Pe santierul Lotului 3 Nord al Autostrazii Capitalei A0 antreprenorul executa lucrari atat la structuri, cat si la drum, anunta secretarul de stat in Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrisoteanu.
Stadiul pe cei 8,6 km ramasi de executat este urmatorul:
– sunt in curs de finalizare lucrarile de decapare si stabilizare a terenului de fundare;
– este in curs de finalizare executia celor 26 podete;
– se executa lucrari de umpluturi cu pamant stabilizat, fiind realizati 560.000,00 mc (75%);
– se lucreaza la stratul de forma din balast, realizat pe aproximativ 45% din volumul total;
– se lucreaza la 6 din cele 7 structuri proiectate pe acest lot;
– Pasajul pe autostrada peste DN2 -> se lucreaza la armarea placii de suprabetonare, umpluturile rampelor de acces pe ambele capete si la montarea predalelor;
Pasajele de la nodul rutier DN2 -> se lucreaza la realizarea placii de suprabetonare si la umpluturile rampelor de acces;
– Pasajul pe autostrada peste DC27 -> se lucreaza la elevatiile infrastructurilor;
– Pasajul pe DJ300 peste autostrada -> au fost finalizate radierele si elevatiile, urmand a incepe montarea grinzilor prefabricate;
– Pasajul pe autostrada peste CF800 Bucuresti – Constanta-> se lucreaza la elevatii, la imbinarea grinzilor tablierului metalic si pregatirea pentru montaj si la umpluturile rampelor de acces;
– Pasajul pe DN3 peste autostrada, dupa finalizarea relocarii retelelor de utilitati publice, se vor demara forajele pilotilor.
– Traseul Lotului 3 Nord al A0 are o lungime de 8,6 km, cuprins pe teritoriul judetului Ilfov intre DN2 (Afumati) si DN3 (Cernica).
Scriosteanu reaminteste ca la finalul anului trecut a fost dat in trafic un tronson de autostrada aferent acestui lot, cuprins intre A3 si DN2, cu descarcare provizorie in DN2, care permite circulatia la nivel de autostrada in partea de nord a Capitalei si judetul Ilfov intre 𝗗𝗡𝟭 – 𝗔𝟯 – 𝗗𝗡𝟮.








