Compania de stat Romaero, specializata in productie, servicii si cercetare-dezvoltare in domeniul aeronauticii pentru aeronave civile si militare de pasageri sau cargo, estimeaza pierderi de 41,5 milioane lei in acest an si venituri totale de 119,99 milioane lei, potrivit unui document consultat de ”Lumea Infrastructurii”.
In anul 2021, compania a avut pierderi de 64,7 milioane lei si venituri totale de 108,97 milioane lei.
Informatiile apar in proiectul de buget pentru acest an, care va fi supus aprobarii in Adunarea Generala a Actionarilor din 26 septembrie 2022.
”Veniturile totale prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2022 sunt in valoare de 119.993.000 lei prognozandu-se o crestere cu 10,12% raportata la nivelul preliminat pentru anul 2021. Veniturile totale prevazute in BVC pe anul 2022 sunt estimate pe baza portofoliului de contracte si comenzi astfel incat fundamentarea lor sa aiba in vedere respectarea atat a principiului prudentei cat si a principiului continuitatii activitatii”, se mentioneaza in document.
Veniturile totale din productia vanduta sunt estimate in acest an la 92,49 milioane lei, in urcare cu 40,87% fata de anul anterior. Din aceasta suma, cea mai mare parte (54,23 milioane lei) vine din activitatea de fabricatie aerostucturi din derularea contractelor cu: ST Engineering Aerospace Ltd., Spirit Aerosystems, SABCA, Boeing, Viking, Nimrod, Aero Vodochody Aerospace, Britten Norman, Raytheon, Elbit Systems, Reims Aerospace, ASTK.
Alte 16,07 milioane lei sunt venituri estimate din activitatea de mentenanta si reparatii aeronave civile din derularea contractelor cu Ryanair, Blue Air Aviation, Air Bucharest, Corendon Airlines, INCAS, Fly2Sky.
De asemenea, 13,78 milioane lei reprezinta venituri estimate a se realiza din activitatea de mentenanta si reparatii aeronave de transport militare din derularea relatiilor comerciale cu Ministerul Apararii Nationale.
Cheltuielile totale sunt estimate pentru anul 2022 la 159,5 milioane lei, in scadere cu 8,16% fata de anul precedent.
Pentru anul 2022, Romaero a contractat investitii in valoare de 6.546.083 lei conform creditelor de angajament aprobate in anul 2020. Sumele vor fi virate de Ministerul Economiei si se utilizeaza pentru finantarea investitiilor necesare protectiei intereselor esentiale de securitate nationala si care se refera la productia de armament, munitie si material de razboi: sistem laser tracker, masina de masurat in coordinate (CCM) cu masa de 6m, centru de reparatii componente din materiale compozite de aeronave, banc hydraulic de testare aeronave C-130 Hercules si C-27J Spartan, AN-26/30, masina de format table si profile, compresor de aer cu sistem de filtrare si uscare a aerului.
Compania nu are insa suficient personal specializat. Numarul de personal prognozat la finalul anului 2022 este de 871 de persoane.
Romaero respinge anual circa 40% din cererile de oferta primite, din cauza lipsei capabilitatilor necesare pentru executia pieselor. Din cauza actualelor amplasari ale sectiilor de productie, fluxurile de fabricatie sunt total neeconomice si neproductive incluzand timpi si distante mari de deplasare.
”La nivelul Romaero, se constata ca exista insuficient personal specializat. Din analiza pusa la dispozitie de SRUS se observa ca in decurs de un an au incetat 226 contracte individuale de munca, ponderea cea mai mare fiind reprezentata de demisii si pensionari anticipate. Situatia este dinamica, deoarece zilnic se inregistreaza incetari CIM. Daca analizam categoriile de personal al carui CIM a incetat, constatam ca este afectata zona salariatilor direct productivi si a specialistilor din domeniul tehnic aeronautic, ceea ce a dezechilibrat raportul dintre acestia”, se arata in raport.
In decursul anului 2021 au fost inregistrate 75 de pensionari anticipate.
”Incepand cu prima parte a anului 2020, industria aerospatiala a fost afectata profund ca urmare a restrictiilor impuse pentru limitarea efectelor pandemiei SARS-Cov-2. Romaero, o companie cu activitatile principale conectate direct cu piata aviatiei comerciale, a inregistrat o scadere severa a veniturilor. In acest context, numarul mediu al salariatilor s-a diminuat cu peste 24% de la un numar mediu de 908 salariati in anul 2019 la un numar mediu de 690 in luna ianuarie 2022”, se mentioneaza in proiect.
Potrivit previziunilor marilor fabricanti de aeronave la nivel Mondial, Airbus si Boeing, pana in anul 2038, peste 39.000 de aeronave de pasageri si cargo vor fi produse in lume, avand in vedere tendintele actuale de dublare a traficului de pasageri.
Guvernul a aprobat luna trecuta, la initiativa Ministerului Economiei, prin hotarare de Guvern Planul de restructurare operationala a societatii Romaero pentru perioada 2022-2031. Planul de reorganizare al companiei stabileste pasii de urmat pe termen scurt, mediu si lung. Astfel, avand ca scop revitalizarea societatii, eficientizarea economico – financiara si indeplinirea unor obiective operationalece vor permite societatii sa devina atractiva pentru realizarea unor parteneriate strategice. Implementarea Planului de restructurare operationala a societatii Romaero asigura functionarea acestei societati la standardele optime, pentru satisfacerea cerintelor Fortelor Sistemului National de Aparare, astfel incat sa fie asigurate toate conditiile specifice necesare pentru indeplinirea angajamentelor asumate de Romania prin participarea Armatei Romane, cu forte in teatrele de operatii si la misiunile de mentinere a pacii, alaturi de fortele NATO si cele ale Uniunii Europene.
Romaero este companie specializata in productie, servicii si cercetare-dezvoltare in domeniul aeronauticii pentru aeronave civile si militare de pasageri sau cargo.
Romaero are o valoare de piata de 232 milioane lei si se afla sub autoritatea Ministerului Economiei.
Compania are o experienta de peste 50 de ani in executia de piese si ansamble pentru aeronave civile si militare, care se executa incepand cu anul 1968.