Cu o ora inainte sa isi dea demisia de la carma Ministerului Transporturilor, la fel cum au facut-o toti ministri aliantei USR-PLUS, Catalin Drula si-a pus o ultima semnatura pe un act cu greutate. A numit directorul general al Companiei Nationale de Investitii Rutiere (CNIR) pe Marin Griguta, de profesie inginer cu o experienta de „peste trei decenii in managementul lucrarilor de infrastructura feroviara, rutiera si aeroportuara”, astfel cum puncteaza Drula in anuntul privind numirea conducerii CNIR.
Selectarea lui Marin Griguta pentru functia de director general al CNIR s-a facut in urma unei selectii de CV-uri anuntate de Catalin Drula inca din martie 2021, cand facea apel la „toti profesionistii din sistemul public si din cel privat” pentru a forma noua echipa de conducere.
Conform CV-ului pe care il atasam integral, Marin Griguta a fost angajat in trecut la Qatar Rail, Doha, Qatar, ocupandu-se de coordonarea si validarea priectarii lucrarilor de inginerie civila, dar si la firma Max Bogl, ca sef inginer geolog, unde se ocupa de coordonarea de santier si supravegherea executiei lucrarilor.
Iata anuntul lui Drula privind numirea lui Marin Griguta la conducerea CNIR, numire facuta cu o ora inaintea de prezentarea demisiei din fruntea de ministru al Transporturilor:
„UN PROFESIONIST VA CONDUCE COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII RUTIERE
L-am numit pe Marin Griguta in functia de director general al CNIR, companie ale carei baze s-au pus inca din 2016, dar care a ajuns sa fie operationalizata abia anul acesta.
Atingem astfel un obiectiv inclus in programul de guvernare si bifam una dintre reformele prevazute in PNRR. Compania Nationala de Investitii Rutiere va livra marile proiecte de infrastructura ale Romaniei – autostrazi si drumuri expres. Va avea obiective clare si masurabile si va lucra pentru accelerarea acestora.
Marin Griguta este un expert in domeniul sau – inginer, are o experienta de peste trei decenii in managementul lucrarilor de infrastructura feroviara, rutiera si aeroportuara.
A lucrat pentru companii mari de profil din Germania si Qatar, iar acum revine in Romania, fiind unul dintre primii specialisti care au spus „da” acestei provocari, pe care am numit-o „o noua aventura frumoasa”.
Am cerut public profesionistilor din domeniu sa ni se alature. Am primit sute de CV-uri, am derulat zeci de interviuri pentru a selecta experti, manageri de proiect, ingineri si proiectanti, care sa se asigure ca marile proiecte de infrastructura ale tarii se desfasoara in bune conditii si la timp.
Prima misiune a directorului general este sa formeze in jurul sau o echipa de oameni competenti, sa structureze noua companie si sa o dezvolte pentru a livra mai rapid si mai eficient decat pana acum proiectele din Master Planul de Transport al Romaniei.
Profesionalismul trebuie sa devina regula, nu exceptia, iar CNIR este una dintre garantiile ca reformam sistemul din temelii.
O spun din nou: CNIR nu este o companie care sa consume bani publici din bugetul de stat in plus, ci va avea ca sursa de finantare o cota-parte din veniturile realizate prin rovinieta”.
CNIR in PNRR
„C.N.A.I.R. S.A. este o societate pe actiuni, cu capital integral de stat, de interes strategic national cat timp statul este actionar majoritar, care se organizeaza si functioneaza sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii. Intrucat, obiectul principal de activitate al C.N.A.I.R. S.A. este reprezentat de intretinerea, repararea, administrarea si exploatarea autostrazilor, drumurilor expres, drumurilor nationale, variantelor ocolitoare, precum si a altor elemente de infrastructura rutiera definite conform legii, in scopul desfasurarii traficului rutier in conditii de siguranta a circulatiei (art 4 alin. 1 din OUG 84/2003), C.N.A.I.R. S.A. va asigura colectarea taxelor inclusiv dupa operationalizarea C.N.I.R. S.A, prevazuta la R2, punctul b).
