PORTUL SULINA SE MODERNIZEAZA – Se pregateste o licitatie de peste 100 milioane lei

REGIA AUTONOMA ADMINISTRATIA ZONEI LIBERE SULINA modernizeaza Portul Sulina cu aproape 100 de milioane de lei. Institutia lanseaza in acest sens o licitatie deschisa.

Valoarea totala estimate a proiectului ”Modernizarea Portului Sulina, Cap Mol-Bazin Maritim – Perimetrul II – Etapa I” este intre 64.879.871,94  si 100.423.858,77 lei.

Licitatia vizeaza proiectarea (elaborarea documentatiei tehnice pentru obtinerea autorizatiei de construire si a proiectului tehnic de executie si asistenta tehnica pe perioada executiei lucrarilor) si executia lucrarilor pentru “Modernizarea Portului Sulina, Cap Mol-Bazin Maritim – Perimetrul II” constand in urmatoarele lucrari:

1) Lucrari de executie a cheului vertical, tip escalada (200 ml);

2) Realizarea lucrari de instalatii eletrice pentru a asigura iluminatul public, functionarea echipamentelor de cheu si alimentare navelor cu energie electrica;

3) Realizarea lucrarilor de alimentare cu apa a navelor;

4) Realizarea instalatiilor pentru stingerea incendiilor;

5) Realizarea lucrarilor pentru colectarea si evacuarea apelor pluviale;

6) Reabilitarea drumului de acces cu o lungime de 650 ml si o latime de 7 m;

7) Crearea unei platforme portuare cu o suprafata de 28.800 mp.

Durata contractului este de 65 de luni.

Ofertantul trebuie sa dovedeasca ca a realizat o cifra medie de afaceri in ultimii 3 ani financiari incheiati la data publicarii anuntului de participare (2018, 2019, 2020) de minim 64.000.000 lei.

De asemenea, companiile interesate trebuie sa demonstreze ca au dus la bun sfarsit in ultimii 5 ani (calculat prin raportare la data limita de depunere a ofertelor) lucrari de construire si/sau reabilitare si/sau modernizare si/sau extindere constructii hidrotehnice (porturi, cheuri, dane de agrement, si/sau baraje) si lucrari de construire si/sau reabilitare si/sau modernizare si/sau extindere fundatii speciale de infrastructura transport (porturi, tunele, viaducte), in valoare minima cumulata de 50.000.000 lei (fara TVA) la nivelul a maximum 3 contracte, in calitate de contractant, asociat sau subcontractant.

Termenul limita pentru trimiterea ofertelor este 3 mai 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.