Proiectul pentru modernizarea liniei de cale ferata Bucuresti – Pitesti ar putea fi inclus in PNRR, a declarat vineri, 14 mai, ministrul Transporturilor, Catalin Drula (foto), intr-o emisiune la Europa FM. Oficialul sustine ca pe acest traseu, ia in calcul introducerea trenurilor alimentate cu hidrogen. El a mai precizat si ca Pasajul de la Mogosoaia va fi gata la 1 octombrie, adica mai devreme cu jumatate mai an decat era prevazut.
In prima varianta a PNRR, Romania a cerut dezvoltarea si modernizarea coridoarelor retelei feroviare TEN-T Core ce tranziteaza teritoriul Romaniei, insotite de masuri de innoire a materialului rulant, echipare cu ERTMS, protejare a mediului si adaptare la schimbarile climatice (aprox. 3,7 miliarde de euro cu TVA, pentru care se estimeaza aproximativ 318,19 km noi de cale ferata modernizata si achizitia a 39 de trenuri de pasageri cu o suma de 321 mil. de euro). Insa 318,19 kilometri reprezinta ceva mai mult de jumatate din cat a refacut Cehia, o tara mult mai mica, si de aproape cinci ori mai mici decat in Polonia in primul exercitiu bugetar.
Romania vrea sa introduca trenuri alimentate cu hidrogen
Invitat la Europa FM, ministrul Transporturilor, Catalin Drula, a vorbit despre noi proiecte de infrastructura feroviara propuse pentru PNRR.
„Sa stiti ca un proiect propus in PNRR e Bucuresti-Pitesti, se lucreaza la el si anul acesta, vom reface 12 km numai, pentru ca finantarea atat permite. Se ridica viteza de la 50 la 100 km/h, la Sabareni 4 km sunt deja gata(…)Bucuresti – Pitesti e traseul pe care am vrea sa introducem trenul pe hidrogen”, a precizat ministrul.
Catalin Drula si-a mai aratat interesul pentru trenurile alimentate cu hidrogen la inceputul lunii aprilie, in conditiile in care in Romania exista foarte multe portiuni de cale ferata neelectrificate.
„Avem o axa de finantare si pentru material rulant. Aici e vorba de trenuri fie electrice, fie – si aici am vrea sa dezvoltam un proiect – trenuri pe hidrogen. Am discutat si cu industria, pentru ca aici este o intreaga chestiune pe orizontala, de la productie la distributie, la costuri lifetime (pe viata – n.red.) pentru acest mod de transport, dar m-as bucura sa fim cei care iau o tehnologie in faza incipienta, cand inca nu e raspandita, pentru ca asta ne-ar permite sa folosim niste bani europeni pentru atingerea unor obiective globale europene de emisii de carbon, dar si sa dezvoltam o industrie. Si cred ca cel mai bine, dincolo de strategii, vorbe si hartie, este cand o faci prin exemplu”, declara ministrul Transporturilor in luna aprilie.
In prezent se estimeaza ca 50% din reteaua feroviara europeana nu este electrificata iar pe teritoriul Romaniei inca functioneaza mai mult de 800 de locomotive diesel si trenuri diesel. Guvernul Romaniei ia in calcul inlocuirea partiala a acestora cu trenuri cu hidrogen si/ sau trenuri electrice de ultima generatie.
Catalin Drula: Pasajul de la Mogosoaia va fi gata la 1 octombrie
Pasajul de la Mogosoaia va fi gata la 1 octombrie, adica mai devreme cu jumatate mai an decat era prevazut, a mai declarat ministrul Transporturilor, Catalin Drula, la Europa FM.
Ministrul a mentionat ca termenul initial fusese mult prea mare pentru aceasta lucrare, asa ca s-a intalnit cu constructorul si acesta i-a promis ca va finaliza pasajul de la Mogosoaia mai devreme.
”Din pacate, cine a lansat licitatia a pus un timp foarte mare pentru executie – 2 ani. E o lucrare care, tehnologic, se poate face in 8-10 luni. Acesti doi ani expira, in mod normal, in aprilie la anul. Dar, o lucrare, daca s-ar lucra intens la ea, n-ai ce sa alegi acolo. Ce am facut: saptamana asta m-am intalnit cu conducerea austriaca a companiei, o companie cu renume, unul din cei doi mari constructori ai Austriei, si mi-au dat ferm termen 1 octombrie pentru finalizare. Deci, pasajul Mogosoaia, conform promisiunii constructorilor, se va finaliza pe 1 octombrie”, a declarat Drula.
Tot pe 1 octombrie ar trebui sa fie modernizat si drumul intre Mogosoaia si Otopeni pe centura si sensul giratoriu de la Otopeni.