INVESTITII MASIVE LA ADMINISTRATIA CANALELOR NAVIGABILE – Compania aloca 100 milioane lei pentru investitii in acest an

Compania Nationala ”Administratia Canalelor Navigabile” si-a stabilit cheltuieli cu investitiile de 100 milioane lei in acest an si estimeaza venituri totale de 103,81 milioane lei, putin mai mari fata de cheltuielile cu investitiile, dupa cum arata proiectul de Hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2021 al companiei aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.

Documentul nu precizeaza in ce domenii anume se vor face investitiile.

Cheltuielile totale au fost stabilite la 99,92 milioane lei.

Compania Nationala „Administratia Canalelor Navigabile” are ca obiect principal de activitate intretinerea, repararea, modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de transport naval ce i-a fost concesionata, punerea la dispozitia tuturor utilizatorilor a acestei infrastructuri, urmarirea sau asigurarea, dupa caz, a furnizarii serviciilor de siguranta in porturi si asigurarea in permanenta a adancimilor minime de navigatie, precum si a adancimilor minime in bazinele portuare si la dane.

Societatea preconizeaza ca va incheia acest an cu un profit net de 3,1 milioane lei, in crestere fata de cel preliminat in anul 2020 cu 11,15%.

Compania are circa 415 angajati. Castigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala, calculat conform legii anuale a bugetului de stat, in anul 2021, scade de la 4.593 lei (anul 2020) la 4.558 lei (cu 0,77%).

In anul 2020 compania nu a inregistrat plati restante si nu prevede nici pentru anul 2021.

Compania estimeaza o reducere cu 0,01% a creantelor restante pentru anul 2021, de la 14,22 milioane lei (anul 2020) la 14,1 milioane lei (anul 2021).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.