CFR Calatori si Tarom ar urma sa primeasca ajutoare de stat in valoare de 43,6 milioane de euro si respectiv aproape 8 milioane de euro pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19. Aceste ajutoare vor fi acordate insa numi dupa obtinerea avizului din partea Comisiei Europene.
Guvernul a aprobat astfel in sedinta de miercuri doua memorandumuri in acest sens.
„MEMORANDUM cu tema: Acordarea unui ajutor de stat, pentru perioada 01.04.2020 – 31.08.2020, Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori S.A., pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19 si cauzate direct de aceasta pandemie, in baza art. 107 alin. (2) lit. b) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene. MEMORANDUM cu tema: Acordarea unui ajutor de stat individual Societatii Comerciale Compania Nationala de transporturi aeriene romane – TAROM – S.A pentru pagubele suferite, in perioada 01.07.2020 – 31.12.2020, ca urmare a pandemiei COVID – 19 si cauzate direct de aceasta pandemie, in baza art. 107 alin.(2) lit.b) din tratatul privind functionarea Uniunii Europene„, arata actele aprobate de Executiv.
Cele doua companii sunt la limita supravietuirii. De exemplu, Tarom se afla de aproape 13 ani pe pierderi si are de achitat, pe termen scurt, datorii care se ridica la aproape 700 de milioane de lei. Noul ajutor este aprobat in situatia in care Comisia Europeana a deschis o investigatie aprofundata pentru a evalua daca masurile de sprijin acordate de autoritatile romane companiei Tarom sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat.
Cateva dintre masurile luate de Tarom pentru diminuarea impactului pandemiei asupra echilibrului financiar au fost: suspendarea contractelor individuale de munca pentru aproximativ 1.000 de angajati (prin rotatie), incepand cu luna aprilie 2020, in conditiile prevazute la art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, ca urmare a reducerii temporare a activitaţii companiei; reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe saptamana, cu reducerea corespunzatoare a salariului personalului ramas in activitate, incepand tot cu luna aprilie 2020, pentru perioada iulie-dec 2020; eliminarea serviciilor de catering la bordul aeronavelor; suspendarea/anularea zborurilor catre mai multe destinatii.
Compania a suspendat totodata contractele individuale de munca prin somaj tehnic si a redus programul de lucru de la 5 zile la 4 zile lucratoare/saptamana, masuri care au generat reducerea cu 58,5 milioane lei a cheltuielilor cu personalul pe cele 6 luni analizate, conform datelor preliminare la 31.12.2020.
Tarom are un plan de restructurare pentru care a estimat un cost de pana la 1,84 miliarde lei (aproximativ 380,3 milioane euro), din care a solicitat 923,6 milioane lei (aproximativ 190,8 milioane euro) ca ajutor de stat individual de restructurare din partea Guvernului. Compania vrea sa taie 33% din personal, inclusiv jumatate din functiile de conducere, precum. Mai mult, vrea sa inchida agentii, sa optimizeze rutele operate si costurile privind combustibilul.
In ceea ce priveste masurile luate de CFR Calatori pentru diminuarea impactului pandemiei asupra echilibrului financiar, compania a suspendat contractele individuale de munca, conform art. 52 alin.(1) lit.c) si art.53 din Legea nr.53/2003- Codul muncii (somaj tehnic) a unui numar de 624 salariati.
De asemenea, in primele sase luni ale anului 2020 a avut loc o diminuare a numarului de salariati din cadrul CFR Calatori de la 12.526 salariati la 12.151 salariati.
O alta masura a fost de reducere a programului de lucru al salariatilor de la 5 zile la 4 zile pe saptamana, cu reducerea corespunzatoare a salariului, conform prevederilor legale, pentru intreg personalul societatii.