PROFIT DUPA REDUCERI DE PERSONAL – CFR MARFA vrea sa faca profitabila compania, dupa reducerea personalului cu 1.400 de angajati

Dupa ce a inregistrat pierderi in ultimii zece ani, CFR Marfa spera ca in 2021 sa ajunga in sfarsit pe profit. Astfel, compania estimeaza ca va realiza in acest an venituri totale de 1,004 miliarde lei si un profit brut de 33,04 milioane lei, la un rezultat pozitiv de 986.000 lei. Cifrele apar in proiectul de Hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2021 al societatii, publicat in dezbatere de actionarul sau majoritar, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.

La 31 decembrie 2020, Societatea Natională de Transport Feroviar de Marfa “CFR Marfa” inregistreaza pierdere contabila din anii precedenti in valoare de 2,742 miliarde lei pentru care a intocmit un program de reducere, conform prevederilor legale.

„Pentru anul 2021 se estimează un rezultat brut in valoare de 33,04 milioane lei”, arata Nota de fundamentare.

Compania estimeaza totodata cresterea veniturilor totale cu 75,58% față de cele realizate la 31 decembrie 2020, la 1,004 miliarde lei.

Nivelul total al cheltuielilor in anul 2021 a fost estimat la 971 milioane lei, in scadere cu 11,52% fata de cel realizat la 31 decembrie 2020 „si in functie de necesarul de materiale si servicii necesare desfasurarii in conditii de siguranta in exploatare, in conditii normale a activitatii si in conditii de eficienta a activitatii”.

Indicatorii economico – financiari, cuprinsi in proiectul bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2021, au urmatoarele valori: productivitatea muncii va creste de la 117.910 lei/persoana la 243.270 lei/ persoana (cu 106,31%); numarul prognozat de salariati la finele anului 2021 va scadea fata de cel realizat la 31.12.2020 cu 1.400 de salariati; castigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala, calculat conform legii anuale a bugetului de stat, in anul 2021 scade de la 4.865,74 lei (anul 2020) la 4.861,02 lei (cu 0,10%)„, se mai arata in document.

Numarul de personal prognozat la finele anului este de 3.414 angajati.

Cheltuielile de natura salariala programate in proiectul bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2021 sunt de 242,25 milioane lei, mai mici cu 28,95% fata de cele programate in bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2020, aprobat prin HG nr.212/2020, si cu 14,47% fata de cele realizate la 31 decembrie 2020.

Castigul mediu brut pe salariat programat pentru anul 2021 a fost influentat cu suma de 244.000 lei, care a reprezentat majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, conform Hotararii Guvernului nr.4/2021, pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.

CFR Marfaa inregistrat plati restante in valoare de 3,947 miliarde lei la 31 decembrie 2020, iar pentru anul 2021 estimeaza reducerea acestora cu suma de 2,497 miliarde lei (in scadere cu 63,27%).

In anul 2021, in cadrul procedurii de concordat preventiv, a fost estimata recuperarea datoriei restante, care reprezinta ajutor de stat, urmand ca, pana la inchiderea acestei proceduri in luna martie 2022, sa fie recuperat intreg ajutorul de stat. ”In vederea realizarii acestui lucru, este necesar: aprobarea mecanismului de plata alternativa prin darea in plata, in vederea stingerii ajutorului de stat de catre Comisia Europeana; emiterea Ordonantei de Urgenta privind modalitatea alternativa de stingere a datoriei prin darea in plata a unor bunuri mobile si imobile; vanzarea de catre executorul judecatoresc a tuturor vagoanelor care fac obiectul dosarului de executare nr.194/2018”, se mai arata in document.

Pentru anul 2021, CFR Marfa a programat, in proiectul Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2021, un rezultat brut pozitiv, in valoare de 33,04 milioane lei, urmare a majorarii veniturilor din vanzarea activelor corporale cu 335,54 milioane lei, a reducerii cheltuielilor cu amortizarea, de la 275,43 milioane lei (anul 2020) la 248,73 milioane lei (anul 2021) cu 9,69% si reducerea cheltuielilor de natura salariala de la 283,24 milioane lei (anul 2020) la 242,25 milioane lei (anul 2021) cu 14,47%, urmare a reducerii numarului de salariati cu 1.400.

Cheltuielile pentru investitii estimate pentru anul 2021 vor fi in crestere fata de cele realizate in anul 2020 cu 172,31%, de la 37,03 milioane lei (anul 2020) la 100,85 milioane lei (anul 2021).

Creantele restante pentru anul 2021 au fost estimate in scadere cu 30% fata de cele realizate in anul 2020, de la 417,1 milioane lei la 291,97 milioane lei.

Platile restante au fost estimate in scadere cu 63,27%, de la 3,947 miliarde lei la 1,45 miliarde lei.

Articolul precedentCHINA CONSTRUIESTE SOSELE IN SERBIA – Contract de 130 milioane euro pentru centura Novi Sad
Articolul următorMINISTRUL CU RANGA – Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan ii cere lui Catalin Drula sa isi faca treaba: „Sunt convins ca isi lasa ranga la usa si ca ne vom intelege bine”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.