Compania Nationala de Cai Ferate „CFR” S.A. a semnat contractul avand ca obiect „Platforma software pentru gestiunea colaborativa a proiectelor si lucrarilor de investitii”, in valoare de 5.191.408,00 lei, fara TVA.
Potrivit CFR, contractul a fost atribuit Asocierii formate din AXIVANT S.R.L. si Infinity Business Center, liderul asocierii fiind AXIVANT S.R.L.
Durata totala a contractului este de 81 de luni si include:
• 2 luni pentru livrarea componentelor hardware si software;
• o luna pentru instalarea platformei de prelucrare si stocare a datelor;
• 6 luni pentru implementarea aplicatiei;
• 72 de luni pentru asigurarea asistentei tehnice aferente produselor software si hardware.
Finantarea contractului este asigurata din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, precum si din alte surse legal constituite, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii.
Gestionarea datelor
Platforma va permite gestionarea centralizata si colaborativa a informatiilor referitoare la proiectele si lucrarile de investitii derulate de CFR S.A. Sistemul va sprijini colectarea, prelucrarea, stocarea si actualizarea datelor relevante, precum si monitorizarea etapelor de implementare a proiectelor.
Unul dintre obiectivele principale ale contractului il reprezinta crearea unui instrument eficient si flexibil de informare, care sa sprijine managementul proiectelor atat la nivelul structurilor de specialitate, cat si la nivelul conducerii companiei.
Prin implementarea platformei, CFR S.A. urmareste asigurarea accesului actualizat la informatiile esentiale privind proiectele de investitii si monitorizarea progresului intregului portofoliu de proiecte. Sistemul va facilita urmarirea etapelor, termenelor si activitatilor asociate investitiilor, pe baza datelor introduse si actualizate de structurile responsabile.
Contractul are in vedere si stabilirea unui standard unitar de management al proiectelor, fundamentat pe bune practici si adaptat necesitatilor companiei. Platforma va sprijini aplicarea si monitorizarea metodologiei de management al proiectelor si va oferi echipelor implicate instrumentele informatice necesare pentru imbunatatirea proceselor de planificare, coordonare si raportare, potrivit CFR.





