Bugetul propus pentru Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) in anul 2021 a fost avizat favorabil joi, fara amendamente, in comisiile de specialitate reunite din Parlament. Senatorii si deputatii au avizat bugetul cu 18 voturi „pentru” si 12 „impotriva”. La proiectul de buget pentru MTI au fost depuse 91 de amendamente, dar au fost respinse in bloc cu 18 voturi „pentru”, 10 „impotriva” si 3 abtineri.
In acest context, dupa dezbaterile pe buget din comisiile de specialitate reunite, ministrul Transporturilor, Catalin Drula (foto) a facut declaratii cu privire la demersurile pe care le-a facut pentru rezilierea si relicitarea contractului de executie in cazul lotului de autostrada Chetani – Campia Turzii, unde nu se mai lucreaza de luni intregi din cauza dificultatilor financiare cu care se confrunta constructorul, firma Straco.
„Din pacate, acest contract semnat cu 5 ani in urma de vreun an de zile mai mult se taraie decat se lucreaza – firma respectiva are mari probleme financiare. Am cerut Companiei de Drumuri, doamnei director de acolo sa ia o decizie in cel mai scurt timp. Practic, saptamana aceasta – saptamana viitoare probabil ca acolo se va incheia printr-o reziliere si o relicitare a lucrarilor pe acel lot, pentru ca, practic, pe acel lot nu se mai lucreaza, fiind firma in dificultati financiare majore. Sunt lucrari de terminat, avem finantare pentru ele, gasim alt constructor care sa poata sa le exercite si finalizam acea lucrare”, a spus Drula.
Reamintim ca lotul din Autostrada Transilvania, dintre Campia Turzii, judetul Cluj si Chetani, judetul Mures, are o lungime de aproape 16 km si a fost castigat, acum 5 ani, de asocierea SC Straco Grup SRL – SC Specialist Consulting SRL – SC Total Road SRL. Valoare lucrarilor din contract este de 236 de milioane de lei.
Discutiile cu privire la rezilierea contractului dateaza din anul 2020, cand premierul de atunci Ludovic Orban declara, in mai anul trecut, ca pe acest tronson stadiul lucrarilor este de numai 35% si ca in termen de „maxim o luna” Executivul ar trebui sa isi asume o decizie. Au trecut mai bine de noua luni de atunci, iar Cabinetul Citu se afla in fata aceleiasi decizii.
In ceea ce priveste Pasajul de la Domnesti, unde contractul a fost castigat tot de Straco, lucrarilor vor continua, intrucat au fost preluate de subcontractor, mai spune Drula.
„Pasajul de la Domnesti – a fost cesionat acel contract aproape in intregime. Este o firma care are bonitate financiara si care lucreaza ca subcontractor si lucrarile vor continua”, a dat asigurari ministrul.
Bugetul MTI propus pentru 2021 este de 14,12 miliarde de lei, in crestere cu 9,57% fata de cel de anul trecut. Lumea Infrastructurii a prezentat pe larg proiectul de buget al MTI pentru 2021 aici.
Potrivit proiectului de buget al MTI pentru anul in curs, prioritatile strategice pe termen mediu ale ministerului in domeniul infrastructurilor si serviciilor de transport, pentru perioada 2021-2024, vizeaza, in principal, cresterea accesibilitatii Romaniei prin integrarea retelelor nationale de transport feroviar, rutier, naval, aerian (si logistica) la retelele europene, respectiv la cele internationale concomitent cu dezvoltarea echilibrata a sistemului national de transport, economiei locale si regionale, imbunatatirea confortului calatorilor si cresterea sigurantei acestora, eficientizarea transportului de marfa, marirea mobilitatii populatiei si imbunatatirea calitatii mediului.