AUTOSTRADA LUGOJ-DEVA BATE PASUL PE LOC – CNAIR cere Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice sa verifice licitatia pentru Lotul 2

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice (ANAPdocumentatia pentru Lotul 2 (Sectiunile E si D) al autostrazii Lugoj-Deva. Pe sectiunile E si D ale Lotului 2, ce reprezinta sectorul lipsa din Autostrada Lugoj-Deva, urmeaza sa fie construite celebrele „tuneluri pentru ursi” cu o lungime totala de 2,13 km. ANAP are la dispozitie maxim 10 zile, potrivit legii, sa finalizeze verificarea documentelor.

Dupa validarea documentatiei, CNAIR va putea lansa licitatia propriu-zisa a contractului pentru proiectarea si executia celor doua sectiuni ale Lotului 2 al autostrazii Lugoj-Deva.

Pe sectiunile E si D ale Lotului 2 urmeaza sa fie construite doua tuneluri in lungime totala de 2,13 km.

A fost relansata licitatia pentru Lotul 2 (Sectiunile E si D) al autostrazii Lugoj-Deva. CNAIR a transmis la ANAP, pentru verificare, documentatia destinata noii proceduri de licitatie. In maximum 10 zile, ANAP trebuie sa finalizeze verificarea documentelor, dupa care CNAIR va putea lansa licitatia propriu-zisa a contractului pentru proiectarea si executia celor doua sectiuni ale Lotului 2 din autostrada Lugoj-Deva. Pe sectiunile E si D ale Lotului 2, ce reprezinta sectorul lipsa din Autostrada Lugoj-Deva, urmeaza sa fie construite faimoasele „tuneluri pentru ursi” cu o lungime totala de 2,13 km”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Pe 10 martie 2022, CNAIR a anuntat ca a anulat procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea si executia sectiunii E si finalizarea sectiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva pe motiv ca oferta tehnica depusa de constructorii turci este neconforma si va relua licitatia, in regim de urgenta.

In urma derularii procesului de evaluare, CNAIR a constatat faptul ca propunerea tehnica depusa de asocierea turca este neconforma, in baza prevederilor legale aplicabile in domeniul achizitiilor publice. Oferta tehnica a fost depusa de Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S. (Turcia).

Licitatia pentru realizarea tronsonului care face parte din lotul 2 al Autostrazii Lugoj-Deva a fost deblocata la inceputul anului 2022. CNAIR a asteptat oferte din partea a sase firme, insa nu a primit decat una.

Finantarea pentru aceasta bucata lipsa este asigurata prin Planul National de Redresare si Rezilienta.

Valoarea contractului este de 1,62 miliarde de lei, cu TVA, adica aproape 330 de milioane de euro.

Sunt 9,13 km de realizat, dintre care 2,13 reprezinta portiune de tunel. Termenul de finalizare prevazut este de 10 luni pentru proiectare si 28 de luni pentru executie.

De altfel, Asociatia Pro Infrastructura, care monitorizeaza realizarea proiectelor de transport din tara, si-a exprimat nemultumirea fata de cum gestioneaza Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) situatia de pe lotul 2 al Autostrazii Lugoj-Deva. Acestia au sustinut ca cei de la CNAIR raspund „in bataie de joc” ofertantilor si nu au studii concrete de pe teren. Contactati de Tion, reprezentantii CNAIR au replicat ca asociatia abordeaza „teme trunchiate” si ca toate santierele sunt executate de profesionisti, conform caietelor de sarcini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.