CFR PREGATESTE UN PROIECT DE 2 MILIARDE EURO – Electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor va fi gata in patru ani

Ministerul Transporturilor a pregatit un proiect de Hotarare pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihorˮ, lucrare de utilitate publica de interes national.

Valoarea totala a investitiei (inclusiv TVA) este de 9.493.358.000 lei, adica aproape 2 miliarde de euro, din care partea de constructii-montaj este de 6.640.591.000 lei.

Lungimea traseului este de 166,7 km, iar proiectul va fi gata in 48 de luni.

Proiectul vizeaza electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Cluj – Oradea – Episcopia Bihor si presupune realizarea unei infrastructuri ce va permite viteze maxime cuprinse intre 100 km/h si 160 km/h. Electrificarea si reabilitarea tronsonului de cale ferata Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor conduce la realizarea unei infrastructuri feroviare optimizate.

Prin realizarea acestui obiectiv de investitii de utilitate publica de interes national, se va realiza o legatura rapida intre Cluj, Oradea si Episcopia Bihor, cu efecte benefice pe toate planurile (reducerea aglomerarilor, a poluarii si a consumului de carburanti, scaderea timpului de transport pentru calatori si marfuri etc.)„, arata proiectul.

Finantarea obiectivului de investitii se realizeaza din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si din veniturile proprii ale Companiei Nationale de Cai Ferate CFR, precum si din alte surse legal constituite, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii.

Obiectivul de investitii se va proteja antiseismic in conformitate cu prevederile Normativului P100 – 1/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

Traseul de cale ferata proiectat se va desfasura in general pe actualul tronson de cale ferata existent, cu exceptia unor zone in care este necesara marirea razelor curbelor in vederea imbunatatirii conditiilor de circulatie si asigurarii parametrilor pentru circulatia cu viteza sporita.

Prin proiect se realizeaza 18 km de linie dubla noua.

Se desfiinteaza trecerile la nivel care nu respecta reglementarile si se realizeaza pasaje denivelate.

Proiectul de electrificare si reabilitare a liniei de cale ferata Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor va contribui la:

– Generarea de noi locuri de munca, pe perioada de implementare a proiectului;

– Economii la nivelul costurilor de intretinere a infrastructurii;

– Economii la nivelul costurilor de operare a infrastructurii;

– Economii la nivelul costurilor aferente trenurilor;

– Economie de timp pentru calatori;

– Economie de timp pentru transportul de marfa;

– Castiguri in eficienta;

– Economii la nivelul emisiilor de CO2;

– Economii la nivelul costurilor aferente accidentelor;

– Reducerea poluarii.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • Infrastructura ce va permite viteze maxime de 80 km/h pentru transportul de marfa si de 120 km/h pentru trenurile de calatori pe intregul tronson;
  • Sistematizarea statiilor in vederea realizarii conditiilor impuse de electrificare;
  • Eliminarea deficientelor tehnice si imbunatatirea conditiilor de trafic, inclusiv cele legate de siguranta circulatiei de pe intreg tronsonul de cale ferata;
  • Inlocuire/reparare poduri, podete, pasaje denivelate, consolidari, aparari, repararea sistemului de drenaj, imbunatatirea calitatii terasamentelor;
  • Se vor realiza constructiile aferente activitatii de intretinere, revizie si reparatii a instalatiilor fixe de tractiune electrica si a liniei de contact constand din doua districte LC + EA + ELF in statiile Ciucea si Oradea;
  • Se vor realiza cladiri de mentenanta in statiile Cluj Napoca, Ciucea si Oradea;
  • Reabilitarea si modernizarea cladirilor de calatori, districtelor, cladirilor de exploatare etc. si asigurarea facilitatilor calatorilor (inclusiv persoanelor cu mobilitate redusa) si personalui CFR;
  • Remorcarea trenurilor pe linia electrificata se va face cu locomotive electrice functionand in curent alternativ monofazat 25 KV – 50 Hz;
  • Linia de contact va fi alimentata din substatiile de tractiune, la amplasarea carora se va lua in consideratie situatia actuala a electrificarii liniilor ferate adiacente (Dej – Apahida – Cluj si Teius – Apahida – Cluj) precum si structura sistemului energetic national de 110 KV din zona;
  • Lucrari noi de linie de contact si substatie de tractiune electrica, inclusiv sistem de teleconducere SCADA, care va integra si sistemul de telegestiune energie electrica;
  • Realizarea lucrarilor de protectie a instalatiilor din cale si vecinatate impotriva influentei liniei de contact;
  • Eliminarea zonelor cu risc la inundatii, inzapezire, alunecari;
  • Analiza trecerilor la nivel existente (numarul acestora, pozitia km, starea lor actuala) si s-a stabilit care dintre ele vor ramane in functie, care se vor moderniza si care se vor desfiinta;
  • Modernizarea echipamentului de telecomunicatii;
  • Modernizarea electrificarii pe toata lungimea tronsonului (25 kV);
  • Dublarea liniei (tinand cont de conditiile de relief – predominant ses);
  • Marirea capacitatii de tranzit la frontiere;
  • Asigurarea interoperabilitatii prin implementarea STI, in special in ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de incarcare (C), lungimea liniilor din statii si haltele de miscare, facilitatile pentru persoanele cu dizabilitati, implementarea ERTMS (ETCS Nivel 2+GSM-R);

Montare de panouri fonoabsorbante si/sau solutii alternative de reducere a nivelului de zgomot.

