BANI PENTRU AEROPORTURI – Sapte aeroporturi din Romania vor incasa peste 10 milioane euro

Sapte aeroporturi din Romania primesc o ”gura de oxigen” prin aprobarea schemei de ajutor de stat, urmare a crizei generate de pandemia de COVID 19, anunta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Valoarea totala a bugetului schemei de ajutor de stat este de pana la 51,5 milioane de lei, adica 10,3 milioane euro.

Este vorba de Aeroportul International “Avram Iancu” din Cluj, Aeroportul International Iasi, Sibiu, Craiova, Aeroportul International “George Enescu” din Bacau, Aeroportul International “Stefan cel Mare” din Suceava, dar si de Aeroportul International “Traian Vuia” din Timisoara.

A fost semnat astazi, 22 decembrie 2021, Ordinul Comun al ministrului Transporturilor si Infrastructurii si ministrului Lucrarilor Publice si Administratiei, prin care este aprobata schema de ajutor de stat pentru aeroporturile cu un trafic anual cuprins intre 200.000 si 3 milioane de pasageri. Prin aprobarea acestui Ordin se va asigura astfel acoperirea deficitului de lichiditati cu care se confrunta un numar de 7 aeroporturi din Romania, din cauza crizei generate de pandemia COVID 19”, spune Grindeanu.

Schema de ajutor de stat a fost autorizata de catre Comisia Europeana, in data de 13.12.2021.

Sumele pot fi utilizate pentru achitarea facturilor restante, ceea ce va aduce la echilibrarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale respectivelor aeroporturilor.

Aeroportul “Traian Vuia” din Timisoara, aflat sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI), poate primi pana la 9 milioane de lei, bani alocati prin bugetul MTI. Astfel, anul viitor, Aeroportul “Traian Vuia”, din Timisoara, va putea sa isi continue activitatea la standardele specifice de siguranta, securitate si de calitate a serviciilor.

Guvernul Romaniei a primit din partea Asociatiei Aeroporturilor din Romania cererea de acordare a unui sprijin financiar, pentru aeroporturile care in anul 2019 au inregistrat un trafic mai mare de 200.000 de pasageri si mai mic de 3 milioane de pasageri, respectiv Bacau, Cluj, Craiova, Iasi, Sibiu, Suceava, Timisoara si care in prezent se confrunta cu dificultati majore cauzate de nivelul scazut al traficului si implicit al veniturilor in perioada iulie 2020 – decembrie 2021.

Aeroporturile din Cluj, Iasi, Sibiu, Suceava, Craiova si Bacau functioneaza ca regii autonome de interes regional, in subordinea judetelor, in timp ce aeroportul din Timisoara este organizat ca societate pe actiuni la care statul, reprezentat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, detine 80% din pachetul de actiuni.

In raport cu solicitarea Asociatiei Aeroporturilor din Romania, la propunerea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si a Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, Guvernul a aprobat, in sedinta din 4 octombrie 2021, Memorandumul cu tema: Acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care administreaza aeroporturile care in anul 2019 au inregistrat un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de pasageri si mai mic de 3 milioane pasageri, pentru depasirea dificultatilor financiare cu care se confrunta, cauzate de criza generata de pandemia COVID-19, in baza art. 107 alin.(3) lit. b) din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene si a Cadrului temporar pentru masurile de ajutor de stat de sprijinire a economiei in contextul actualei pandemii de COVID-19, promovat de Comisia Europeana, care prevede un buget total de 51.544.000 lei, pentru operatorii economici care administreaza aeroporturile mai sus mentionate.

Intrucat masura de sprijin reprezinta ajutor de stat, aceasta este supusa obligatiei de notificare la Comisia Europeana, in temeiul dispozitiilor art. 107 alin. (3) din Tratatul de functionare al Uniunii Europene.

In acest sens, intentia statului roman de a acorda un ajutor de stat operatorilor economici care administreaza aeroporturile care in anul 2019 au inregistrat un trafic mai mare de 200.000 de pasageri si mai mic de 3 milioane pasageri, pentru depasirea dificultatilor financiare cu care se confrunta, cauzate de criza generata de pandemia COVID-19, a fost pre-notificata Comisiei Europene.

In data de 18.11.2021, Comisia Europeana a invitat autoritatile romane sa transmita notificarea formala, in vederea autorizarii schemei de ajutor de stat. Aceasta a fost transmisa, validata si inregistrata de Comisia Europeana in data de 25.11.2021.

Suma autorizata de Comisia Europeana va fi alocata prin bugetele ordonatorilor principali de credite, consiliile judetene pentru aeroporturile regionale si Ministerul Transporturilor si Infrastructurii pentru Societatea Nationala Aeroportul International Traian Vuia – Timisoara, cu respectarea prevederilor deciziei de autorizare a schemei de ajutor de stat.

Articolul precedentCALE FERATA SPRE AEROPORTUL DIN BRASOV LUNGA DE 21,5 KM – Ministerul pregateste proiectul de peste 739 milioane lei
Articolul următorBUGETUL DE 17 MILIARDE DE LEI AL MINISTERULUI TRANSPORTURILOR A FOST APROBAT – Continuarea lucrarilor la Magistrala 5 de metrou, in plan. Din 2022 se va putea circula cu trenul intre Bucuresti – Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.