INFRASTRUCTURA BAGA TURISMUL IN GROAPA – Interviu cu vicepresedintele ANAT Alin Burcea despre eliminarea listei galbene pe covid si importanta drumurilor in turism: „Llipsa unei autostrazi Bucuresti- Brasov ingreuneaza foarte mult sosirile de turisti in zona”. La capitolul aeroporturi stam bine!

Vicepresedintele Asociatiei Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea (foto), le transmite romanilor care vor sa calatoreasca cu avionul sa isi ia cat mai multe masuri de precautie. Reprezentantul ANAT a declarat intr-un interviu pentru Lumea Infrastructurii ca trebuie eliminat conceptul de „Lista Galbena” si ca trebuie sa se schimbe modul de raportare al indicelui epidemiologic, iar o solutie ar fi organizarea de centre de testare in punctele de frontiera. Astfel, romanii nevaccinati care vin din tari cu indice mai mare se pot testa in frontiera, in maximum sase ore se primesc rezultatele si nu mai raman in carantina decat cei care sunt depistati pozitiv.

Principiul „listei galbene” este acela ca toti romanii nevaccinati care se intorc din tari cu indice epidemiologic mai mare decat al Romaniei trebuie sa stea in carantina.

Alin Burcea: “Dezvoltarea infrastructurii ajuta turismul”

In interviul acordat Lumea Infrastructurii, vicepresedintele ANAT a subliniat importanta infrastructurii rutiere in Romania, semnaland in acest sens ca lipsa unor autostrazi si drumuri intre principalele obiective turistice ingreuneaza extrem de mult cresterea turismului autohton. In acest sens, Alin Burcea a dat exemplul autostrazii Bucuresti-Brasov, pusa pe hartie de mai bine de 30 de ani, insa nici pana astazi finalizata, desi acest obiectiv leaga sudul tarii si nu numai de probabil cea mai turistica zona montana din Romania.

In ce priveste capitolul „aeroporturi”, in opinia vicepresedintelui ANAT, Romania sta destul de bine, deoarece in prezent se construiesc si se modernizeaza terminalele din principalele orase turistice ale tarii. Referindu-se la turismul international, reprezentantul ANAT, care este totodata si administratorul agentiei de turism Paralela 45, cea mai cautate destinatie de zbor de catre turistii romani in aceasta perioada este Egiptul.

Redam mai jos integral interviul cu vicepresedintele ANAT, Alin Burcea:

Lumea Infrastructurii: Se vorbeste des de faptul ca persoanele nevaccinate ar fi discriminate in fata celor vaccinati. Insa nu si invers. Cele mai multe companii aviatice si state europene inca cer teste Covid pentru a putea calatori cu avionul, indiferent daca esti sau nu vaccinat. Cat de corecta este aceasta masura? Nu va descuraja romanii sa calatoreasca cu avionul?

Alin Burcea: Cred ca este o exagerare. Atat timp cat majoritatea statelor europene te accepta cu vaccin, este chiar, scuze, stupid, ca o companie aeriana sa iti ceara test daca esti vaccinat!

Lumea Infrastructurii: Cum ati descrie cooperarea IATA (International Air Transport Association – Asociatia Internationala de Transport Aerian), in perioada pandemica, cu asociatiile agentiilor de turism?

Alin Burcea: Nu as putea spune ca a existat neaparat o colaborare in perioada pandemica.

Lumea Infrastructurii: Cum s-ar putea dezvolta turismul in Romania, daca s-ar face investitii in infrastructura?

Alin Burcea: In orice tara, nu numai in Romania, dezvoltarea infrastructurii ajuta turismul, in special de incoming – aducerea de turisti straini. Drumurile sunt esentiale pentru a ajunge intr-o anumita destinatie. De exemplu, lipsa unei autostrazi Bucuresti- Brasov ingreuneaza foarte mult sosirile de turisti in zona.

Evident, aeroporturile sunt poarta de intrare. La acest capitol, Romania sta destul de bine, se construiesc si se modernizeaza aeroporturi.

Lumea Infrastructurii: Care ar fi, in opinia dumneavoastra, cele mai optime masuri pentru ca numarul zborurilor si al calatoriilor sa creasca?

Alin Burcea: Cred ca acum, in acest moment, trebuie eliminat conceptul de „Lista Galbena”! Astazi Romania a scazut ca indice epidemiologic foarte mult, si majoritatea statelor au indice mai mare! Nu mai trebuie sa avem ca si criteriul indicele Romaniei, ci un indice stabilit la nivel national – sa zicem 400 sau 500, un reper indiferent de indicele Romaniei.

Practic, toti cetatenii romani care vin din state cu indice sub 400 sau 500 sa poata reveni fara a mai sta in carantina.

Cei care se intorc din tari cu indice mai mare, sa poata fi testati in frontiere – terestra sau aeriana. Daca rezultatul este pozitiv, ramai in carantina sau te tratezi, daca este negativ, te duci la… lucru!

Este foarte simplu, nu este deloc complicat. In acest fel, toata lumea, vaccinata sau nevaccinata, va putea calatori.

Lumea Infrastructurii: Ce le recomandati companiilor aviatice care opereaza in Romania pentru a-si recastiga pasagerii?

Alin Burcea: Sa nu mai ceara teste, daca tara in care zboara ii accepta cu vaccin. Sa nu mai ceara masca celor vaccinati. Sa usureze acest proces, sa nu il mai ingreuneze!

Lumea Infrastructurii: Catre ce destinatii veti lansa chartere in acest an?

Alin Burcea: In acest an, am avut chartere, vin destinatii noi, in general exotice – Maldive, Zanzibar, Republica Dominicana. Am facut si facem multe curse pe Hurghada, Sharm, Marsa Alam, precum si croaziere in Egipt. Vor fi chartere in Grecia, Spania, Turcia. Este greu sa lansezi acum noutati. Probabil vom lansa chartere pe Thailanda pentru perioda de toamna.

Lumea Infrastructurii: Care sunt cele mai cautate destinatii de vacanta din acest an?

Alin Burcea: Deocamdata, cea mai cautata destinatie este Egiptul, pentru ca este „verde”- nu se sta in carantina la intoarcere! In plus, are tarife foarte bune, are mare, soare, plaja, dar si cultura, istorie.

Lumea Infrastructurii: Care este mesajul dumnevoastra pentru turistii romani care vor sa calatoreasca la fel ca inainte de 2020, dar care de tem de impredictibilitate si de schimbarile dese ale „Listei galbene”?

Alin Burcea: Mesajul este: Sa calatoreasca, luandu-si cat mai multe masuri de precautie! Sa isi faca asigurari storno, sa se vaccineze, sa nu riste carantina la intoarcere… dar sa calatoreasca!

Articolul precedentPLANURILE AMBITIOASE IN AVIATIE- Turcia vrea sa puna in functiune motorul primului avion de lupta pana in 2023
Articolul următorSINDICATUL METROREX CONTRAATACA – Ion Radoi: Pretul unui bilet de metrou ar trebui majorat la 50 de lei pentru a face compania rentabila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.