Cinci constructori si asocieri au depus oferte pentru proiectarea si executia celor 28,5 km ai sectiunii Chiribis – Biharia, parte a Autostrazii Transilvania (A3). Autostrada Brasov – Tg. Mures – Cluj – Oradea din care face parte si Sectiunea 3C2 Chiribis – Biharia corelata cu Autostrada Bucuresti – Brasov va asigura o legatura directa intre Romania si vestul Europei.
Contractul are o valoare de 877,77 milioane de lei (fara TVA) si prevede maximum 24 de luni pentru proiectare si executie (6 luni proiectare, 18 luni executie). Finantarea acestui contract este asigurata prin Programul Transport (fonduri europene nerambursabile).
”Miercuri, 1 martie 2023, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului PROIECTARE SI EXECUTIE pentru finalizarea Autostrazii Brasov – Targu Mures – Cluj – Oradea, Sectiunea 3C: Suplacu de Barcau-Bors, Subsectiunea 3C2 Chiribis- Biharia (km 30+550-km 59+100)”, anunta CNAIR.
Pentru proiectarea si executia celor peste 28 de km ai acestei sectiuni au depus oferte constructori si asocieri de constructori din Romania, Ungaria, Turcia si Austria.
Pana la termenul limita au depus oferte urmatorii operatori economici:
1. CONSTRUCTII ERBASU SA
2. Asocierea DUNA GROUP INTERNATIONAL KFT – SC ING SERVICE SRL – SC DUNA CONSTRUCTII RO SRL
3. MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET AS
4. Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – CITADINA 98 SA
5. Asocierea SC STRABAG SRL – ANTREPRIZA DE REPARATII SI LUCRARI ARL CLUJ SA
Valoarea estimata a acestui contract este de 877.779.813,41 lei fara TVA.
Perioada de proiectare si executie a contractului este de 24 de luni din care, 6 luni perioada de proiectare si 18 luni perioada de executie a lucrarilor. Perioada de garantie a lucrarilor va fi de minim 5 ani, aceasta putand fi majorata de ofertanti pana la maxim 10 ani.
In perioada urmatoare, Comisia de Evaluare va analiza ofertele in conformitate cu prevederile documentatiei de atribuire si cu legislatia in vigoare in domeniul achizitiilor publice.