TAROM TAIE 20% DIN SALARIILE ANGAJATILOR – Compania reduce programul angajatilor in plin sezon

TAROM a anuntat miercuri, 30 iunie intentia de a taia din salariile angajatilor. Compania se confrunta cu problemele financiare din 2008, iar de atunci TAROM a intrat intr-un amplu proces de restructurare. Decizia a fost luata de managementul societatii TAROM si se aplica pana la final de 2021.

Astfel, 1.250 de angajati TAROM vor avea salariile taiate cu 20%, iar acestia vor lucra doar patru zile din cinci, potrivit antena3.ro. Totul, in plin sezon estival cand numarul curselor este in crestere. Datele arata ca TAROM are 1.400 de angajati in total, 150 sunt in somaj, iar 1.250 de oameni vor lucra patru zile din cinci.

Ministrul Transporturilor, Catalin Drula a spus ca TAROM-ul a pierdut 1,5 miliarde de lei in ultimii 10 ani.

Ce imi doresc este ca societatile din subordinea Ministerului Transporturilor, ma refer in special la companiile care au o natura pronuntat comerciala, sa nu mai fie neaparat locuri unde pierdem sute de milioane, deci trebuie sa vedem cum scoatem din aceasta situatie aceste companii, care sunt mijloacele ca aceste pierderi sa nu se mai acumuleze in felul in care au facut-o. Va dau un exemplu: TAROM-ul a pierdut 1,5 miliarde de lei, daca nu ma insel, in ultimii 10 ani, sper sa nu gresesc. Sunt pierderi enorme pe toate aceste companii, nu e normal”, a declarat Catalin Drula, ministru al Transporturilor, potrivit Agerpres.

Lumea Infrastructurii a aratat ca Ministerul Transporturilor si Infrastructurii pregateste un nou ajutor de stat pentru a salva Tarom. Banii pe care compania de stat ii va primi se vor afla numai dupa ce Comisia Europeana autorizeaza ajutorul de stat individual de restructurare. Informatiile apar intr-un proiect de Ordonanta de urgenta pentru completarea Ordonantei Guvernului nr.45/1997 privind infiintarea companiei nationale de transporturi aeriene romane – Tarom.

Ajutor de stat individual de restructurare pentru TAROM

Se va realiza totodata si o Hotarare a Guvernului pentru aprobarea formei, valorii si conditiilor de acordare a ajutorului de stat individual de restructurare pentru compania Tarom.

Societatea Comerciala compania nationala de transporturi aeriene romane Tarom poate beneficia de ajutor de stat individual de restructurare sub forma de alocatii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, garantie de stat emisa in conditiile legii si/sau imprumut cu sau fara dobanda subventionata, acordate in conformitate cu Comunicarea Comisiei (2014/C 249/01) – Orientari privind ajutoarele de stat pentru salvarea si restructurarea intreprinderilor nefinanciare aflate in dificultate si in conditiile stabilite prin decizia Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de stat”, arata proiectul de act normativ.

Compania aeriana nationala nu a mai inregistrat profit din anul 2007

Planuri pentru concedieri si reinnoirea flotei la TAROM s-au facut de mai multi ani, dar pandemia si criza economica au determinat compania sa ia mai in serios ideea de restructurare, potrivit ziare.com

Motivele sunt cele pe care le au in prezent companiile aeriene la nivel global – avioanele zboara mai putin, destinatiile sunt tot mai putine din cauza restrictiilor, oamenii nu mai cumpara sau anuleaza biletele de avion.

La finalul anului trecut TAROM estima pierderi de 171,37 milioane lei pentru 2019, in conditiile in care, veniturile totale ale companiei de stat au fost de 1,51 miliarde lei, potrivit documentelor publicate in Monitorul Oficial. Cheltuielile s-au ridicat la 1,68 miliarde de lei. Pierderile din 2018 s-au ridicat la 182,77 milioane de lei.

Articolul precedent12 OFERTE DEPUSE PENTRU REABILITAREA DN6 ALEXANDRIA – CRAIOVA, LOT 2 – Contract estimat la 300 milioane lei
Articolul următorMINISTERUL TRANSPORTURILOR A ABSORBIT FONDURI EUROPENE DE 2,7 MILIARDE LEI – Drula face bilantul primului semestru al anului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.