PROPUNERE INEDITA PENTRU SOFERI – O agentie propune reducerea limitei de viteza pe autostrazi cu cel puţin 10 kilometri/ora

Agenţia Internaţionala a Energiei (IEA) propune reducerea limitei de viteza pe autostrazi cu cel puţin 10 kilometri/ora si promovarea telemuncii trei zile pe saptamana, unde este posibil, pentru a economisi petrolul si a evita problemele de aprovizionare.

Intr-un decalog de masuri pentru diminuarea consumului de petrol in contextul crizei generate de invazia rusa in Ucraina, agentia calculeaza ca, daca aceste masuri se vor aplica in ţarile dezvoltate timp de patru luni, vor permite sa se economiseasca aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi, scrie Agerpres, citand agenţia EFE.

Alte propuneri vizeaza cresterea practicii de car sharing, promovarea unui mod de condus mai eficient pentru soferii de camioane sau cei care livreaza produse, optarea pentru calatoriile cu trenuri de mare viteza sau cu trenurile de noapte, in loc de utilizarea autovehiculelor, evitarea calatoriilor de afaceri atunci cand exista alternative sau accelerarea inlocuirii parcului auto cu autovehicule electrice sau mai eficiente.

Printre sfaturile lansate de agenţie se mai numara: declararea zilelor de duminica drept „zile fara masini” in orase, ieftinirea transportului public, stimularea populaţiei sa se deplaseze mai mult pe jos sau cu bicicleta sau stabilirea unui trafic alternativ al masinilor pe drumurile din zonele urbane.

Directorul general executiv al agenţiei, Fatih Birol, spune ca, in contextul atacului Rusiei impotriva Ucrainei, „lumea s-ar putea confrunta cu cel mai mare soc in privinţa ofertei de petrol din ultimele decenii, cu enorme implicaţii pentru economiile si societaţile noastre„.

De aici si motivul apariţiei acestui plan de soc, care se adauga deciziei luate de statele membre la inceputul lunii de a scoate pe piaţa 62,7 milioane de barili din rezervele strategice pentru a reduce tensiunile de pe piaţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.