16 noi trasee turistice montane au fost omologate in judetul Cluj. Consiliul Judetean Cluj a obtinut omologarea traseelor turistice din zonele Baisoara – Muntele Mare (7 trasee) si Muntii Gilaului (9 trasee), doua dintre cele mai frecventate destinatii din judetul Cluj.
Certificatele de omologare au fost emise de catre Ministerul Antreprenoriatului si Turismului, in baza documentatiei elaborate de Consiliul Judetean impreuna cu Serviciul Public Judetean Salvamont-Salvaspeo Cluj.
Traseele – unele istorice, altele noi – au fost optimizate de catre angajatii si voluntarii Serviciului Salvamont-Salvaspeo Cluj, carora li s-au alaturat si reprezentanti ai ONG-urilor clujene, astfel incat turistii sa le poata parcurge in siguranta.
Conditiile materiale si financiare necesare lucrarilor de amenajare si intretinere a traseelor turistice montane sunt asigurate de catre Consiliul Judetean Cluj.
Cele 16 noi trasee omologate se adauga celor 23 pentru care Consiliul Judetean Cluj a obtinut omologarea pe parcursul anului precedent, pentru zonele Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Faget, Tarnita si Marisel.
”Promovarea zonei turistice a judetului reprezinta, pentru noi, o preocupare constanta si, impreuna cu echipa din cadrul Serviciului Salvamont-Salvaspeo, am intreprins toate demersurile pentru asigurarea unor conditii de deplina siguranta pentru turisti. Aceasta noua omologare este o confirmare ca masurile intreprinse nu au ramas fara raspuns si, totodata, o invitatie pentru clujeni, si nu numai, de a descoperi frumusetile pe care natura ni le ofera”, spune Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj,
Traseele turistice omologate in zona turistica Baisoara – Muntele Mare sunt:
- Statiunea Muntele Baisorii – Saua Plopis – Sesul Cald (cruce galbena);
- Muntele Baisorii – Statiunea Muntele Baisorii – Muntele Mare (cruce rosie);
- Muntele Baisorii – Vf. Buscat – Vf. Pietrele Marunte – Statiunea Muntele Baisorii (punct galben);
- Statiunea Muntele Baisorii – Porut – Moara de Padure (banda albastra);
- Statiunea Muntele Baisorii – Crucea Crencii (cruce albastra);
- Statiunea Muntele Baisorii – Balomireasa;
- Balomireasa – Saua Ursoaia (banda rosie).
Traseele turistice omologate in zona turistica Muntii Gilaului sunt:
- Liteni – Porut (triunghi rosu);
- Maguri Racatau – Smidele (banda galbena);
- Maguri Racatau – Piatra Grosilor (cruce galbena);
- Uzina – Lita – Porut (cruce rosie);
- Dobrin – Manastirea Muntele Rece – Finisel (triunghi rosu);
- Moara de Padure – Cetatea Lita – Moara de Padure (punct galben);
- Fintinele – Circuit intrare defileu (punct rosu);
- Fintinele – Cariera (punct galben);
- Fintinele – Crucea Iancului (punct albastru).
Trasee de escalada reamenajate in Cheile Turzii
Salvamontistii Serviciului Public Judetean Salvamont-Salvaspeo Cluj din subordinea Consiliului Judetean Cluj au incheiat actiunile de curatare si reamenajare a traseelor de escalada din zona Cetateaua Mare, defileul Cheilor Turzii.
Au fost vizate, astfel, traseele Samsarul, Traseu, Vorace, Tenace, Rapace si Capace, cu lungimi cuprinse intre 16 si 22 de metri si grade de dificultate intre 6a+ si 7a+. Aceste trasee sunt cautate de cataratori in zilele toride, deoarece peretele este unul nordic si e umbrit toata ziua.
Intretinerea, verificarea si curatarea traseelor de escalada si alpinism sunt activitati permanente ale Serviciului Public Judetean Salvamont-Salvaspeo Cluj si au drept scop principal cresterea sigurantei practicantilor acestui sport precum si prevenirea accidentelor.
Trasee onologate si in Bihor
Sase trasee turistice montane din judetul Bihor au fost omologate de Ministerul Antreprenoriatului si Turismului.
Certificatele au fost emise la solicitarea primariei comunei Vadu Crisului, toate cele sase trasee fiind pe teritoriul unitatii administrativ- teritoriale. Practic, primaria comunei Vadu Crisului devine administratorul acestor trasee montane existente, in timp ce lucrarile de mentenanta se desfasoara sub coordonarea si supravegherea Serviciului Judetean Salvamont Salvaspeo Bihor al Consiliului Judetean Bihor.
„Frumusetea muntilor nostri are un potential a carui valorificare poate contribui la dezvoltarea judetului nostru din punct de vedere turistic. Traseele montane care fac legatura intre diferitele puncte de atractie turistica trebuie sa fie amenajate si intretinute corespunzator pentru a asigura accesul turistilor in conditii de siguranta”, a precizat Mircea Malan, vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor.
Toate cele sase trasee omologate au ca punct de plecare Cabana Pestera:
- Cabana Pestera – malul Crisului Repede – belvedere Peretele Melcului – Dealul Popii (683 m altitudine) – Catunul Pojorata – Valea Izbandisului – Suncuius; Marcaj: triunghi rosu; Durata de parcurgere: 3,5 ore;
- Cabana Pestera – halta Pestera – Pestera Baia Cocosului – comuna Suncuius – Tabara „Castel” Suncuius – Poiana Franturii – Valea Misidului – Pestera Moanei; Marcaj: triunghi albastru; Durata de parcurgere: 4 ore;
- Cabana Pestera – Pestera Caprei – Pestera Devent I – III – belvedere Terase – zona de padure cu camp de lapiezuri, doline – platoul Tomnatic – Zece Hotare – Pestera Batranului; Marcaj: banda albastra; Durata de parcurgere: 3,5 ore;
- Cabana Pestera – Pestera Rosie – Stanul Stupului – Pestera Fugarilor – Pestera Baia Cocosului; Marcaj: punct galben; Durata de parcurgere: 4 h;
- Cabana Pestera – halta Pestera – Pestera Podireu I – II – Taul fara fund – Pestera Casa Zmaului – belvedere Peretele Zanelor – belvedere Pestera Rosie – belvedere Stanul Stupului – tunel CFR – malul Crisului Repede; Marcaj: punct albastru; Durata de parcurgere: 4,5 ore;
- Cabana Pestera – Pestera Caprei – Pestera Devent I – III – belvedere Terase – belvedere Peretele Melcului – malul Crisului Repede; Marcaj: punct rosu; Durata de parcurgere: 3,5 ore.