TRENUL METROPOLITAN, DIN NOU IN DEZBATERE LA CLUJ – Consiliul Local a pus pe ordinea de zi a ultimei sedinte din acest mandat proiectul trenului metropolitan anuntat de Emil Boc. Proiectul prevede o investitie de peste 231 milioane euro si 4 ani de implementare

Consiliul Local al Primariei Municipiul Cluj-Napoca a introdus pe ordinea de zi a ultimei sedinte extraordinare din acest mandat proiectul trenului metropolitan din Cluj. Primaria Municipiului Cluj-Napoca intentioneaza sa acceseze fonduri europene pentru introducerea acestui serviciu public pe un traseu in lungime de 50 de kilometri, intre Bontida si Garbau. In proiect este introdus si Consiliul Judetean Cluj, care ar urma sa contribuie cu 10 milioane euro. De altfel, in cadrul sedintei Consiliului Local din 22 octombrie 2024, s-a discutat aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului si constituirea parteneriatului dintre Municipiul Cluj-Napoca in nume propriu si in numele UAT-urilor Apahida, Baciu, Jucu, Bontida si Garbau, cu Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” SA pentru implementarea proiectului de tren metropolitan si aprobarea protocolului de implementare a proiectului.

Potrivit studiului de fezabilitate, citat de actualdecluj.ro care s-a aflat pe masa Consiliului Local la sedinta extraordinara din 22 octombrie valoarea totala a investitiei este estimata la 1.149.916.114,67 lei (inclusiv TVA), echivalentul a 231.027.467,09 euro. Din acest total, costurile de constructie si montaj (C+M) ajung la 348.109.393,83 lei, adica aproximativ 69.937.998,52 euro. Proiectul ar urma sa fie finantat prin Fonduri Europene Nerambursabile, alocari din bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor, precum si contributii din partea bugetelor locale ale municipiului Cluj-Napoca si comunelor Garbau, Baciu, Apahida, Jucu si Bontida.

Esalonarea cheltuielilor este prevazuta pe o durata de trei ani:

Anul 1: 302.108.323,78 lei (60.696.010,72 euro), reprezentand 26% din investitie;

Anul 2: 457.244.861,79 lei (91.864.198,54 euro), reprezentand 40% din total;

Anul 3: 390.562.929,10 lei (78.467.257,83 euro), acoperind 34% din valoarea investitiei.

Proiectul ar urma sa fie facut  in 48 de luni, impartite astfel: 12 luni pentru procedurile de licitatie si alte 36 luni pentru proiectare si executia lucrarilor.

Consilierii locali au aprobat la finalul lunii august 2024 proiectul trenului metropolitan denumit „Tren metropolitan Gilau – Floresti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bontida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou si tren metropolitan, inclusiv legatura dintre acestea”.

Urmeaza astfel ca dosarul sa fie depus pana la finalul anului pentru accesarea de fonduri europene prin POS Transporturi, apelul fiind deschis in luna iunie, iar termenul limita pentru cererea de finantare este 31 decembrie.

Obiectivul este sa folosim infrastructura existenta pentru o mobilitate mai buna in zona metropolitana, iar trenul metropolitan sa completeze proiectele metroului si centura metropolitana pentru o dezvoltare sustenabila pe termen lung a Clujului. Proiectul pentru trenul metropolitan Cluj a fost pus pe masa Comisiei Europene, a fost inclus in masterplanul de transporturi si Planul Operational de Transporturi 2021-2027, iar acum lucram la indeplinirea etapelor legale necesare pentru a depune si obtine finantarea europeana”, a explicat edilul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc.

Trenul urmeaza sa treaca pe teritoriul a sase unitati administrativ-teritoriale, respectiv municipiul Cluj-Napoca si comunele Apahida, Baciu, Bontida, Garbau si Jucu. Traseul urmeaza sa aiba 48,8 kilometri si 23 de statii.Traseul ar urma sa fie deservit de 7 garnituri de tren, fiecare cu cate 420 de locuri. Acestea ar urma sa circule la intervale de 30 de minute intre orele 06:00 si 19:00, iar dupa ora 19:00 si pana la 22:00, frecventa va scadea la un tren pe ora. Proiectul implica infiintarea unui serviciu de transport pe cale ferata, pe parcusul amintit, de catre Primarie si parteneriat cu Companie de Cai Ferate.

Articolul precedentLICITATIE IN ORB DE 300 MILIOANE LEI – CFR Brasov face licitatie de 361 milioane lei fara sa aiba stabilita sursa de finantare a proiectului care prevede lucrari de semnalizare feroviara pe Lotul 3 Sucursala Regionala CF Brasov: „Entitatea Contractanta estimeaza ca va obtine finantarea necesara semnarii contractului in 12 luni de la aprobarea raportului procedurii”
Articolul următorCOMISIA EUROPEANA A SUSPENDAT UN MILIARD EURO DIN PNRR – Oficialii europeni au descoperit nereguli la companiile de stat din Transporturi, probleme la licitatiile de modernizare a infrastructurii feroviare si la metroul din Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.