CNAIR va publica permanent evolutia lucrarilor pe care le are in derulare, anunta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Romania avea la final lui 2021 un numar de 950 km de autostrada, din care doar doua sunt complete – A10 Sebes Turda si A2 Bucuresti-Constanta. Masterplanul anuntat la finalul anului 2021 prevede ca pana in 2030 sa fie construiti 6.624 km de autostrazi, drumuri expres, transregio si variante ocolitoare.
”Am discutat pana acum cu responsabilii din CNAIR despre proiectele pe care le avem in derulare si in pregatire. Vreau sa urmaresc periodic evolutia proiectelor. Avem multe obiective rutiere care trebuie sa fie construite in graficele stabilite. Am stabilit ca pe siteul CNAIR sa fie postata diagrama Gantt, care va arata permanent evolutia lucrarilor. Asa nu vor mai aparea interpretari si informatii trunchiate in spatiul public”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.
Coridoarele 4 si 9 sunt o prioritate, afirma el. Sibiu-Pitesti, tunelurile de pe sectiunea E – Lugoj-Deva, A7 -Autostrada Moldovei si A0 – Autostrada de Centura Bucuresti sunt elementele lipsa ale acestor coridoare.
”La fel de importante sunt A8, Autostrada Brasov-Bacau, sectoarele de pe Autostrada Transilvaniei, Drumurile expres din Banat, Oltenia, Muntenia si Dobrogea”, mai precizeaza oficialul.
Altfel, ministrul Grindeanu s-a intalnit zilele trecute la sediul Ministerul Transporturilor cu Excelenta sa, Ambasadorul Japoniei la Bucuresti, Hiroshi Ueda. Cei doi au discutat despre relatiile de colaborare bilaterale, in domeniul transporturilor si au pus accent pe proiectele de importanta strategica.
Podul suspendat peste Dunare in zona Braila este un astfel de proiect la care lucreaza in acest moment un consortiu italo-japonez, Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure System (Japonia).
Un alt proiect important pentru relatia dintre Romania si Japonia este construirea magistralei 6 de metrou, care leaga municipiul Bucuresti cu Aeroportul International Henri Coanda.
”Am apreciat ca acest proiect este un etalon pentru bunul mers al relatiilor noastre economice. Am discutat inclusiv despre Planul National de Redresare si Rezilienta si despre oportunitatile pe care le ofera”, afirma Sorin Grindeanu.
Japonia se numara printre principalii parteneri economici ai Romaniei din zona Asia Pacific si este primul investitor asiatic din tara noastra.
”Romania si Japonia au relatii traditionale fundamentate pe valorile comune si pe convergenta intereselor in problemele internationale. In discutia de astazi am marcat si faptul ca relatiile diplomatice romano-nipone au implinit deja 100 de ani”, mai spune el.