Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) amana termenul limita pentru depunerea ofertelor pentru licitatia privind constructia celor circa 63 de kilometri de autostrada de la Ploiesti (Dumbrava) la Buzau, parte din Autostrada Moldovei A7. Noua data limita este 16 septembrie, dupa ce si data initiala mai fusese schimbata. Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructura rutiera pentru regiunea Moldovei.
Autostrada Ploiesti – Buzau va avea o lungime de 63,25 km. Valoarea estimata este intre 4,290 miliarde de lei si 5,062 miliarde de lei, fara TVA.
Compania de Drumuri motiveaza aceasta decizie prin numarul mare de solicitari de clarificare depuse de constructorii interesati.
”Numarul mare de clarificari prelungeste termenul de depunere a ofertelor celor interesati de constructia tronsonului de autostrada Ploiesti – Buzau. Avand in vedere numarul mare de clarificari solicitate de catre operatorii economici interesati de constructia tronsonului de autostrada Ploiesti – Buzau, parte integranta a A7, si pentru a asigura o participare cat mai larga a ofertantilor, CNAIR a decis prelungirea termenului de depunere a ofertelor pana la data de 16.09.2021”, anunta CNAIR.
CNAIR considera ca, in aceste conditii, realizarea obiectivului de investitii de tip fidic rosu (executie lucrari) va beneficia de o documentatie de atribuire optima, astfel incat executia lucrarilor sa poata fi finalizata in termenii contractuali.
Licitatia pentru executia tronsonului A7 Ploiesti (Dumbrava) – Buzau a fost lansata pe 1 iunie. Termenul initial pentru depunerea ofertelor a fost 4 august, dar a fost prelungit. Licitatia este de tipul fidic rosu, in care proiectul tehnic deja a fost realizat, iar la licitatie este scoase direct executia.
Tronsonul Ploiesti – Buzau este impartita in trei loturi distincte: lotul 1 Dumbrava – Mizil (km 0+000 – km 21+000); lotul 2 Mizil – Pietroasele (km 21+000 – km 49+350) si lotul 3 Pietroasele – municipiul Buzau (km 49+350 – km 63+250).
Costul lucrarilor pentru lotul 1 este estimat intre 1,655 miliarde de lei si 1,952 miliarde de lei, fara TVA, pentru lotul 2 la 1,475 miliarde de lei si 1,741 miliarde de lei, fara TVA, iar pentru lotul 3 valoarea este cuprinsa intre 1,160 miliarde de lei si 1,369 miliarde de lei, fara TVA.
Duratele contractelor pentru fiecare lot in parte este de 80 luni si cuprinde: 20 luni perioada de executie a lucrarilor si 60 de luni perioada de garantie a lucrarilor.
Sunt prevazute 6 noduri rutiere, 42 de poduri/pasaje/viaducte, 4 parcari/spatii de servicii si 2 centre de intretinere, perdele forestiere de-a lungul intregii autostrazi si statii de incarcare pentru vehicule electrice in spatiile de servicii.