LICITATIE PENTRU PROIECTAREA DRUMULUI DE MARE VITEZA BUCURESTI – ALEXANDRIA – CNAIR cauta proiectanti pentru “Autostrada Sudului” pe noul model de caiet de sarcini. Contractul ajunge la 20 milioane lei

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitatia pentru unul dintre cele mai asteptate proiecte din sudul tarii, drumul de mare viteza care va lega Bucurestiul de Alexandria.

Valoarea estimata a contractului scos la licitatie este cuprinsa intre 17,69 milioane de lei și 20,91 milioane de lei. Durata contractului va fi de 17 luni, din care 14 luni – Studiu de Fezabilitate si 3 luni – Asistenta tehnica si Raport financiar final.

Potrivit informatiilor din SEAP, termenul limita pentru depunerea ofertelor este 22 iunie 2021.

CNAIR a aprobat anca din iulie anul trecut demararea procedurii de achizitie publica pentru studiul de fezabilitate, proiectul de autorizatie constructie si proiectul tehnic de executie pentru acest sector din drumul de mare viteza. Plafonul de achizitie pentru aceste contracte a fost stabilit la 2,5 milioane de euro pentru produse si servicii si 5 milioane de euro pentru lucrari.

La finalul lui iulie 2020, CNAIR a depus aplicatia de finantare pentru a solicita bani europeni pentru acest proiect de infrastructura.

In proiecte mai vechi, acest troson era inclus in „Autostrada Sudului„. Autostrada Sudului (A6) este o autostrada propusa initial inca din 2004 pe traseul Bucuresti – Alexandria – Craiova – Calafat, cu extindere spre Drobeta Turnu Severin – Lugoj (pentru jonctiunea cu Autostrada A1 pe traseul Lugoj – Timisoara – Arad – Nadlac). Primii 11 kilometri ce fac legatura dintre A1 (Balint) si centura Lugoj au fost deschisi in decembrie 2013.

Catalin Drula: “Licitatia este bazata pe noul model de caiet de sarcini dezvoltat in iarna de CNAIR”

Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, a scris pe Facebook ca drumul national actual DN6 este demult depasit in termeni de capacitate, traficul fiind de zeci de mii de vehicule pe zi.

Licitatia este bazata pe noul model de caiet de sarcini dezvoltat in iarna de CNAIR si pe acelasi model de caiet de sarcini va fi lansata „foarte curand” si licitatia pentru proiectarea drumului de mare viteza Craiova – Lugoj, cu o lungime de 250 de km, spune ministrul Drula.

CNAIR a lansat azi licitatia pentru unul dintre cele mai asteptate proiecte din sudul tarii: drumul de mare viteza care va lega Bucurestiul de Alexandria. Drumul national actual DN6 este demult depasit in termeni de capacitate, traficul fiind de zeci de mii de vehicule pe zi. In plus, ca toate drumurile noastre nationale, strabate foarte multe localitati.

Licitatia este bazata pe noul model de caiet de sarcini dezvoltat in iarna de CNAIR. Din contract, va rezulta un “preliminary design”, o documentatie cu un nivel de detaliu apropiat de un proiect tehnic, dar care totusi va lasa libertate constructorilor sa vina cu solutii inovatoare si sa faca ajustari tehnologice pe design.

Este inca o investitie pentru care am fi putut discuta astazi de lucrari, sau de licitatie pentru lucrari, daca proiectarea s-ar fi facut deja in anii ce au trecut. Din pacate, trebuie sa o facem abia acum.

Dar asa se face infrastructura: asezand caramizile pentru viitor. Ce va promitem este ca vom urmari cu profesionalism si pasiune, ca pe toate celelalte proiecte, drumul acestei investitii pana la deschiderea pentru trafic.

PS. Pe acelasi model de caiet de sarcini, asa cum am promis in martie, vom lansa foarte curand licitatia pentru proiectarea drumului de mare viteza Craiova – Lugoj (cu o lungime de 250 de km)„, scrie ministrul Transporturilor, pe Facebook.

Articolul precedentNISSAN SI-A VANDUT PACHETUL DETINUT LA DAIMLER – Tranzactia depaseste 1 miliard de euro
Articolul următorCOMPANIA AEROPORTURI BUCURESTI PLATESTE FACTURILE LA DUBLU? – Suspiciuni pe contractele incheiate de CNAB cu firma austriaca Porr Construct. Marian Mina nu tace: „De ce suma este de doua ori mai mare decat contractul?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.