AUTOSTRADA A8 – Contractele pentru constructia sectiunilor din capete, finantate prin PNRR, vor fi lansate in licitatie in acest an

Pentru Autostrada A8, anul acesta vor fi lansate in licitatie contractele pentru constructia sectiunilor din capete, finantate prin PNRR, anunta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Autostrada A8, denumita si Autostrada Unirii, este o autostrada ce va fi construita pe traseul Ungheni – Iasi – Targu Frumos – Pascani – Targu Neamt – Poiana Largului – Ditrau – Targu Mures, unde va face jonctiune cu Autostrada A3. Va avea o lungime de 310 km, la un cost estimat de 4,07 miliarde de euro.

Pe sectiunea A7 de la Ploiesti la Pascani, finantata prin PNRR, avem acum 4 contracte semnate iar pe 2 loturi au inceput deja lucrarile. Alte 3 contracte se apropie de semnare, iar 6 loturi sunt in procedura de licitatie. Pentru A8, anul acesta vor fi lansate in licitatie contractele pentru constructia sectiunilor din capete, finantate prin PNRR”, spune Grindeanu.

De asemenea, pentru autostrada Sibiu-Pitesti sunt semnate toate contractele, inclusiv cele pentru constructia sectiunilor care traverseaza Carpatii.

Acesta a participat joi, 22 septembrie 2022, la deschiderea lucrarilor celui de al 16-lea Congres al Asociatie Profesionale de Drumuri si Poduri, la Timisoara.

O sala plina de profesionisti in domeniu, oameni care contribuie de ani de zile la dezvoltarea si modernizarea infrastructurii din Romania. Inginerii romani sunt recunoscuti pentru rezultatele in infrastructura, iar doua exemple sunt emblematice: Transfagarasan si Transalpina. Ma bazez pe ei si pentru urmatoarea provocare pe care o avem: unirea tuturor Regiunilor istorice romanesti prin infrastructura rutiera de mare viteza. Autostrada Moldovei (A7), Autostrada Unirii (A8), Autostrada Sibiu-Pitesti (A1) si sectiunea cu tuneluri de pe lotul autostrazii Lugoj-Deva (A1) sunt doar cateva repere ale acestui obiectiv extrem de important pentru economia Romaniei. Avem deja evolutii remarcabile pentru aceste obiective”, a precizat ministrul Transporturilor.

La randul sau, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a prezentat evolutiile din ultima perioada a unor proiecte majore.

Am insistat pe misiunea pe care toti cei angrenati in dezvoltarea infrastructurii mari din Romania o avem pentru urmatorii ani: unirea provinciilor istorice printr-o infrastructura rutiera moderna. A7 (Autostrada Moldovei), pe sectiunea de 320 de km, finantata prin PNRR, cuprinsa intre Ploiesti si Pascani lucrurile evolueaza foarte bine. Sunt sanse reale ca in 2024 sa fie deschisa circulatia pe primii kilometri. O realizare notabila a acestui an este deschiderea circulatiei pe primii 40 de km de drum expres din tara noastra, Craiova – Pitesti. Si nu in ultimul rand, semnarea celor 3 contracte pentru proiectarea si executia sectiunilor 2, 3 si 4 ale autostrazii Sibiu – Pitesti, reprezinta o reusita notabila a intregii echipe de la CNAIR. Un aspect care merita comsemnat este ca seriozitatea in abordarea proiectelor face posibila deschiderea inca din acest an a primilor 14 km ai autostrazii Sibiu-Pitesti. Iar aici ma refer la sectiunea 1, Sibiu-Boita”, spune Pistol.

In ceea ce priveste contractarea proiectelor, ultimele 12 luni reprezinta un record, adauga seful CNAIR.

Daca in anul 2021 CNAIR, au semnate contracte de lucrari in valoare de 4 miliarde lei, in acest an valoarea contractelor de lucrari semnate pana acum este de 16,7 miliarde lei fara TVA. Am subliniat si faptul ca una din cele mai importante componente a activitatilor CNAIR este cea intretinere a infrastructurii rutiere existente. Anul acesta avem unul dintre cele mai mari bugete din ultimii ani, pe care pana acum l-am investit intelept in activitati specifice”, precizeaza el.

CNAIR e pregatita de iarna, potrivit lui Pistol.

Iar pentru ca activitatile de intretinere inseamna si interventia pe timp de iarna am anuntat ca saptamana asta am semnat contractul pentru cantitatile de sare necesare. In scurt timp vine iarna. Deja la munte a nins si a fost nevoie sa intervenim pe Transalpina si pe Transfagarasan in ultimele zile. Avem utilajele proprii necesare pentru astfel de interventii rapide, dar si contracte subsecvente semnate cu terti. Facem tot ce tine de noi pentru a mentine intreaga retea rutiera deschisa in conditii de siguranta. Reamintesc ce am spus si anul trecut: viata si integritatea oamenilor are prioritate, iar daca acestea ar putea fi puse in pericol de fenomenele meteo (viscol sau freezing-rain) vom inchide circulatia pe anumite sectoare de drum pana cand aceste fenomene periculoase vor inceta. Desi in ultimii doi ani o serie de evenimente nefericite, cum ar fi raspandirea virusului Sars-Cov 2 si conflictul armat din regiune, au adus prejudicii semnificative multor domenii ale economiei, pot spune ca prin masurile luate am reusit sa limitam impactul negativ asupra activitatilor noastre specifice, in special in santiere”, a afirmat el.

Principala masura luata pentru evitarea unor situatii limita, create de cresterea exploziva a preturilor la materialele de constructii a fost initierea de catre MT, in regim de urgenta, a unei ordonante de guvern care sa permita ajustarea acestora, astfel incat antreprenorii sa poata continua lucrarile.

Vreau sa mentionez ca este singura masura de acest gen luata in sprijinul antreprenorilor la nivel european”, a adaugat reprezentantul CNAIR.

Articolul precedentAUTOSTRADA LUGOJ-DEVA – Umbrarescu impreuna cu niste bosniaci va construi sectiunea lipsa din Autostrada Lugoj-Deva de 9 km, inclusiv tunelurile pentru ursi
Articolul următorUMBRARESCU LUPTA CU TREI FIRME TURCESTI PENTRU AUTOSTRADA FOCSANI-BACAU – 12 oferte au fost depuse pentru contracte de 8,24 miliarde lei fara TVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.