HUAWEI VREA SA PRODUCA MASINI ELECTRICE – Grupul chinez ar fi in negocieri cu mai multe companii auto pentru a le utiliza fabricile

Grupul chinez Huawei intentioneaza sa produca vehicule electrice sub propriul brand si ar putea lansa unele modele anul acesta, au declarat pentru Reuters surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul. Producatorul de smartphone-uri discuta cu cel putin doua companii chineze pentru a lansa masini electrice, aceste modele putand fi lansate chiar in acest an.

Sursele spun ca Huawei Technologies este in discutii cu producatorul chinez Changan detinut de stat, dar si cu BluePark New Energy Technology, parte a constructorului auto BAIC, care ar putea construi masini electrice. Despre BAIC s-a vorbit in 2009 ca ar fi vrut sa cumpere Opel de la General Motors.

Huawei a pierdut mult pe partea de smartphone-uri din cauza sanctiunilor impuse de SUA si cauta noi domenii in care business-ul sa mearga bine.

Planul ar reprezenta o schimbare majora a directiei pentru Huawei, dupa ce vanzarile sale de smartphone-uri au scazut cu 41% in trimestrul patru din 2020, in urma sanctiunilor impuse de autoritatile SUA. In topul principalilor producatori de telefoane mobile inteligente, Huawei este acum pe locul cinci, in urma rivalilor chinezi Xiaomi si Oppo.

Huawei a negat ca are de gand sa lanseze masini electrice, dar daca se va intampla, va fi o schimbare spectaculoasa de directie pentru o companie cunoscuta pentru smartphone-uri si pentru echipamente telecom.

China este cea mai mare piata pentru masini electrice si are mai multe companii capabile sa produca anual peste un milion de vehicule. Sursele spun ca Huawei vrea sa dezvolte masini electrice accesibile pentru publicul larg si ca discuta intern pe tema designului si a lantului de furnizori. Sursele mai spun ca masinile ar putea fi lansate chiar in acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.