C.N.I.R. S.A. este o societate pe actiuni, cu personalitate juridica, de interes strategic national, care se organizeaza si functioneaza sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, si care va asigura serviciul public de dezvoltare a infrastructurii de transport rutiere pentru satisfacerea nevoilor de transport rutier ale cetatenilor si a marfurilor.
De asemenea, o parte din taxele colectate de C.N.A.I.R. S.A. se vor transfera catre Compania Nationala de Investitii Rutiere – S.A (C.N.I.R. S.A.) in vederea realizarii de noi investitii in infrastructura rutiera, mecanismul financiar fiind stabilit in cadrul reformei (de ex. prin completarea art. 45 din OUG 55/2016, aprobata prin Legea 50/2021).
In acest sens, masura nu va intra sub incidenta ajutorului de stat intrucat la nivelul C.N.I.R. S.A. se va organiza o evidenta contabila distincta, in conditiile legii, pentru a evita subventionarea incrucisata, respectiv fondurile provenite din incasarea taxei vor fi folosite doar pentru realizarea de noi investitii (autostrazi, drumuri expres, drumuri nationale, variante ocolitoare, precum si alte elemente de infrastructura rutiera publica) si nu vor fi destinate altor activitati economice ale C.N.I.R. S.A.”
Legea 50/2021 modifica vechiul OUG din 2016 si prevede ca 15% din taxele colectate de CNAIR se duc la CNIR
Legea 50 promulgata in martie 2021 prevede ca CNIR va avea obligatia de a publica semestrial, pe pagina de internet proprie un raport de activitate care va cuprinde informatii privind organizarea si operationalizarea companiei, precum si stadiul detaliat al proiectelor de investitii.
Conform noilor prevederi, CNIR va incasa lunar de la C.N.A.I.R. un procent de maximum 15% din valoarea rezultata din diferenta dintre veniturile din tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania inregistrate de CNAIR in luna precedenta.
Potrivit Legii nr. 50/2021, Articolul 45 din OUG nr. 55/2016 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 45. — (1) C.N.I.R. Incaseaza lunar de la C.N.A.I.R. un procent de maximum 15% din valoarea rezultata din diferenta dintre veniturile din tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania inregistrate de C.N.A.I.R. In luna precedenta, lunar, in conformitate cu datele rezultate din conturile de clasa 7, grupa 70 «Cifra de afaceri neta», din balanta de verificare, si cheltuielile cu comisioanele aferente distribuitorilor de roviniete, la aceasta diferenta adaugandu-se TVA.
(2) C.N.A.I.R. vireaza lunar sumele prevazute la alin. (1) pana la ultima zi din luna in curs pentru luna precedenta in contul indicat de C.N.I.R. C.N.I.R. va comunica, in scris, catre C.N.A.I.R. lunar, pana la data de 15 a fiecarei luni pentru luna precedenta numarul de angajati cu contract individual de munca inregistrat in sistemul electronic Revisal. C.N.A.I.R. va informa C.N.I.R. lunar, pana la data de 27 a fiecarei luni pentru luna precedenta, cu privire la valoarea viramentului ce va fi efectuat in contul C.N.I.R., pe baza facturii emise de catre C.N.I.R.
(3) Pentru nevirarea la termen a sumelor prevazute la alin. (1) sau pentru virarea partiala a acestor sume ori pentru determinarea eronata a cuantumului sumelor datorate si nevirarea acestora la termen, din culpa C.N.A.I.R., aceasta datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.
Reamintim ca Lumea Infrastructurii a detaliat atributiunile pe care le va avea CNIR, conform legii nr. 50/2021, promulgata pe 29 martie 2021, dupa ce a primit unda verde de la forul legislativ.
CNIR este dezvoltatorul de infrastructura de transport rutier de interes public, de natura autostrazilor, drumurilor expres, drumurilor nationale, variantelor ocolitoare, precum si a altor elemente de infrastructura rutiera definite conform legii, care fac parte din strategiile nationale sau din documentele strategice aprobate in acest sens, si are drepturile, obligatiile si raspunderile ce ii revin in aceasta calitate, potrivit reglementarilor interne si actelor juridice internationale la care Romania este parte. – se arata in nota de fundamentare care insoteste proiectul legislativ.