STATUL SUNTEM NOI #USR – Suparat ca la Aeroporturi Bucuresti nu a fost numit “cine trebuia”, ministrul Transporturilor Catalin Drula a schimbat AGA, care imediat a schimbat tot CA si l-a uns director pe Cosmin Pestesan

Lovitura de palat la Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti SA (in care Ministerul Transporturilor si Infrastructurii detine 80% actiuni, iar Fondul Proprietatea 20%). Noul ministru USR al Transporturilor Catalin Drula (foto) a fost extrem de deranjat de faptul ca la data de 26.01.2021 Consiliul de Administratie al Companiei Nationala Aeroporturi Bucuresti SA (CNAB SA) l-a renumit in functia de director general al companiei pe Florin Dimitrescu, care detinea functia de un an, mai precis din data de 28 ianuarie 2020.

Prin Hotararea nr. 1 a Consiliului de Administratie al CNAB SA a decis cu majoritate de 4 din 7 voturi: “Se numeste, cu majoritate (4 voturi), domnul Dimitrescu Florin in functia de director general provizoriu, pe o perioada de 4 luni, incepand cu data de 28.01.2021” – vezi documentul atasat mai jos

Avem informatii ca ministrul USR Catalin Drula s-a aratat extrem de deranjat de aceasta numire, astfel incat chiar a doua zi a dispus sub semnatura proprie, prin adresa nr. 3589/27.01.2021 convocarea de urgenta, fara indeplinirea formalitatilor cerute pentru convocare, Adunarea Generala a Actionarilor a CNAB SA, pentru a doua zi, respectiv pentru 28.01.2021 ora 13.00. Ordinea de zi: Revocarea administratorilor provizorii din Consiliul de Administratie si numirea unor noi administratori provizorii, pentru urmatoarele 4 luni – vezi documentul atasat mai jos

Zis si facut, la 28.01.2021, exact la ora indicata de ministru, s-a intrunit Adunarea Generala a Actionarilor CNAB SA. Prezenti fizic au fost doar reprezentantii Statului Roman prin Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, in calitate de actionar majoritar cu 80%, reprezentantii Fondului Proprietatea (actionar cu 20%) preferand sa voteze prin corespondenta.

Astfel, s-a votat cu 80% revocarea pe loc a celor 4 membrii ai Consiliului de administratie al CNAB SA, care au votat pentru renumirea directorului Florin Dimitrescu, respectiv a urmatorilor: Corvin Nedelcu, Mircea Cristian Raicu, Florin Cosmin Mihaltan si Florescu Adrian Constantin.

In locul acestora au fost numiti ad-hoc Florin Cristinel Tancu, Eduard Zevedei, Mugur Nicolae Popescu si Adrian Emil Preda, carora li s-a stabilit si o remuneratie consistenta, de 12.656 lei/lunar, ca sa existe tragere de inima. Precizam ca actionarul Fondul Proprietatea nu a fost de acord cu aceste decizii, pentru care nu a votat – vezi documentul atasat mai jos

A doua zi, 29.01.2021, noul Consiliu de Administratie al CNAB SA s-a intrunit inca de la prima ora si, spre placul ministrului USR Catalin Drula, a emis Hotararea nr. 2 prin care a decis:

Se revoca cu majoritate de voturi (5 voturi) incepand cu data de 01.02.2021, mandatul domnului Florin Dimitrescu, director general provizoriu al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti SA, numit prin Hotararea Consiliului de Administratie nr. 1 din data de 26.01.2021;

Se numeste, cu majoritate (6 voturi) domnul Cosmin Catalin Pestesan, in functia de director general provizoriu, pe o perioada de 4 luni, incepand cu data de 01.02.2021…” – vezi documentul atasat mai jos

Cosmin Catalin Pestesan a mai detinut functia de director general al CNAB SA in perioada 1 iulie – 1 noiembrie 2016, in timpul Guvernului Dacian Julien Ciolos. Si uite asa, peste capul Consiliului de Administratie initial al CNAB SA, noul ministru USR Catalin Drula a schimbat tot ce se putea schimba pentru a pune in functie un director ales pe criterii numai de el stiute.

In sfarsit ai cu cine!

Articolul precedentLICITATIE IN CURS – Contract de 4,3 milioane de euro pentru lucrari de infrastructura in Zalau
Articolul următorCONSILIUL CONCURENTEI, CU OCHII PE PIATA RCA – Chiritoiu „Vrem sa tinem preturile la RCA cat de joase, nu sa creasca povara la consumator”

1 COMENTARIU

  1. […] Decizia scandaloasa a fost comunicata Tarom in 26 februarie 2021, si continea indicatiile exacte cu privire la pozitiile permise companiei romanesti de transport aerian in interiorul aeroportului, astfel incat celelalte companii sa nu fie deranjata (vezi facsimil). Ce este mai scandalos este ca hotararea care releva o vadita incercare de sabotare a companiei romanesti de transport aerian este luata de Cosmin Pestesan la mai putin de o luna de cand a fost numita in functia de director general al Companiei Aeroporturi Bucuresti din dorinta ministrului Transporturilor Catalin Drula. Despre modul in care s-a facut numirea lui Pestesan la conducerea Aeroporturi Bucuresti, Lumea Infrastructurii a dezvaluit pe larg AICI. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.