernului privind aprobarea Statutului Companiei Nationale de Investitii Rutiere – S.A. (CNIR). Noua companie a fost infiintata in urma reorganizarii din 2016 a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), insa a fost neoperationala vreme de mai bine de patru ani.

CNIR este o noua companie diferita de actuala CNAIR si care se va ocupa doar cu implementarea marilor proiecte de infrastructura rutiera precum autostrazile, drumurile expres, podurile sau variantele ocolitoare. Noua companie a intrat in linie dreapta cu operationalizarea dupa ce Parlamentul a adoptat, la inceputul lunii martie 2021, actul normativ care reglementeaza functionarea acesteia.

Reamintim ca Lumea Infrastructurii a detaliat atributiunile pe care le va avea CNIR, conform legii nr. 50/2021, promulgata pe 29 martie 2021, dupa ce a primit unda verde de la forul legislativ.

CNIR este dezvoltatorul de infrastructura de transport rutier de interes public

Astfel, CNIR este dezvoltatorul de infrastructura de transport rutier de interes public, de natura autostrazilor, drumurilor expres, drumurilor nationale, variantelor ocolitoare, precum si a altor elemente de infrastructura rutiera definite conform legii, care fac parte din strategiile nationale sau din documentele strategice aprobate in acest sens, si are drepturile, obligatiile si raspunderile ce ii revin in aceasta calitate, potrivit reglementarilor interne si actelor juridice internationale la care Romania este parte.

CNIR se va ocupa de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier potrivit necesitatilor de deplasare a cetatenilor si de circulatie a marfurilor in conditii de siguranta, cu atingerea unor timpi de deplasare comparabili cu cei din Uniunea Europeana si asigurarea confortului in trafic. Masura de infiintare a C.N.I.R va conduce la dezvoltarea pe termen lung a retelei trans-europene de transport (TEN-T), pentru functionarea optima a pietei interne comunitare, in stransa legatura cu realizarea obiectivelor strategiei europene privind cresterea economica”, potrivit Ministerului Transporturilor,

Ministrul Transporturilor a anuntat, la inceputul lunii martie 2021, ca face un apel public pentru CV-uri de la „toti profesionistii din sistemul public si din cel privat” pentru a forma noua echipa de conducere.

Dupa ce Legea nr. 50/2021 a intrat in vigoare am inceput sa scriem cadrul normativ care este necesar pentru functionarea Companiei Nationale de Investitii Rutiere – S.A. Sunt etape care trebuie parcurse, iar in aceasta faza toti cei interesati pot veni cu propuneri sau observatii. De astazi avem in consultare publica proiectul de Hotarare a Guvernului privind aprobarea Statutului Companiei Nationale de Investitii Rutiere – S.A si asteptam contributia fiecaruia dintre dumneavoastra, ce poate fi transmisa prin una dintre modalitatile precizate in anuntul publicat pe site-ul MTI”, a declarat ministrul Catalin Drula intr-un comunicat publicat joi, 29 aprilie pe pagina web a Ministerului Transporturilor.

Structura statutului CNIR

Potrivit proiectului de Hotarare de Guvern privind aprobarea Statutului Companiei Nationale de Investitii Rutiere SA, publicat joi, 29 aprilie, in transparenta decizionala, Statutul este structurat in zece capitole, astfel:

  • Capitolul I: Denumirea, forma juridica, sediul, durata;
  • Capitolul II: Scopul si obiectul de activitate;
  • Capitolul III: Capitalul social. Actiunile;
  • Capitolul IV: Adunarea generala a Actionarilor;
  • Capitolul V: Consiliul de administratie;
  • Capitolul VI: Directorii;
  • Capitolul VII: Gestiunea Companiei;
  • Capitolul VIII: Activitatea companiei;
  • Capitolul IX: Asocierea, modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea si litigiile Companiei;
  • Capitolul X: Dispozitii tranzitorii si finale.

De asemenea, statutul cuprinde si o anexa care reprezinta sigla CNIR.

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA si infiintarea Companiei Nationale de Investitii Rutiere SA, precum si modificarea si completarea unor acte normative, cu modificarile ulterioare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 50/2021, a fost infiintata Compania Nationala de Investitii Rutiere SA (CNIR) ca persoana juridica romana, cu capital social initial integral de stat detinut prin Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, avand forma juridica de societate pe actiuni. CNIR este dezvoltatorul de infrastructura de transport rutier de interes public, de natura autostrazilor, drumurilor expres, drumurilor nationale, variantelor ocolitoare, precum si a altor elemente de infrastructura rutiera definite conform legii, care fac parte din strategiile nationale sau din documentele strategice aprobate in acest sens, si are drepturile, obligatiile si raspunderile ce ii revin in aceasta calitate, potrivit reglementarilor interne si actelor juridice internationale la care Romania este parte. Potrivit art. 62 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, prin Hotarare a Guvernului se aproba Statutul Companiei Nationale de Investitii Rutiere SA. Astfel, pentru asigurarea functionarii CNIR SA este necesar a se aproba statutul societatii, care este prevazut in anexa la prezenta hotarare”, se arata in nota de fundamentare care insoteste proiectul.

Capitalul social initial al CNIR este in valoare de 50.000.000 lei

Conform anexei la proiect, capitalul social initial al CNIR este in valoare de 50.000.000 lei si este subscris si integral varsat in numerar de statul roman, in calitate de actionar unic, care isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin Ministerul Transporturilor si Infrastructurii. Capitalul social al CNIR este divizat in 5.000.000 de actiuni, cu o valoare nominala de 10 lei fiecare. Noua companie se poate privatiza in conditiile legii prin diminuarea participatiei statului cu un procent de 15% din valoarea capitalului social initial, iar strategia de privatizare se aproba prin hotarare a Guvernului.

Compania este administrata de un Consiliu de Administratie format din sapte membri, persoane fizice sau juridice, cu experienta in activitatea de administrare/management a/al unor intreprinderi publice profitabile sau a/al unor societatilor comerciale profitabile din domeniul de activitate al intreprinderii publice. Cel putin doi dintre membrii consiliului de administratie trebuie sa aiba studii economice sau juridice si experienta in domeniul economic, juridic, contabilitate, de audit sau financiar de cel putin 5 ani.

Nu pot fi selectati mai mult de doi membri din randul functionarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii ori din cadrul altor autoritati sau institutii publice. Mandatul administratorilor nu poate depasi 4 ani, iar in cazul administratorilor care si-au indeplinit in mod corespunzator atributiile acesta poate fi reinnoit.

CNIR se constituie pe o durata nelimitata, activitatea acesteia urmand sa se desfasoare de la data inmatricularii ei la oficiul registrul comertului, se mai arata in document.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.