TRANSPORT SI PE LUNA – Se construieste vehiculul care se va plimba pe Luna. Anvelopele vor rezista si la -150 de grade Celsius

Companiile Goodyear si Lockheed Martin isi unesc fortele pentru a dezvolta mobilitatea pentru explorarea suprafetei Lunii. Cele doua companii si-au propus sa devina primele care implementeaza operatiuni de lunga durata cu vehicule comerciale pe Luna. Vor fi astfel concepute anvelope pentru a rezista in conditii extreme de temperatura, de gravitatie si de teren accidentat, cum sunt cele de pe Luna.

Compania Goodyear Tier & Rubber a furnizat materiale esentiale  pentru programul  Apollo al NASA, inclusiv pentru misiunea Apollo 11,  care a reusit aselenizarea in urma cu 53 de ani. Compania continua aceasta traditie, concentrandu-se pe dezvoltarea anvelopelor dedicate vehiculelor lunare, printr-un parteneriat cu Lockheed Martin, in vederea dezvoltarii unui vehicul destinat mobilitatii pe suprafata Lunii.

Goodyear si Lockheed Martin preconizeaza ca primul vehicul va fi finalizat in timp util pentru a lua parte la urmatoarea misiune de aterizare pe Luna a NASA, in cadrul careia prima femeie si prima persoana de culoare vor pasi pe suprafata Lunii, planificata pentru anul 2025.

Dupa programul Apollo, Goodyear a continuat sa inoveze alaturi de NASA cu scopul de a dezvolta anvelope destinate vehiculului ce ar urma sa exploreze teritoriul Lunii. Astfel, Goodyear va dezvolta aceasta componenta esentiala  pentru o misiune pe Luna.

Goodyear inainteaza in dezvoltarea mobilitatii pe Luna, bazandu-se pe tehnologia sa avansata de fabricare a anvelopelor de ultima generatie, fara aer, implementata pentru micro-mobilitate, vehicule autonome si autoturisme prin crearea  unui produs care sa reziste conditiilor neprielnice prezente pe Luna.

Tot ce vom invata din fabricarea acestor anvelope, destinate mediului neprielnic al Lunii, ne va ajuta sa imbunatatim anvelopele fara aer folosite pe Pamant. Astfel, ajungem mai aproape de a ne atinge scopul principal, acela de facilita mobilitatea pe orice suprafata”, spune Chris Hesel, senior vice president si global operations & chief technology officer in cadrul Goodyear.

Roverele lunare Apollo au fost concepute cu scopul de a fi folosite pe o durata scurta de timp si pe o distanta care nu depaseste 8 kilometri de la locul aterizarii. Urmatoarele misiuni vor implica deplasarea pe teren accidentat pe o distanta mai mare si in conditii de temperaturi extreme.

Astfel, este necesara dezvoltarea unor functionalitati noi ale anvelopelor: durabilitate pe termen lung si rezistenta la temperaturi care pot atinge chiar -150 de grade Celsius pe timp de noapte si 120 de grade Celsius ziua.

Un alt partener al proiectului, MDA Canada, a anuntat recent ca va include tehnologia comerciala a bratului robotic in componenta vehiculului lunar. Bratul va fi folosit atat ca suport pentru astronauti, dar va si permite vehiculului lunar sa desfasoare misiuni autonome pe suprafata Lunii.

Impreuna, companiile inglobeaza perspective unice si know-how pentru a solutiona provocari si abordari venite din partea pietelor, unele aparute pentru prima data”, anunta companiile.

Goodyear este una dintre cele mai mari companii de anvelope din lume. Are aproximativ 72.000 de angajati si isi fabrica produsele in 57 de unitati din 23 de tari din intreaga lume. Cele doua centre de inovare ale sale din Akron, Ohio si Colmar-Berg, Luxemburg, dezvolta produse si servicii de ultima generatie care stabilesc standardul de tehnologie si performanta al industriei.

Avand sediul central in Bethesda, Maryland, Lockheed Martin Corporation este o companie globala de securitate si constructie aerospatiala ce are aproximativ 114.000 de angajati in intreaga lume si este implicata in principal in cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, fabricarea, integrarea si sustinerea sistemelor, produselor si serviciilor cu tehnologie avansata.

Articolul precedentUN NOU POD DESCHIS CIRCULATIEI IN CLUJ – Podul peste raul Crisul Repede, vechi de 70 de ani, a fost daramat
Articolul următorDRUMUL DE CONTUR AL LACULUI VIDRA VA FI CONSOLIDAT – Ministerul Transporturilor pregateste lucrari de 39 milioane euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.