SE REDESCHID SANTIERELE PE PATRU TRONSOANE DE DRUM JUDETEAN – Aradul va avea propria Transalpina

S-au redeschis santierele pe patru tronsoane importante de drum judetean, mai exact Arad-Siria-Pancota, Sanmartin-Olari-Caporal Alexa, Dieci-Dezna si Socodor-Nadab, anunta Consiliul Judetean Arad.

Drumul Arad-Siria-Pancota, in lungime de 30 km, este modernizat din fonduri europene nerambursabile, castigate de Consiliul Judetean Arad in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020. Valoarea lucrarii este de 72 de milioane de lei.

Deja de anul trecut se poate circula in conditii foarte bune pe tot tronsonul, iar anul acesta lucrarea se finalizeaza si poate fi receptionata. In acest moment, lucrarea se afla la faza de executie a rigolelor si scurgerilor pe marginea drumurilor in localitati.

Tronsonul Sanmartin-Simand-Olari-Caporal Alexa are 23,5 kilometri, iar valoarea lucrarii este de aproximativ 30 de milioane de lei, finantata prin Programul National de Dezvoltare Locala. Aici a avut loc saptamana trecuta o sedinta de lucru chiar pe santier, cu constructorul, cu proiectantul si cu Inspectoratul de Stat in Constructii.

In ultima sedinta a Consiliului Judetean, Primaria Olari a transferat terenurile necesare executarii in bune conditii a lucrarilor pe raza comunei.

Este un drum important care va lega drumul national Arad-Oradea de drumul expres Arad-Oradea. Si aici avansam bine si sper ca pana la sfarsitul anului sa finalizam lucrarile”, a declarat Iustin Cionca, presedintele Consiliului Judetean Arad.

Drumul judetean Dieci-Dezna este un tronson in lungime de 11,3 kilometri, pe care nu s-a mai intervenit substantial de peste 40 de ani. Valoarea lucrarii este de 20,6 milioane lei, fiind asigurata din fondurile proprii ale Consiliului Judetean Arad.

Cu acest drum, Consiliul Judetean leaga statiunea Moneasa de DN7 Arad-Deva, printr-o scurtatura prin care va fi pusa in valoare zona montana a judetului Arad. Este un proiect important care vine in completarea drumului judetean Julita-Madrigesti.

Este si un proiect de coeziune sociala. Va ajuta aradenii din comunitatile periferice sa acceada mai usor la un loc de munca si va fi o contributie suplimentara la combaterea depopularii micilor comunitati de pe traseu”, a precizat presedintele Iustin Cionca.

Un alt proiect la care se lucreaza este drumul judetean Socodor-Nadab, un drum nou, de 5 km, cu valoarea de 8,3 milioane lei, care va include si soseaua de centura a orasului Chisineu Cris. Va scoate traficul greu din Chisineu Cris si va scurta drumul dintre zona industriala Nadab si comuna Socodor.

Acest drum este o componenta a programului Consiliului Judetean Arad de definire si accesibilizare a polilor de dezvoltare de la nivel judetean, iar Chisineu Cris este unul dintre acestia, un oras fara somaj, asemanator cu Sanicolaul Mare, din judetul Timis.

Aradul va avea propria „Transalpina

Consiliul Judetean construieste un „Transalpina” aradean.

Drumul judetean Dieci-Dezna este un tronson in lungime de 11,3 kilometri, pe care nu s-a mai intervenit substantial de peste 40 de ani. Anul trecut, Consiliul Judetean Arad a inceput modernizarea drumului, printr-un proiect in valoare de peste 4 milioane de euro, finantarea fiind asigurata din fondurile proprii ale Consiliului Judetean.

Cu acest drum, Consiliul Judetean leaga statiunea Moneasa de DN7 Arad-Deva, printr-o scurtatura prin care pune in valoare zona montana a judetului Arad. Este un proiect important care vine in completarea drumului judetean Julita-Madrigesti, de 29 km.

Pastrand, desigur, proportiile, de la Julita la Dezna vom avea un drum asemanator cu Transalpina, doar de interes judetean, intr-o zona poate chiar mai pitoreasca. La prima vedere, un astfel de proiect poate genera niste intrebari cu privire la oportunitate, intrucat drumul traverseaza comunitati mici si dispersate, insa tocmai caracterul pauper al acestor comunitati pledeaza pentru nevoia unei legaturi rutiere care sa le puna in valoare ecosistemul si sa faciliteze mobilitatea oamenilor din zona inspre bazinele industriale ale judetului. Aceasta mobilitate nu doar ca ii va ajuta pe aradenii din comunitatile periferice sa acceada mai usor la un loc de munca, ci va fi o contributie suplimentara la combaterea depopularii micilor comunitati de pe traseu”, a precizat presedintele Iustin Cionca.

Articolul precedentPROTESTE LA TAROM – Sindicalistii sunt nemultumiti de lipsa unei grile de salarizare si de faptul ca personalul este insuficient
Articolul următorTERMINALUL 1 AL AEROPORTULUI DIN BUDAPESTA SE VA REDESCHIDE IN 2024 – Acesta a fost inchis in urma cu noua ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.