TRANSPORT FEROVIAR MODERN IN ROMANIA – 20 de trenuri electrice vor sosi in Romania

Alstom si Autoritatea pentru Reforma Feroviara din Romania (ARF) au semnat vineri, 25 martie 2022, un contract pentru livrarea a 20 de trenuri inter-regionale Coradia Stream si a serviciilor de mentenanta asociate, pe o perioada de 15 ani.

Primul tren va putea intra in circulatie la finalul anului 2023.

Modelul Coradia Stream va fi primul tren furnizat de Alstom pentru transportul feroviar de pasageri din Romania. Pe langa livrarea celor 20 de rame electrice, contractul prevede si mentenanta acestora pe o perioada de 15 ani de la livrarea fiecarei rame electrice, urmand ca acestea sa fie livrate in termen de 31 de luni de la semnarea contractului, precum si instruirea personalului in ceea ce priveste exploatarea, operarea trenurilor si a aplicatiilor software. 

Valoarea totala estimata a contractului este de aproximativ 270 de milioane de euro.

Comanda initiala poate fi suplimentata cu alte 17 trenuri la care se adauga o perioada de mentenanta de 30 de ani. In acest caz valoarea contractului poate ajunge la aproximativ 748 milioane euro, fara TVA.

Acestea sunt primele trenuri pentru transport feroviar de pasageri furnizate de Alstom in Romania.

Proiectul este finantat din Fonduri Europene Nerambursabile și din bugetul de stat, iar primul tren va putea intra in circulatie la finalul anului 2023. Pachetul complet de 37 de rame poate fi livrat pana la finalul anului 2024. Noile trenuri vor asigura conexiunea dintre Bucuresti si Arad, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi, Suceava, Craiova, Targu Jiu, Galati si Constanta”, anunta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Acest contract poate fi extins cu optiunea de livrare a inca 20 de trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului. Incluzand mentenanta extinsa pentru intreaga flota, valoarea totala estimata a proiectului poate depasi 700 de milioane euro.

Alstom a fost desemnata drept castigator al licitatiei pentru achizitia materialului rulant nou destinat transportului inter-regional de calatori RE-IR, a anuntat ARF pe 9 martie 2022.

Finantarea proiectului este asigurata din Programul Operational Infrastructura Mare – POIM si bugetul de stat, iar valoarea estimata este cuprinsa in intervalul: 1.311.698.701,00 lei – 3.714.279.851,00 lei (fara TVA) – (contravaloarea a 20 rame electrice inter-regionale RE-IR si mentenanta lor asigurata pe 15 ani, cu posibilitatea dublarii cantitatii si perioadei de mentenanta).

Noile trenuri electrice inter-regionale pentru Romania vor contribui la un transport mai modern si mai curat – in acord cu ambitia noastra de a fi lideri in domeniul mobilitatii mai verzi si mai digitale, in toata lumea. Sunt foarte bucuros ca trenurile noastre Coradia, atat de apreciate in multe tari europene, vor circula si in Romania, completand portofoliul Alstom care cuprinde deja proiecte diverse si importante, atat pe zona de semnalizari feroviare, cat si de mentenanta”, a declarat Gian Luca Erbacci, presedintele Alstom pentru Europa.

Proiectate special pentru piata europeana, trenurile inter-regionale Coradia Stream sunt echipate cu sistemul de control al traficului ERTMS Nivelul 2 si respecta standardele EN precum si Specificatiile tehnice de interoperabilitate (TSI), fiind compatibile cu toate principalele sisteme de alimentare cu energie electrica din Europa.

Viteza maxima va fi de 160 km/h.

Este un eveniment istoric, fiind pentru prima data in istoria Romaniei cand se achizitioneaza trenuri electrice noi cu tractiunea distribuita in sistem de automotor. Modelul propus, Coradia Stream, reprezinta tehnologia de ultima ora disponibila in cadrul grupului Alstom. Este o mandrie personala sa pot spune ca prin acest contract operatorii feroviari romani vor avea access la acelasi tip de tren pe care l-am livrat sau urmeaza sa il livram in tari precum Italia, Franta, Germania, Olanda sau Danemarca. Sper ca pasagerii romani vor aprecia estetica si confortul acestor mijloace moderne de transport si chiar ca vor prefera sa le foloseasca in detrimentul autovehiculelor personale, pentru a reduce astfel impactul asupra mediului”, a spus Gabriel Stanciu, director general al companiei Alstom pentru Romania, Bulgaria si Republica Moldova.

Fiecare tren va avea sase vagoane, cu o capacitate de 350 de locuri si podea 100% coborata, pentru un acces cat mai facil pentru toate categoriile de pasageri. Pe fiecare parte a vagoanelor de mijloc se vor amplasa cate doua usi de acces. Pentru vagoanele de capat se va amplasa o usa pentru accesul calatorilor pe fiecare parte a vagonului.

Sistemul de informare a calatorilor va fi compus dintr-o instalatie de sonorizare si o instalatie de afisare dinamica. Fiecare vagon al RE-IR va fi prevazut cu spatii pentru bagaje de dimensiuni mari.

De asemenea, trenurile vor fi prevazute cu un sistem de contorizare a numarului de calatori, dotat cu senzori de mare precizie. Fiecare RE-IR va avea patru toalete ecologice, repartizate uniform pe intreaga lungime, dintre care o toaleta va fi amenajata pentru persoanele cu mobilitate redusa aflate in scaun cu rotile. Configurarea finala, culorile si finisajele vor fi personalizate integral in functie de cerintele Autoritatii Contractante, in etapa de proiectare.

Trenul face parte din gama Coradia de trenuri regionale, cu performante demonstrate in operare, timp de peste 30 de ani, in toata Europa. Alstom a vandut peste 3.300 de unitati in toata lumea, iar opt tari europene – intre care Danemarca, Franta, Germania, Olanda sau Spania – beneficiaza deja de performantele acestora, dezvoltate in mai multe variante.

In total, peste 420 de trenuri Coradia Stream au fost comandate deja in Italia, Olanda si Danemarca. Cele din Italia se afla deja in operare comerciala inca din vara anului 2019, dovedind fiabilitatea acestui produs. Coradia Stream ofera si solutii fara emisii pentru liniile neelectrificate, cum ar fi alimentarea cu baterii si cu hidrogen.

Compania Alstom este prezenta in Romania de aproape 30 de ani si este lider de piata in solutii de electrificare si sisteme de control al traficului pentru industria feroviara. Activitatile in desfasurare ale companiei cuprind proiecte de semnalizari sau electrificare pe mai mult de 75% din ramura nordica romaneasca a Culoarului paneuropean Rin-Dunare. Implementarea primului sistem de semnalizare de tip CBTC din Romania este in executie pe Linia 5 a metroului din Bucuresti. De asemenea, de peste 17 ani compania Alstom furnizeaza servicii de mentenanta pentru flota de metrou din Bucuresti.

Portofoliul de produse al Alstom cuprinde o gama diversa, de la trenuri de mare viteza, metrouri, vehicule tip monorail si tramvaie pana la sisteme integrate, servicii personalizate, infrastructura, controlul traficului si solutii digitale de mobilitate. Alstom are 150.000 de vehicule in operare comerciala in intreaga lume. Dupa ce Alstom a preluat Bombardier Transportation la 29 ianuarie 2021, cifra de afaceri combinata a noului grup s-a ridicat la 14 miliarde de euro pentru perioada de 12 luni incheiata la 31 martie 2020. Compania Alstom are sediul principal in Franta si este prezenta in 70 de tari, avand un numar de 70.000 de angajati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.