HONDA VA VINDE NUMAI MASINI ELECTRICE – Nou CEO anunta planurile companiei

Producatorul auto japonez Honda va comercializa doar masini electrice incepand cu anul 2040. In prima sa conferinta de presa de la preluarea pozitiei de CEO la Honda, Toshihiro Mibe a prezentat obiectivele pe termen mediu si lung ale mandatului sau la conducerea gigantului auto. Potrivit acestuia, constructorul nipon vrea sa aiba o crestere a vanzarilor de vehicule electrice, astfel incat cota acestora sa atinga 40% din total in 2030, respectiv 80% in 2035, pe toate pietele majore, scrie Reuters.

Noul CEO vrea ca Honda sa vanda doar masini prietenoase cu mediul la nivel global incepand din 2040.

Toshihiro Mibe a descris tinta drept „provocatoare”, dar afirma ca Honda doreste sa isi stabileasca obiective inalte.

In anul 2020, Honda a anuntat ca va vinde numai modele electrice si hibride in Europa incepand din anul 2023. Decizia este justificata de necesitatea de a reduce emisiile de dioxid de carbon in contextul noilor reguli din Uniunea Europeana.

Anuntul Honda cu privire la strategia sa de electrificare vine dupa ce premierul Yoshihide Suga a promis ca Japonia va viza reducerea emisiilor cu 46% pana in 2030 si cauta cai de a merge chiar mai departe, aproape dublandu-se fata de tinta sa anterioara.

Desi tinta guvernului este extrem de dificila, cred ca este o tinta fezabila din punctul de vedere al Japoniei, care devine neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon in 2050”, a spus Mibe.

Noul sef al companiei a spus ca Honda va investi in total aproximativ 5 trilioane de yeni (46,3 miliarde de dolari) in initiative de cercetare si dezvoltare, inclusiv electrificare, in urmatorii sase ani, indiferent de fluctuatiile veniturilor din vanzari.

Honda si-a propus, de asemenea, sa includa sisteme avansate de asistenta a soferului in toate modelele sale pe pietele importante pana in 2030.

In America de Nord, Honda si General Motors vor introduce doua modele EV de dimensiuni mari, dezvoltate in comun, care utilizeaza bateriile Ultium ale GM, in 2024 si vor lansa o serie de noi modele EV care prezinta o noua platforma EV denumită e: Architecture.

Articolul precedentPRECOMENZILE PENTRU RENAULT ARKANA, DISPONIBILE IN ROMANIA – Producatorul auto anunta ca rezervarile se pot face exclusiv online
Articolul următorUNUL DIN CEI MAI MARI OPERATORI AERIENI DIN EUROPA LUPTA SA SUPRAVIETUIASCA – Norwegian Air a acumulat datorii de 4,3 miliarde euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.