Proiectul de electrificare si reabilitare a liniei de cale ferata Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor este inclus in documentele aferente Master Planului General de Transport al Romaniei aprobat de Guvernul Romaniei prin H.G. nr. 666/2016.

Proiectul de electrificare si reabilitare a liniei de cale ferata Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor este inclus in Planul National de Redresare si Rezilienta al Romaniei aprobat de Consiliul UE, Partea a II- a- Componenta 4 Transport Sustenabil.

Traseul liniei de cale ferata Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor urmeaza cursul vaii raului Nadas, pe sectorul Cluj Napoca – Aghires, iar apoi se desfasoara in lungul vaii raului Crisul Repede, avand o orientare de la Est la Vest. Traseul liniei de cale ferata este foarte sinuos, intalnindu-se numeroase curbe cu raze mici cu valori de 400 m. Raza minima a curbelor este de 225 m situata pe intervalul de circulatie Oradea – Episcopia Bihor. Pe linia cf Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor sunt amplasate 22 de puncte de sectionare (10 statii de cale ferata si 12 halte de miscare) si 22 halte comerciale (puncte de oprire in linie curenta).

Circulatia trenurilor de calatori si marfa se desfasoara la interval de bloc automat de linie pe tronsoanele Cluj Napoca – H.m. Baciu Triaj, Aghires – Braisoru, Poieni – Oradea – Episcopia Bihor. Pe restul intervalelor circulatia se desfasoara la interval de statie de baza de cale libera.

Pe tronsonul de cale ferata s-au identificat o serie de puncte periculoase cauzate de: alunecari de teren, inundari ale liniei la torent, caderi de pietre, terasamente instabile si neconsolidate, deripari si denivelari ale liniei, tasari frecvente ale terasamentului, etc.

In conformitate cu Instructia 317/2004 – pentru restrictii de viteza, inchideri de linie si scoateri de sub tensiune, aprobata prin Ordinul Ministrului nr. 417 din data de 08.03.2004, la Anexa 4, este mentionat faptul ca linia cf Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontiera Ungara este clasificata ca fiind „Linie CF Magistrala”.

Necesitatea si oportunitatea promovarii acestui obiectiv de investitii rezulta, in principal, din necesitatea executarii lucrarilor de electrificare si modernizare a liniilor cale ferata existente, pentru a permite viteze de circulatie de 80 km/h (pentru trenurile de marfa) si de 120 km/h (pentru trenurile de calatori), in conformitate cu previziunile cererii de trafic de calatori si de marfa national si international„, se arata in nota de fundamentare.

Analizandu-se situatia existenta, s-au constatat doua mari categorii de probleme, ce constituie adevarate impedimente pentru asigurarea unei infrastructuri de transport durabile si totodata ecologice, in contextul actual politic si economic, context in care se cauta solutii pentru limitarea efectelor negative asupra mediului, induse de catre activitatile antropice, concomitent cu nevoia crescanda de conectivitate si viteza de deplasare a societatii:

  • Deficiente induse de parametrii de proiectare si exploatare initiali ai infrastructurii de transport (capacitati);
  • Deficiente generate de starea de degradare a componentelor infrastructurii ca urmare a intretinerii precare cauzata, la randul sau, de insuficienta resurselor materiale, umane si financiare cu care se confrunta administratorul de infrastructura.

Starea actuala a componentelor infrastructurii feroviare (cale, structuri, cladiri si instalatii) pe tronsonul vizat, se prezinta astfel:

  • Ramblee cu latimi insuficiente ale platformei pe ambele parti ale liniei de cale ferata;
  • Deblee cu latimi insuficiente ale platformei pe ambele parti ale liniei de cale ferata;
  • Lipsa santuri platforma;
  • Pungi de balast;
  • Straturi drenante colmatate sau lipsa;
  • O serie de lucrari de arta necesita de urgenta reparatii, consolidari sau inlocuirea cu lucrari noi si anume: podete cu durata de viata depasita (peste 100 ani), construite din piatra sau caramida si cu lumina mai mica de 1.00 m (care nu permit vizitarea si intretinerea), suprastructuri de podete si poduri de tipul grinzi gemene metalice cu neajunsuri privind electroizolarea caii;
  • Cladirile din statiile/haltele de calatori sunt intr-o stare avansata de degradare, in marea majoritate a acestora nu exista facilitati pentru calatori si pentru personalul CFR;
  • Peroanele sunt intr-o stare avansata de degradare;
  • In majoritatea statiilor nu exista copertine pentru peroane, ci doar copertine locale lipite de cladirea statiei. Aceste copetine nu acopera si zona de peron;

Instalatiile au o pronuntata uzura fizica si morala fiind la limita critica de incadrare in conditiile tehnice instructionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.