RECORD DE PASAGERI IN AEROPORTURI – Aproape 25 de milioane de persoane au tranzitat aeroporturile din Romania in 2023. A fost depasit traficul aerian din 2019

Aproape 25 de milioane de pasageri au fost inregistrati pe aeroporturile din Romania pe parcursul anului trecut, cu 17 procente mai multi decat in anul 2022, si mai mare cu aproape 6% si decat cea inregistrata in anul 2019 (23.234.580 persoane), anunta Asociatia Aeroporturilor din Romania. David Ciceo, presedintele Asociatiei Aeroporturilor din Romania, afirma ca traficul aerian din Europa va atinge probabil valorile din anul 2019 abia la sfarsitul acestui an.

Aproape 25 de milioane de pasageri au fost inregistrati pe aeroporturile din Romania pe parcursul anului trecut – cu 17 procente mai multi decat in anul 2022. Vestea buna este ca cifra totala a pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din Romania in anul 2023 (24.593.281 persoane) este mai mare cu aproape 6% si decat cea inregistrata in anul 2019 (23.234.580 persoane)”, mentioneaza Asociatia Aeroporturilor din Romania.

Comparand datele de trafic inregistrare de aeroporturile din Romania in ultimii doi ani, se poate observa ca in anul 2023 numarul pasagerilor pe rutele interne a scazut cu 8 procente fata de anul 2022, ajungand la 1.821.052 de persoane transportate.

In acelasi timp numarul pasagerilor pe rutele externe a cunoscut o crestere importanta, de 19,62% in 2023 fata de anul 2022 (22.737.257 pasageri).

Pe parcursul anului 2023 au fost inregistrate 233.027 miscari de aeronave (aterizari si decolari), cu 5,6% mai multe decat in anul anterior.

Traficul aerian de marfa a scazut insa cu 5,7%: in anul 2023 pe aeroporturile din Romania au fost transportate 50.786 tone de marfa, comparativ cu 53.877 in anul 2022.

Ne bucuram sa constatam ca in Romania traficul de pasageri a recuperat puternic, astfel ca am depasit valorile inregistrate inainte de pandemie. Spre comparatie, traficul aerian din Europa va atinge probabil valorile din anul 2019 abia la sfarsitul acestui an. In ultimii ani, majoritatea aeroporturilor din Romania au derulat proiecte importante de investitii. Au fost construite noi terminale, au fost extinse si modernizate cele existente, sa lucrat la extinderea unor piste, cai si platforme de rulare si au fost achizitionate echipamente moderne de securitate. Toate aceste investitii ne vor permite sa procesam in conditii optime un numar tot mai mare de pasageri. Ne asteptam ca valorile de trafic sa creasca constant si estimam ca in anul 2040 pe aeroporturile din Romania vom depasi 50 de milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, presedintele Asociatiei Aeroporturilor din Romania.

Situatia pe principalele aeroporturi

Cel mai mare trafic s-a inregistrat pe aeroportul din Otopeni, cel mai mare din Romania, cu 14,69 de milioane de pasageri. Al doilea cel mai mare aeroport din tara, dupa numarul de pasageri este cel din Cluj-Napoca – cu peste 3,2 milioane de pasageri.

Urmeaza cel din Iasi – cu 2,3 milioane de pasageri inregistrati in 2023, Timisoara – cu 1,35 de milioane de pasageri. Suceava se afla pe locul cinci – cu un trafic de peste 800.000 de pasageri. De mentionat, Wizz Air a anuntat in toamna anului trecut ca va inchide baza de la Suceava si pastreaza doar zborurile pe cinci rute.

De exemplu, Aeroportul din Iasi a incheiat anul 2023 cu cel mai mare trafic din istoria sa. Numarul pasagerilor care au calatorit anul trecut pe Aeroportul Iasi a fost de 2.338.377, traficul fiind in crestere cu 52 % fata de anul 2022 si cu 78 % fata de anul antepandemic. De asemenea, pe Aeroportul Iasi au fost inregistrate, anul trecut, 15,435 de decolari si aterizari, numarul miscarilor fiind mai mare cu 22 de procente fata de cel inregistrat in 2022 si de 24 de procente fata de cel din 2019.

Numarul celor care au beneficiat de serviciile Aeroportului Iasi, in primele opt luni ale anului trecut, a fost de 1,5 milioane de pasageri, depasind numarul celor care au tranzitat aeroportul in tot anul 2022.

In primavara acestui an, vom operationaliza noul terminal T4, iar daca cu actuala infrastructura aeroportuara am ajuns la aceasta performanta, T4, care este de aproximativ 13 ori mai mare decat actualul terminal T3, va crea oportunitati uriase pentru intregul judet, iar dezvoltarea aeroportului va fi fara precedent. Ma bucur mult ca am investit in acest obiectiv, iar acum se dovedeste ca a fost o decizie buna pentru comunitatea noastra”, a afirmat presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe.

La inceputul lunii noiembrie 2023, Aeroportul Iasi a marcat o premiera absoluta, reusind sa treaca de pragul de 2 milioane de pasageri intr-un an calendaristic.

Au fost depasite toate prognozele initiale ce indicau ca vom ajunge la peste 2 milioane de pasageri abia peste 15 ani, dar s-a dovedit ca perspectivele de trafic sunt foarte mari, iar in anii urmatori ne asteptam la o dublare a numarului de pasageri pe Aeroportul Iasi. Multumim tuturor celor care au ales Aeroportul Iasi in anul 2023, ii asteptam peste cateva luni sa treaca pragul noului terminal, care promite experiente de calatorie mult imbunatatite si o gama variata de servicii”, a spus directorul general al Aeroportului Iasi, Romeo Vatra.

Traficul de pasageri a crescut pe majoritatea aeroporturilor, dar nu si pe Sibiu, Bacau si Oradea. La Bacau, traficul s-a redus la jumatate fata de 2022, cel mai probabil din cauza ca Blue Air si-a incetat zborurile aici in septembrie 2022. Astfel, de la peste 556.000 de pasageri in 2022, anul trecut au fost foste peste 248.000 de pasageri. La Sibiu scaderea este de 11%, in timp ce la aeroportul din Oradea scaderea este de 27%.

Traficul de pasageri pe Aeroportul din Brasov, cel mai nou aeroport din Romania, a fost anul trecut de 79.000 de pasageri, potrivit datelor Asociatiei Aeroporturilor din Romania. Aeroportul International Brasov-Ghimbav a devenit operational la 15 iunie 2023.

Traficul este mai mare decat cel inregistrat pe aeroporturile din Tulcea, Arad, Satu Mare si Baneasa.

De altfel, aeroportul din Tulcea este cel mai slab tranzitat din tara, cu 300 de pasageri inregistrati in 2023.

Aeroportul din Arad a avut un trafic de aproape 29.000 de pasageri, cel din Satu Mare peste 56.000 de pasageri, iar cel din Baneasa peste 68.000 de pasageri.

Asociatia Aeroporturilor din Romania (A.A.R.) a fost infiintata in anul 1999 si reuneste in prezent 24 de membri, printre care 18 aeroporturi si firme din domeniul aeroportuar.

Articolul precedentDRUMUL EXPRES CRAIOVA-PITESTI – Constructorul Ozaltin a reluat lucrarile pe tronsonul 1 al DEx12
Articolul următorPODUL DE LA GRADISTEA E APROAPE GATA – Dupa 20 de ani se va putea circula iar pe linia Vidra-Comana

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.