PROIECTUL PENTRU AUTOSTRADA PLOIESTI-BUZAU AVANSEAZA – Ministerul Transporturilor a pus in dezbatere Hotararea de Guvern pentru realizarea celor 63 km de autostrada. Valoarea investitiei se ridica la 5,44 miliarde lei

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a pus in dezbatere proiectul de Hotarare a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitie Autostrada Ploiesti-Buzau, judetele Prahova si Buzau.

Potrivit Notei de fundamentare, autostrada va avea o lungime de 63,25 km, traseul fiind impartit in 3 tronsoane.

Valoarea totala a investitiei (inclusiv TVA) este 5,449 miliarde lei. Finantarea investitiei se realizeaza din fonduri externe nerambursabile si de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, precum si din alte surse legal constituite, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii.

Durata de executie a obiectivului de investitii este de 36 de luni.

Pentru acest proiect, a fost obtinut deja Acordul de Mediu nr. 1/29 martie 2021 emis de catre Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.

Pe traseul de autostrada sunt prevazute 59 de podete, iar in cadrul amenajarilor de la nodurile rutiere sunt prevazute 36 de podete.

In prezent, legatura dintre municipiile Ploiesti si Buzau se realizeaza prin intermediul drumului national DN 1B, care are cate o banda pe sens, in traversarea localitatilor fiind necesara limitarea vitezei de circulatie conform reglementarilor legale afectand negativ durata de parcurs. Traficul rutier in continua crestere conduce la necesitatea imbunatatirii si eficientizarii retelei de transport spre si dinspre Moldova, imbunatatirea conectivitatii la nivel regional in vederea ameliorarii mobilitatii populatiei, scaderea numarului de accidente, reducerea timpilor de calatorie, punerea in aplicare a proiectelor economice si de mediu.

Pe langa beneficiile economice pe care le va genera, constructia autostrazii va genera efectele pozitive asupra gradului de ocupare a fortei de munca care se estimeaza la un numar de 1.367 angajati pentru perioada proiectarii si executiei lucrarilor, va conduce la reducerea uzurii autovehiculelor si reducerea timpilor de parcurs”, arata Nota de fundamentare.

Necesitatea si oportunitatea realizarii unui drum de mare viteza intre Ploiesti si Buzau, parte a coridorului Bucuresti – Regiunea N-E Moldova a fost studiata, stabilita si aprobata in cadrul documentului strategic Master Planul General de Transport al Romaniei aprobat prin H.G. nr.666/2013, care constituie cadrul general de prioritizare si implementare a proiectelor de infrastructura de transport.

In urma evaluarilor, s-a optat pentru o alternativa de traseu cu profil de autostrada.

Volumele de trafic estimate ce vor fi atrase de autostrada, exprimate ca medie zilnica anuala (MZA) pentru anul 2025 sunt de 27.322 vehicule etalon si pentru anul 2045 de 30.682 vehicule etalon.

Traseul autostrazii este amplasat pe raza administrativa a localitatilor: Dumbrava, Rafov, Albesti-Paleologu, Draganesti, Tomsani, Colceag, Baba Ana din judetul Prahova si a localitatilor: Sahateni, Pietroasele,Ulmeni, Stilpu, Buzau din judetul Buzau.

Suprafata totala a terenului care se estimeaza a fi ocupata de lucrarile autostrazii este de 1.147 hectare, apartinand atat proprietatii domeniului public national si local cat si persoanelor fizice si juridice.

Elementele geometrice in plan si in profil longitudinal sunt adaptate pentru viteza de proiectare de 140 km/h.

Traseul in plan

Traseul in plan are lungimea de 63,25 km, este impartit in 3 tronsoane:

-Tronsonul 1 km 0+000 – km 21+000 Dumbrava (Autostrada Bucuresti – Ploiesti) – Mizil (DJ 100C), cu lungimea de 21,00 km;

-Tronsonul 2 km 21+000 – km 49+350 Mizil (DJ 100C)–Pietroasele (DJ 203G),

cu lungimea de 28,35 km;

-Tronsonul 3 km 49+350 – km 63+250 Pietroasele (DJ 203G) – Municipiul Buzau (DN 2B), cu lungimea de 13,90 km.

Profilul transversal

Autostrada – profil trasversal tip: Platforma: 26 metri, din care:

-partea carosabila (2 cai unidirectionale): 4×3,75 m;

-zona mediana: 3,00 m;

-benzi de ghidare: 4×0,50 m;

-banda de stationare de urgenta 2×2,50 m;

-acostament 2 x 0,5m, in zonele unde sunt necesare parapete, platforma se largeste cu 2 x 1,70 m = 3,40 m.

Lucrari de colectarea si evacuarea apelor

Apele pluviale se vor colecta in santurile trapezoidale laterale. Pe zonele de rambleu s-au prevazut rigole de acostament. Pe taluze sunt prevazute casiuri din 30 m in 30 m, iar pentru descarcarea rigolelor de pe berme s-au prevazut casiuri din 150 m in 150 m. Apele colectate de pe platforma autostrazii se dirijeaza catre zone prevazute cu decantoare de grasimi.

Traseul Autostrazii intersecteaza 12 cursuri de apa cadastrate cu bazine hidrografice cu suprafete mai mari de 10 km patrati. Pentru asigurarea stabilitatii geometriei albiei in zona podurilor, se prevad amenajari ale albiei si a taluzelor.

Noduri rutiere

Pe traseul Autostrazii Ploiesti – Buzau sunt prevazute 6 noduri rutiere:

Sunt prevazute doua Centre de intretinere si Coordonare, primul adiacent Nodului rutier cu DN 1D, la km 9+000, al doilea adiacent Nodului rutier Spataru, la km 53+000 unde este prevazut si Centrul de Monitorizare si Informare.

Centrele sunt prevazute cu cladiri administrative si operationale, parcari, garaje, magazii, rezervoare de carburanti si apa, put forat, instalatii, canalizare, rampe si platforme, spatii de parcare, cabina poarta, separatoare de namol si hidrocarburi, statie de epurare, statie de pompe, instalatie de preparare CaCl, post trafo, grup electrogen. Centrele de intretinere si Coordonare sunt prevazute cu echipamente si utilaje specifice tipului de activitate functionala.

De asemenea, sunt prevazute 4 spatii pentru servicii: doua spatii la km 28+400 si doua spatii la km 58+400.

Este prevazuta amplasarea de parapete pe toata lungimea autostrazii, atat pe zona mediana cat si pe zonele laterale pentru delimitarea partii carosabile.

Pentru zona de urgenta a carei lungime este de 160 m, aflata in zona mediana, s-a prevazut un tip de parapet demontabil care sa asigure atat montarea cat si demontarea, in timp redus si in conditii de siguranta rutiera pentru interventii. Aceste treceri peste banda mediana s-au prevazut in general din 5 km in 5 km. S-au prevazut atenuatori de impact, la bifurcatia dintre nodurile rutiere, spatiile de serviciu si autostrada. Pe parapetele de siguranta se monteaza elemente retro-reflectorizante. in cazul parapetului din beton armat tip New Jersey, in scopul asigurarii unei vizibilitati sporite pe timp de noapte se pot utiliza dispozitive luminoase (in cascada) alimentate cu energie solara. in zona mediana, pentru eliminarea efectului de orbire a conducatorilor auto, se utilizeaza panouri anti-orbire montate pe parapetul de siguranta, de-a lungul autostrazii. Pentru protejarea traficului pietonal (incluzand personalul de intretinere pentru evitare accidente rutiere) parapetul pietonal va fi amplasat pe ambele parti ale lucrarilor de arta la limita trotuarului.

Parapete la Nodurile rutiere cu DN 1D si Spataru sunt prevazute si parapete separatoarer de fluxuri din beton armat tip New Jersey.

Traseul Autostrazii Ploiesti-Buzau nu afecteaza locuinte si asezari umane, insa pentru zonele rezidentiale aflate la o distanta mai mica de 500 m fata de axul autostrazii, pe partea dreapa s-au prevazut protectii cu panouri antifonice, in lungime totala de 2.720 m, in zona bretelelor Ploiesti- Buzau/Buzau – Ploiesti a Nodului rutier Dumbrava si in zona localitatilor Trestienii de Jos si Spataru.

Amenajarile peisagistice vor fi adaptate specificului functional si estetic al fiecarei zone destinate spatiilor verzi, tipurile si caracteristicile speciilor de arbusti, arbori, alte specii de plante fiind distincte pentru fiecare locatie si tip de sol, pe aliniamentul autostrazii, la nodurile rutiere, la spatiile de servicii, parcari, centre de intretinere si coordonare.

Autostrada va fi imprejmuita cu gard pentru evitarea patrunderii accidentale pe zona carosabila a faunei.

Sunt propuse 65 de zone cu perdele forestiere de protectie antiinzapezire pe partea stanga a autostrazii intre km 0+200 – km 63+250, pe o lungime totala de 60.821 m, zonele de amplasament s-au stabilit ca urmare a analizarii informatiilor specifice de la statiile meteorologice Ploiesti si Buzau, din ultimii 10 ani.

Mutari si protejari de instalatii

Se vor reloca/proteja retelele identificate pe traseul autostrazii, de tipul:

retele electrice de joasa si medie tensiune; retele electrice de inalta tensiune 110 kv; retetele de distributie gaze naturale; retele transport petrol CONPET; retele transport gaze naturale Transgaz; retele de apa si canalizare; retele si canale de irigatii; retele de telecomunicatii, drumuri locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.