Contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru aeroportul Galati-Braila va fi semnat miercuri, 28 decembrie 2022, anunta Consiliul Judetean Galati. O asociere de 17 companii, inclusiv Universitatea «Dunarea de Jos» din Galati, a fost desemnata sa realizeze studiul de fezabilitate pentru Aeroportul International Galati-Braila. De aceasta investitie care ar putea beneficia sute de mii de oameni din Galati, Braila, Vrancea, Buzau sau Republica Moldova.
”Va invitam miercuri, 28 decembrie, la ora 10, la semnarea contractului privind realizarea studiului de fezabilitate pentru aeroportul Galati-Braila. La acest eveniment vor participa presedintele Consiliului Judetean Galati, Costel Fotea, presedintele Consiliului Judetean Braila, Francisk Iulian Chiriac, rectorul Universitatii “Dunarea de Jos”, Puiu Lucian Georgescu, si reprezentantii companiilor care vor realiza studiul de fezabilitate”, anunta CJ Galati.
Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Judetean Galati lucreaza impreuna cu Consiliul Judetean Braila, in urma parteneriatului asumat in cadrul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Infrastructura de Transport de Interes Strategic in zona de Est si Sud.
”Am facut astazi un nou pas pentru ca visul galatenilor si brailenilor, acela de a avea un aeroport in aceasta zona, sa devina realitate. Astfel, a fost incheiata procedura de licitatie pentru Planul de investitii/Master Plan si Studiul de Fezabilitate, necesare pentru obiectivul de investitie «Realizarea Aeroportului International Galati-Braila», precum si pentru pregatirea studiilor asociate fazei de proiectare SF. Pentru toate aceste expertize va lucra o asociere de 17 firme, inclusiv Universitatea «Dunarea de Jos» din Galati”, a anuntat, la inceputul lunii decembrie, Costel Fotea, presedintele Consiliului Judetean Galati.
Pe langa studiul de fezabilitate, asocierea formata din 17 firme se va ocupa si de proiectarea celor doua terminale ale aeroportului, a instalatiilor electrice si de alarmare la incendiu sau a pistelor aeroportului.
”De asemenea, vor fi efectuate studii topografice, studii arheologice, studii geotehnice, studii hidrogeologice, studii de mediu, studii obstacolare si hidrologice. Totodata, in cadrul aceluiasi contract, se vor realiza si activitati de proiectare pentru terminal cargo si de pasageri, proiectare piste, sisteme de instalatii, sisteme de semnalizare, alarmare si alertare in caz de incendiu, instalatii electrice si proiectare-relocare utilitati. Pas cu pas, document cu document, lucram pentru ca la Galati sa fie construit un aeroport international de persoane si marfuri, de care ar putea beneficia sute de mii de oameni din Galati, Braila, Vrancea, Buzau sau Republica Moldova”, a adaugat Fotea.
Acest aeroport va avea dubla functiune, de calatori si de transport marfuri (cargo). De asemenea, se doreste construirea unei piste de 4.000 de metri, pe care sa poata ateriza orice tip de aeronava.
Presedintii consiliilor judetene Braila si Galati, Francisk-Iulian Chiriac si respectiv Costel Fotea, au semnat in luna martie a acestui an un parteneriat pentru construirea unui aeroport care sa deserveasca cele doua judete, dar si localitati din Republica Moldova.
Fotea spune in luna martie ca exista deja studii care arata ca acest aeroport ar deservi nu doar Galatiul si Braila, ci si Focsaniul, o parte din judetul Vaslui si localitatile de granita din Republica Moldova. Acest obiectiv de investitii este inclus in Master Planul General de Transport al Romaniei.