Lucrări de consolidare pe Varianta de Ocolire Caransebeș

Lucrările de consolidare pe Varianta de Ocolire Caransebeș (VOCS) au ajuns la un stadiu de 24%.

Informarea aparține Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, care, într-o postare pe Facebook, a precizat că în prezent se execută straturile de fundație și de anrobat.

Proiectul de consolidare a celor 12 kilometri presupune refacerea sistemului rutier, modernizarea scurgerii apelor pluviale, reamenajarea insulelor de separare din intersecții și actualizarea semnalizării rutiere.

Informarea DRDP Timișoara:

„Lucrările de consolidare pe Varianta de Ocolire Caransebeș (VOCS) au ajuns la un stadiu de 24%. Pentru a reduce disconfortul în trafic, se lucrează pe sectoare delimitate, o strategie ce permite menținerea circulației pe ambele sensuri o perioadă cât mai lungă. În prezent se execută straturile de fundație și de anrobat.

Proiectul de consolidare a celor 12 kilometri presupune refacerea sistemului rutier, modernizarea scurgerii apelor pluviale, reamenajarea insulelor de separare din intersecții și actualizarea semnalizării rutiere.

Lucrările sunt executate de Asocierea Drumuri și Poduri Banat SRL – Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL – Evo Line Creation SRL.

Atenție sporită în zona șantierului! Le recomandăm conducătorilor auto să respecte cu strictețe restricțiile de circulație și limitele de viteză instituite în zona lucrărilor. Prudența la volan este esențială pentru evitarea accidentelor!”.

Articolul precedentVideo: Imagini aeriene de pe șantierul autostrăzii A7 Bacău – Pașcani. Stadiul de execuție a depășit 70%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.