Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a anuntat construirea unui tronson nou al Centurii Beius.
Proiectul Centura Beius – etapa III prevede o legatura de 1,4 kilometri cu Drumul Apusenilor, inspre Stana de Vale. Noul drum va porni din pasajul suprateran de la capatul Centurii Beius inspre Stei si va continua pana la intersectia cu drumul judetean 764A, in apropierea localitatii Mizies, comuna Draganesti.
„Saptamana viitoare vom semna contractul pentru proiectare, urmand ca la finalul anului sa aprobam indicatorii tehnico-economici ai acestui nou tronson. Anul viitor, dupa derularea procedurii de licitatie pentru selectarea unui constructor, in vara, vom incepe lucrarile. Acest tronson poate fi finalizat in cel mult un an. Realizarea acestui tronson aduce cateva avantaje. Daca vrei sa mergi din Oradea spre Stana de Vale, astazi trebuie sa tranzitezi Beiusul. Centura va asigura conexiunea care va ocoli Municipiul Beius. Daca vii din Stana de Vale si vrei sa mergi in orice directie, se va evita tranzitarea Municipiului”, a explicat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.
Lucrarile la Centura Beius – etapa I si etapa II sunt in derulare, circulatia urmand sa se deschida la jumatatea lunii septembrie.
Centura Beius, etapa I si II, are o lungime totala de 9,33 kilometri. Primul tronson, cu lungimea de 7,3 kilometri, incepe din DN76, traverseaza Crisul Negru si Drumul Comunal 231, ocolind Beiusul la vest. Apoi trece peste calea ferata si Crisul Negru si revine in DN76.
Al doilea tronson are o lungime de 2 kilometri, inspre localitatea Delani. Va face legatura intre primul sector al centurii si DJ 764 Beius – Rosia – Alesd si va asigura accesul catre Parcul Industrial Beius.
Constructorii sunt: Etapa I: Drum Asfalt (Lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt (valoare contract: 269.464.711,29 lei, fara TVA) si Etapa II: Drum Asfalt (Lider) si Ile Viorel Construct (valoare contract: 15.589.851,59 lei, fara TVA).
Finantarea este asigurata din fonduri europene, prin Programul Operational de Infrastructura Mare 2014 – 2020, in parteneriat cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere.