CFR CUMPARA TRAVERSE DE LEMN – Llicitatie deschisa de 1,3 milioane lei pentru achizitia de traverse din lemn speciale pentru poduri impregnate cu creozot

Sucursala Regionala CF Galati a CFR SA organizeaza o licitatie deschisa prin care cumpara traverse din lemn speciale pentru poduri impregnate cu creozot tip C, ca sa inlocuiasca traversele speciale necorespunzatoare pe podurile de cale ferata aflate pe raza de activitate sucursalei.

Valoarea totala estimata este de 1.282.231 lei, arata un anunt publicat pe e-licitatie.ro.

Procedura de atribuire este organizata pentru achizitia de traverse din lemn speciale pentru poduri impregnate cu creozot tip C, necesare in cadrul lucrarilor de inlocuire a traverselor speciale necorespunzatoare pe podurile de cale ferata aflate pe raza de activitate a SRCF Galati, in vederea readucerii caii în tolerantele impuse de instructiile de serviciu, conform cerintelor caietului de sarcini. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari/informatii suplimentare în legatura cu documentatia de atribuire pana in a 22-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare în legatura cu documentatia de atribuire in a 12-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta nu va raspunde la solicitarile de clarificari transmise dupa data limită stabilita. Orice solicitare de clarificari trebuie transmisa in SEAP, semnata cu semnatura electronica extinsa„, arata anuntul.

Companiile interesate trebuie sa depuna o garantie de participare de 12.822 lei.

Ofertantul (companie sau asociere de operatori economici) trebuie sa demonstreze ca in ultimii trei ani pana la data limita de depunere a ofertei, respectiv anii 2018, 2019, 2020, a livrat produse de natura sau complexitate similare cu obiectul procedurii, in valoare individuala / cumulata de minim 1.200.000 lei fara TVA, la nivelul unui contract sau mai multe contracte.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 31 mai 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.