APLICATIE LANSATA DE CNAIR – Infrastructura va putea fi vizualizata tridimensional

Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica (CESTRIN) din cadrul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anuntat joi, 3 aprilie 2025, lansarea unei aplicatii web care va permite vizualizarea realitatii tridimensionale din teren.

Concret, este vorba despre vizualizarea realitatii tridimensionale din teren atat in ceea ce priveste infrastructura existenta, cat si in ceea ce priveste proiectele aflate in pregatire sau in implementare.

Mai multe detalii despre noua aplicatie au fost oferite de CESTRIN:

CNAIR – CESTRIN lanseaza astazi o aplicatie web publica dedicata vizualizarii realitatii tridimensionale din teren (etapa necesara in stabilirea unei strategii privind implementarea BIM – cercetare).

Asa cum am mai aratat si in cadrul altor materiale publice, CESTRIN doreste sa vina cat mai rapid cu propuneri privind solutii de implementare a BIM la nivelul CNAIR S.A., atat la nivel de infrastructura rutiera existenta, cat si la nivel de proiecte in pregatire si in implementare. Abordarea acestei problematici are in vedere o analiza pas cu pas.

Aceasta analiza pas cu pas are in vedere constientizarea in primul rand a eforturilor initiale necesare a fi facute pentru a implementa BIM la nivelul infrastructurii rutiere. Infrastructura rutiera este mai putin caracterizata printr-un numar mare de elemente in sectiune transversala, cat si prin lungimi foarte mari.

La nivel national astfel de analize de ansamblu nu au fost realizate inca de un administrator de retea rutiera (cel putin din cate avem noi la cunostinta).

In cadrul aplicatiei web, am introdus o foarte mica parte din scanarea realizata la nivelul A0 Nord pe sectiunea cuprinsa intre DN 1 si DN 2, cu accent pe nodul rutier dintre A0 si A3 si a Centrului de Monitorizare Trafic CMT A0-A3 (scanare despre care am mai discutat in materiale publice de anul acesta).

Se are in vedere o analiza partiala a fatadelor cladirilor din CMT, a stalpilor de iluminat si a parapetelor, deoarece volumul de date este enorm (chiar si in conditiile acestea de prezentare partiala): 11.400.000 puncte cu coordonate 3D (o densitate de aproximativ 8500 puncte pe metru patrat).

Aplicatia permite:

-vederea in perspectiva tridimensionala a informatiei colectate

-schimbarea hartilor de fundal in format 2D sau 3D

-prezentarea informatiilor de pozitionare geografica si a codului de culoare in format RGB pentru fiecare punct

-masurarea elementelor pe verticala

-masuratori tridimensionale

-masurarea suprafetelor pe verticala

-simularea vizuala a conditiilor meteorologice (simulare zi/noapte, conditii de ploaie, grad de acoperire cu nori, ninsoare, ceata)

Datele prezentate fac parte dintr-un set de date mult mai complex, asociat intregului proiect de cercetare care inseamna:

-peste 140 de km de retea rutiera scanata

-mai mult de 3.000.000.000 puncte colectate

-peste 1200 GB de informatii rezultate – Date brute, atentie, date necesar a fi prelucrate! si atentie, date care au in vedere un culoar de scanare cu latime relativ scazuta.

-sute de mii de fotografii panoramice

Aceasta aplicatie web are in vedere doar o testare a infrastructurii informatice necesare elaborarii unor astfel de aplicatii in viitor.

Precizam ca in prezent aplicatia este la nivel de studiu iar in masura in care se vor putea asigura resurse suficiente aplicatia publica va avea caracter permanent.

Primele concluzii privind implementarea BIM (concluzii sintetizate):

1. In vederea implementarii BIM

La implementarea BIM trebuie avute in vedere aceste proiecte pilot, teste si probe prin care sa se poata estima: un buget real, un parcurs real al fluxului de date de la etapa din teren la etapa aplicatii web, o resursa umana minim necesara, o infrastructura informatica obligatorie, precum si o forma de organizare institutionala (pentru ca un astfel de proiect genereaza structuri necesare si dedicate).

2. Volumul de date

Volumul de date implicat este enorm. Este necesara o infrastructura informatica pe masura acestui volum de date, plecand de la partea de stocare si pana la partea de prelucrare, vizualizare si aplicatii.

Ex: statii grafice profesionale cu zeci de nuclee de procesor, memorie RAM si placi video profesionale dedicate procesarii tridimensionale.

3. Flux de date

Putem astazi afirma ca la nivelul principiilor tehnice de lucru s-a reusit finalizarea aproape completa a intregului flux de lucru cuprins intre etapa de colectare date si etapa de publicare in aplicatii web care contine rezultate primare si functii de vizualizare simple, usor de utilizat.

4. Resursa umana si echipamente

Este nevoie de resursa umana dedicata si instruita. La nivel de echipamente au fost identificate doua posibilitati: montarea echipamentului de colectare a datelor pe un autovehicul, respectiv montarea echipamentului de colectare a datelor pe o drona. in functie de ceea ce se analizeaza se poate utiliza unul dintre aceste echipamente sau ambele echipamente intr-un mod complementar.

5. Organizarea institutionala

Este nevoie de o structura organizationala care sa aiba in vedere parcursul real al fluxului de date de la etapa de teren (in cazul infrastructurii existente care se scaneaza) si pana la etapa care presupune crearea aplicatiilor web si a secventelor de automatizare partiala sau completa.

6. Administratorul

Avand in vedere angajamentele, beneficiile versus costurile si/sau alte aspecte la indemana acestuia, Administratorul, respectiv CNAIR S.A., poate decide implementarea BIM cunoscand eforturile care trebuie facute la un nivel de detaliu optim stabilit ca urmare a diverselor teste in teren si NU in necunostinta fara o ampla cercetare metodica reala.

Aplicatia poate fi accesata AICI: https://arcg.is/qGOG80 iar pentru vizualizarea pe smartphone recomandam folosirea modului de vizualizare in versiunea Desktop”.

Articolul precedentCNIR CERE BANI PENTRU DRUMUL EXPRES BACAU-PIATA NEAMT – Compania a solicitat finantare nerambursabila in cadrul Programului Transport 2021-2027. 60% din bani vin de la bugetul de stat. Valoarea totala a finantarii depaseste 9 miliarde lei
Articolul următorBUGETUL CNIR A FOST AVIZAT – Compania Nationala de Investitii Rutiere va avea in 2025 un buget de 57,8 milioane lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.