Inca un pasaj pe DN1. De aceasta data un pasaj rutier denivelat, pe trei niveluri. Este vorba despre viitorul pasaj de pe DN1, Balotesti-Corbeanca, localizat la intersectia DN1(km 20+750) cu DJ101.
Anuntul viitorului pasaj denivelat pe trei niveluri a fost facut de Irinel Scriosteanu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, care a precizat ca a fost finalizata etapa de proiectare a acestui pasaj, care urmeaza sa faca parte din „noua generatie de pasaje rutiere care vor fi construite pe drumurile nationale”.
Obiectivul de investitii face parte dintr-un pachet de sase pasaje rutiere denivelate situate pe mai multe drumuri nationale, cuprinse în Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR).
Principalele caracteristici ale acestui pasaj sunt:
– realizarea unui pasaj subteran pe DN1
– realizarea unui pasaj suprateran propus benzii dedicate cu virare spre stanga spre Bucuresti (denumit B9)
– amenajarea unui sens giratoriu pozitionat la intersectia dintre strada Institutului, DJ101 si bretele
– trotuare pietonale
– canalizare pluviala