ROMANII SUNT DEFAVORIZATI – Constructorii romani sunt eliminati din licitatiile pentru proiectele de infrastructura. Caiete de sarcini au fost modificate si impun conditii insurmontabile

Se petrec lucruri ciudate la Ministerul Transporturilor condus de USR-istul Catalin Drula pe care ministrul ar face bine sa le cunoasca, in caz ca nu le stie, desi ne indoim de asta. Avem informatii ca de la inceputul anului s-au schimbat metodologiile dupa care se intocmesc caietele de sarcini pentru licitatii, astfel incat s-a ajuns la o aberatie care ii poate costa pe diriguitorii din minister, in caz ca cineva se va adresa Justitiei.

In toate caietele de sarcini intocmite in 2021 au fost introduse cerinte care sunt imposibil de indeplinit de firmele romanesti care activeaza in domeniul infrastructurii, astfel incat niciuna nu mai poate participa de una singura la vreo licitatie.

Ministerul Transporturilor fura caciula constructorilor romani

Modul in care sunt intocmite caietele de sarcini a fost semnalat de ministrul Catalin Drula inca de la inceputul acestui an, mai exact din 13 ianuarie 2021 cand, in cadrul unei intalniri organizate de CNAIR, s-a mirat ca “nu exista o voce mai puternica a industriei de constructii care sa contribuie la intocmirea caietelor de sarcini”. Ca daca ar fi existat, sigur ar fi tinut cont de ea.

Problema lui Drula era, conform propriilor declaratii, ca “se fura caciula”, in sensul ca se castiga licitatiile de diverse companii, dupa care proiectele se blocheaza la jumatate sau nu se pot finaliza din diverse motive: “…Nu exista o voce mai puternica a industriei, a industriei de constructii sau de proiectare care sa contribuie la intocmirea corecta a caietelor de sarcini, la conditiile contractuale, astfel incat sa nu ne mai furam caciula. Nu e normal ca statul sa lanseze tot felul de proceduri de achizitie publica si la sfarsitul lor sa nu avem rezultatele pe care le dorim, ca proiectul se blocheaza la jumatate sau nu se poate finaliza”.

Nu a durat insa mult de la aceasta declaratie, ca Ministerul Transporturilor s-a pus pe treaba, modificand din informatiile noastre, cerintele din caietele de sarcini in asa maniera incat constructorii romani nici nu mai pot visa la obtinerea vreunui proiect de infrastructura. Si totul s-a intamplat, din datele pe care le detinem, fara niciun fel de consultare si fara ca proiectantii sa fie informati.

Drula a uitat de importanta dialogului

Aceasta desi insusi ministrul Transporturilor sublinia importanta dialogului si a schimbului de idei pentru gasirea rapida de solutii: “Ministrul Catalin Drula a reiterat faptul ca este mereu adeptul dialogului si ca orice problema aparuta poate fi rezolvata prin schimbul de idei si gasirea rapida de solutii”, se preciza in comunicatul Ministerului Transporturilor din 13 ianuarie 2021.

Practic, in prezent, singura optiune a unei firme romanesti de a obtine contracte de proiectare/executie a proiectelor de infrastructura din Romania si de a fenta acest nou tip de discriminare si practica anticoncurentiala este sa se asocieze cu o firme straina cu experienta si mijloace logistice de anvergura, ca sa poata bifa pozitiv noile conditionari.

Consideram ca ministrul Transporturilor trebuie sa ia pozitie fata de problema caietelor de sarcini semnalata si sa justifice public de ce Ministerul pe care il conduce a procedat de asemenea maniera. Nu de alta, dar nu mai e mult pana cand constructorii romani ii vor sari in cap lui Catalin Drula pentru ca le-a tras presul de sub picioare.

Asa intelege Catalin Drula sa conduca transporturile din Romania? Unde va duce o asemenea politica? Chiar totul e pus pe tava pentru straini in tara asta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.