Adunarea Generala a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitana Bucuresti a aprobat parteneriatul cu CNAIR pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru cele 10 drumuri radiale care leaga Bucurestiul de autostrada de centura. Primarul Capitalei, Nicusor Dan, anunta ca Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitana Bucuresti (ADIZMB), o structura asociativa a Municipiului Bucuresti si a Judetului Ilfov, este cea care va gestiona realizarea proiectului din partea celor doua entitati.
Cele 10 radiale sunt prelungiri ale unor bulevarde din Capitala, care se vor intersecta cu soseaua de centura si se vor conecta la autostrada de centura: Bd. Timisoara, Calea Giulesti, Bd. Poligrafiei, zona Pipera, Sos. Dobroesti, Splaiul Unirii, Bd. Metalurgiei, Prl. Ferentari.
”Proiectul celor 10 radiale va permite utilizarea soselei de centura si a autostrazii de centura nu doar ca alternative la traficul de tranzit, ci si ca alternative la traficul curent al rezidentilor din Capitala si din judetul Ilfov. Bucurestiul si Ilfovul au nevoie de proiecte structurale pentru rezolvarea problemei de trafic, iar proiectul celor 10 radiale si proiectul trenului metropolitan (metroului de suprafata) reprezinta proiectele majore, structural, pentru regiune”, anunta primarul Nicusor Dan.
Autoritatile auidentificat necesitatea realizarii unei strategii de dezvoltare a infrastructurii intre cele doua inele rutiere din jurul Capitalei – A0 si Centura actuala, respectiv sa realizeze noi drumuri, pe care le-au numit radiale, care sa faca legatura dintre Coridorul IV – A0 si zona economica.
Proiectul se ridica la peste jumatate de miliard euro
Publicatia ”Lumea infrastructurii” scria in luna noiembrie ca Regiunea Bucuresti – Ilfov ar putea avea 10 drumuri radiale, care ajuta la cresterea atractivitatii investitiei Autostrazii Bucurestiului – A0, dar si piste de biciclete si statii electrice.
Valoarea proiectului finantat din fonduri europene se ridica la 591 milioane de euro fara TVA.
Pe 5 noiembrie 2021, a fost semnat protocolul privind colaborarea institutionala dintre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Consiliul Judetean Ilfov si Primaria Municipiului Bucuresti in vederea realizarii si implementarii drumurilor radiale.
Este vorba despre 10 drumuri radiale pe o lungime de peste 96 de km si 33 de noduri rutiere, care leaga artere importante ale Municipiului Bucuresti si Centura Capitalei cu Autostrada Bucurestiului – A0, intersectand 30 de localitati din zona metropolitana.
Vor fi 96 de km de trotuare si de piste de biciclete in lungul tuturor drumurilor radiale si 120 de puncte de incarcare a autovehiculelor electrice.
De precizat, Regiunea Bucuresti Ilfov genereaza aproape 30% din PIB-ul Romaniei.
Partile vor colabora in vederea obtinerii tuturor avizelor, autorizatiilor si altor documente legale necesare pentru implementarea proiectului, cu respectarea principiilor si prevederilor Legii 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica. In procesul de detaliere si stabilire a solutiilor tehnice pentru realizarea proiectului, partile vor urmari cu cea mai mare atentie sa asigure protectia mediului si evitarea distrugerii spatiilor verzi.
In procesul de detaliere si stabilire a solutiilor tehnice pentru realizarea proiectului, partile sunt obligate sa prevada spatiu dedicat pentru transportul in comun si pentru piste de biciclete, conform prevederilor tehnice si legale in vigoare.
Drumurile radiale
– DR 1 – Vest Expres, are o lungime de 8,98 km si realizeaza legatura intre Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timisoara, avand un cost estimat de 75 milioane de euro cu TVA
– DR 2 – Autostrada A1, are o lungime de 12 km si scopul proiectului este de extindere la trei benzi pe sens intre km 10 si km 23 a Autostrazii A1. Costul estimat este de 42,9 milioane de euro cu TVA
– DR 3 – Giulesti Epres, drum radial care are o lungime de 10,37 km, conecteaza Sabareni la Autostrada A0, se prelungeste pana la DNCB apoi realizeaza legatura cu Calea Giulesti. Costul estimat este de 72,6 milioane de euro cu TVA
– DR 4 – Nord Expres, cu o lungime de 12,59 km realizeaza conexiunea localitatii Corbeanca la Autostrada A0, apoi se prelungeste spre DNCB si Bulevardul Poligrafiei. Costul total estimat este de 102,3 milioane de euro cu TVA
– DR 5 – Pipera Expres, are o lungime de 8,7 km si realizeaza legatura intre Autostrada A0 si localitatile Otopeni – Tunari – DNCB – Penetratie Aleea Teisani. Costul total estimat este de 77,6 milioane de euro cu TVA
– DR 6 – Afumati Expres, drumul radial ce realizeaza conexiunea Autostrazii A0 cu DN2, devenind o varianta de ocolire a localitatii Afumati. Are o lungime de 4,39 km si un cost total de 34,1 milioane de euro cu TVA
– DR 7 – Est Expres are o lungime totala de 6,1 km, conecteaza Moara Domneasca la Autostrada A0 si realizeaza legatura Municipiului Bucuresti la A0 prin Dobroesti – Pantelimon – DNCB – A0. Costul estimat este de 58,3 milioane de euro cu TVA
– DR 8 – Splai Expres cu o lungime de 5,49 km conecteaza Autostrada A0 cu Municipiul Bucuresti prin legatura la DNCB si Splaiul Unirii, dar si conexiunea cu zona metropolitana prin nodul Cernica. Costul total estimat este de 36,5 milioane de euro cu TVA
– DR 9 – Sud Expres, are o lungime de 13,86 km si realizeaza conexiunea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei / Gara Progresu. Costul estimat este de 96,4 milioane de euro cu TVA
– DR 10 – Magurele Expres, realizeaza legatura Autostrazii A0 la DNCB – Parc Industrial Magurele – Prelungirea Ferentari. Are o lungime de 9,62 km si un cost total estimat de 76,6 milioane de euro cu TVA