CFR A SEMNAT CONTRACTUL – Modernizarea caii ferate Brasov-Sighisoara, auditata de Ceausescu & Partners

Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA a incheiat un contract pentru auditarea financiara a cheltuielilor efectuate in cadrul proiectului privind modernizarea caii ferate Brasov-Sighisoara. La licitatie s-au inscris doua firme, castigatoare fiind Ceausescu & Partners SRL din Constanta, care ar urma sa incaseze 396.270 de lei cu TVA pentru a monitoriza cheltuielile pe o perioada de 24 de luni.

Firma Ceausescu & Partners si-a inceput activitatea in 2007 si pune la dispozitia clientilor servicii de consultanta in afaceri, audit financiar, resurse umane, contabilitate si fiscalitate. Firma este detinuta de Andreea Ceausescu, care are 60% din actiuni, si Leonardo Petre Ceausescu, care are 40%, avand o cifra de afaceri 2.002.000 lei in 2019, ultimul an de raportare la Ministerul Finantelor, si un profit de 218.392 lei, cu un numar mediu de 22 de angajati, informeaza Biz Brasov.

Modernizarea caii ferate Brasov-Sighisoara se va face in patru ani

Lucrarile de reabilitare ale acestui sector de cale ferata ar urma sa fie executate in patru ani de zile (48 de luni), la care se adauga inca 60 de luni pentru notificarea eventualelor defectiuni. Lucrarile sunt derulate de asocierea RailWorks, iar valoarea totala a contractului este de 2,72 miliarde de lei, fara TVA.

CFR SA si Asocierea RailWorks au semnat in martie 2020 contractul pentru modernizarea subsectiunilor Brasov – Apata si Cata – Sighisoara, aflate pe tronsonul Brasov – Sighisoara, pe care vitezele medii au ajuns sub 50 km/h din cauza starii precare a infrastructurii. In urma lucrarilor, ruta se va scurta cu 17,72 km (de la 130,27 km, la 112,55 km).

Potrivit CFR SA, modernizarea caii ferate pe cele doua subsectiuni, Brasov-Apata si Cata-Sighisoara, in lungime totala de aproximativ 86 de km, cuprinde o gama variata de lucrari de infrastructura si suprastructura feroviara, beneficiile finale ale proiectului fiind cresterea vitezei de circulatie a trenurilor de calatori la 160 km/h, reducerea duratei de calatorie, cresterea gradului de siguranta feroviara si imbunatatirea gradului de confort in statiile de cale ferata.

Detaliile contractului semnat de CFR SA cu Asocierea RailWorks

Asocierea RailWorks este formata din Alstom, Arcada, Aktor si Euroconstruct Trading 98

  • Sursa de finantare: fonduri nerambursabile (finantare CEF) si de la bugetul de stat
  • Termen de finalizare a contractului: 108 de luni de la emiterea ordinului de incepere a lucrarilor (executie si perioada de garantie)
  • Lucrari de modernizare pe cele doua subsectiuni Brasov – Apata (Lot 1) si Cata – Sighisoara (Lot 3)
  • cale ferata dubla pe circa 85 km
  • lucrari in statii (cladiri, peroane, copertine, tuneluri pietonale)
  • 10 puncte de sectionare
  • 32 de poduri
  • 92 de podete noi
  • 5 viaducte
  • 2 pasaje superioare
  • 1 pasaj inferior
  • 4 tuneluri feroviare
  • sistem de management al traficului (ERTMS).
Articolul precedentDRUMURILE NOASTRE TOATE – INS a numarat kilometri de autostrada, de cale ferata, drum pietruit si drum de pamant din Romania. Cel mai bine stam la piatra si pamant!
Articolul următorPRECOMENZILE PENTRU RENAULT ARKANA, DISPONIBILE IN ROMANIA – Producatorul auto anunta ca rezervarile se pot face exclusiv online

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.