Consiliul de Administratie al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti (CNAB) a aprobat, in sedinta de marti, 23 iunie, implementarea masurii somajului tehnic incepand cu data de 1 iulie 2021, pentru o perioada de doua luni.
Lumea Infrastructurii a anuntat in martie ca CNAB intentioneaza sa incurajeze „plecarile voluntare” dand bani in plus angajatilor care pleaca de buna voie.
Astfel, potrivit unui document prezentat de PSNews, compania a mandatat conducerea executiva, prin Hotararea nr. 5 a Consiliului de Adminstratie din data de 23 martie 2021, „sa identifice persoanele din cadrul companiei care sunt eligibile pentru plecari voluntare prin compensarea acestora cu 6 salarii compensatorii”. Documentul este semnat de presedintele Consiliului de Administratie al CN Aeroporturi Bucuresti, Florin Tancu.
Traficul aerian de pasageri, la 40% fata de nivelul din 2019
Miercuri, 23 iunie, CNAB a anuntat printr-un comunicat decizia de a trimite angajatii in somaj tehnic, avand in vedere situatia financiara a companiei si rezultatele pe primele 5 luni ale anului 2021.
Astfel, 800 de angajati, din totalul de 1.370 activi, vor intra pe rand in somaj tehnic, cei mai multi dintre ei pentru o perioada de patru saptamani, iar o parte timp de doua saptamani.
„Masura somajului tehnic va fi implementata astfel incat impactul asupra pasagerilor sa fie nesemnificativ”, dau asigurari reprezentantii CNAB.
In prezent, traficul aerian de pasageri, desi in crestere, se situeaza la 40% fata de nivelul din 2019.
Reamintim ca, incepand cu 1 aprilie 2021 65% din personalul angajat la Tarom, reprezentand peste 700 de persoane, a intrat in somaj tehnic timp de 6 luni. De cealalata parte, la CN Aeroporturi Bucuresti s-a aprobat oficial acordarea a 6 salarii compensatorii angajatilor care pleaca voluntar.
Florin Citu a cerut restructurari la companiile care ies in pierdere
Despre masurile de restructurare a personalului de la Tarom anuntate inca din februarie 2021, a vorbit, la inceputul lunii martie 2021, si premierul Florin Citu care a opinat ca reforma trebuie sa inceapa „prin stoparea cresterii anvelopei salariale si fortand reforma in interiorul sistemului”.
„Reforma asa incepe, prin stoparea cresterii anvelopei salariale si fortand reforma in interiorul sistemului. (…) TAROM a tot incercat sa se restructureze pana anul trecut, cand programul de restructurare a fost foarte bine conditionat, deci fluxul de bani de la buget a fost conditionat de un program de restructurare si au inceput sa faca restructurare la TAROM si eu cred ca va fi al doilea exemplu de succes. Si este un domeniu dificil in momentul acesta sa ai succes cu o restructurare, dar in directia in care merge TAROM mi se pare ca este o directie corecta. De ce nu o aplica si altii, vom vedea”, preciza premierul Florin Citu despre decizia Tarom de a trimite acasa personalul companiei.