FONDURILE EUROPENE SCOT INFRASTRUCTURA DIN GROAPA – Ministrul Transporturilor se bazeaza pe banii de la UE: „Facem cai ferate, autostrazi, linii de metrou, infrastructura portuara si aeroportuara”

Ministrul Transporturilor Catalin Drula (foto) se mandresteca a reusit ca in acest an institutia pe care o conduce sa obtina un buget majorat fata de anul precedent. Astfel cum ministrul Finantelor Alexandru Nazare, pentru 2021 i-au fost alocate Ministerului Transporturilor 14,1 miliarde lei, cu 9,4% fata de executia din 2020.

Majorarea bugetului va permite, precizeaza minstrul Transporturilor intr-o postare pe Facebook, „repunerea transporturilor pe un drum ireversibil de dezvoltare si modernizare a tarii”. Iar la aceasta dezvoltare vor contribui si fondurile europene, despre care Catalin Drula anunta ca se ridica la aproape 8 miliarde lei, suma care reprezinta „un record absolut al ultimului deceniu si o crestere de mai mult de 30% fata de 2020”.

Aceste fonduri vor fi folosite pentru „cai ferate, autostrazi, linii de metrou, infrastructura portuara si aeroportuara din fonduri europene”.

Redam postarea ministrului Transporturilor Catalin Drula:

„Intr-un an dificil din punct de vedere bugetar, ma bucur nespus sa anunt respectarea promisiunii de record investitional in transporturi pentru 2021.

Acest Guvern si-a asumat atat responsabilitatea bugetara in limita de deficit negociata cu Comisia Europeana, dar, mai ales, filosofia ca investitiile sunt cheia relansarii economiei Romaniei.

Alaturi de vicepremierul Dan Barna si premierul Florin Citu am elaborat un proiect de buget pentru Transporturi si Infrastructura, care sa repuna acest domeniu pe un drum ireversibil de dezvoltare si modernizare a tarii.

Proiectul de buget, care va fi adoptat de Executiv si trimis catre Parlament, aloca, in total, 14,1 miliarde de lei pentru Transporturi si Infrastructura in anul acesta. O crestere de aproape 10% fata de executia din 2020.

Pentru investitiile din fonduri europene, avem alocate aproape 8 miliarde de lei, ceea ce este un record absolut al ultimului deceniu si o crestere de mai mult de 30% fata de 2020. Facem cai ferate, autostrazi, linii de metrou, infrastructura portuara si aeroportuara din fonduri europene!

Am dat o atentie deosebita domeniului feroviar in acest an. Avem cea mai mare alocare din ultimii 10 ani pentru intretinerea infrastructurii feroviare: 1,4 miliarde de lei, crestere de 16,53%. Reinnoim calea ferata!

De asemenea, avem cresteri de 60% la alocarea pentru reparatii curente ale infrastructurii feroviare.

Am crescut si suma alocata intretinerii infrastructurii rutiere! Cu 10% fata de executia preliminata din 2020, adica pana la 617 milioane lei.

Am spus de la debutul mandatului ca bani vor fi. Constructorii si managerii au primit de la mine mesajul sa lucreze cat pot de mult pentru ca e nevoie sa crestem Romania impreuna.

Avem un buget la Transporturi orientat pe investitii.

Revolutia bunei guvernari e aici”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.