Aeroportul Baneasa din Nordul Capitalei se redeschide pe 1 august cu ocazia aniversarii a 110 ani de la inaugurare, spune directorul Companiei Aeroporturi Bucuresti, George Dorobantu. Reluarea curselor comerciale (de linie) are loc dupa noua ani in care aeroportul a fost inchis pentru aceste zboruri si a trecut printr-un program de modernizare a cladirilor si a echipamentelor aeroportuare.
De asemenea, de la 1 august Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti va avea o noua conducere, dupa ce actualul director si-a dat demisia, anunta Radio Romania Actualitati.
Trei companii sunt deja pregatite sa inceapa cursele de linie si charter pe Baneasa, a precizat George Dorobantu.
,,Avem deja trei discutii avansate in stadiu de semnare contracte care sa opereze de la Baneasa. Este vorba despre Ryanair, care cauta solutii pentru a-si creste baza de aeronave din Romania, vor opera doua zboruri din sezonul de toamna sau iarna, Air Connect care si-a anuntat intentia sa opereze si de pe Baneasa, momentan ei sunt autorizati pentru Otopeni dar vor opera si la Baneasa, pentru zboruri cu aeronave ATR de scurta distanta. Mai este o companie inregistrata in Republica Moldova, Fly One pentru curse tip charter, Baneasa-Chisinau”, afirma George Dorobantu, director demisionar al CNAB.
Spre deosebire de Aeroportul Otopeni unde pasagerii trebuie sa vina cu cel putin doua ore inainte de imbarcare, la Aeroportul Baneasa timpul va fi chiar de sub o ora.
Lucrarile de reabilitare a aeroportului Baneasa au fost in valoare de peste 66 milioane de lei.
Este vorba despre obiectivul de investitii „Reabilitarea si refunctionalizarea interioarelor cladirilor A, B si Rotonda de la Aeroportul International Bucuresti Baneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AB)”.
Antreprenorii acestor lucrari de anvergura au fost SC Bog’Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garantia lucrarii fiind de 73 de luni de la incheierea lucrarilor.
Aeroportul International Bucuresti-Baneasa este al treilea cel mai vechi aeroport din lume inca functional si cel mai vechi care nu si-a intrerupt activitatea aeronautica.