Ministerul Transporturilor si Infrastructurii pregateste un Program strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul International Mihail Kogalniceanu – Constanta – SA, pentru perioada 2022-2030, arata un proiect supus dezvoltarii publice de minister si consultat de ”Lumea Infrastructurii”.
Proiectul prevede realizare de investitii in vederea dezvoltarii, fara a mentiona valoarea estimativa a acestora. Intre proiectele noi, mentionam: constructia unui terminal nou de pasageri sosiri/plecari intern si international, modernizarea pistei decolare-aterizare, dar si dezvoltarea sistem cai de rulare, drumuri de acces si diverse facilitati.
”Finantarea obiectivelor de investitii prevazute in Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Nationala Aeroportul International Mihail Kogalniceanu – Constanta – SA, pentru perioada 2022-2030 se realizeaza din surse proprii ale beneficiarului, fonduri europene nerambursabile, credite bancare, fonduri publice obtinute in conditiile legii si alte surse legal constituite, pe baza de documentatii tehnico-economice aprobate conform legislatiei in vigoare, cu respectarea reglementarilor in domeniul ajutorului de stat”, arata proiectul.
Aeroportul International Mihail Kogalniceanu – Constanta (AIMK-C) este o entitate cu specific operational diferit fata de aeroporturile civile din clasificatia nationala, datorita pozitionarii sale strategice pentru operatiunile NATO, motiv pentru care este clasificat ca aeroport strategic international.
Prin prisma obligatiilor asumate de Romania cu partenerii militari strategici, AIMK-C are obligatia legala de a mentine infrastructura aeroportuara in stare operationala 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la cele mai inalte standarde de siguranta si securitate.
Analiza datelor pentru AIMK-C din ultimii ani indica faptul ca aeroportul se confrunta cu o schimbare primara de la piata aeronavelor de aviatie generala la o piata substantial mai mare a aeronavelor comerciale. Aceasta trecere la tipuri si frecvente de aeronave mai grele reprezinta provocari pentru infrastructura existenta a aeroportului. Investitii substantiale in modernizarea infrastructurii sunt necesare pentru adaptarea la noile tipuri de aeronave, atat civile cat si militare.
”Infrastructura generala a AIMK-C s-a dezvoltat de-a lungul anilor pentru a satisface nevoile comerciale actuale ale aeroportului, precum si cele generate de operatiunile de suport ce intra in obligatia Romaniei, in calitate de stat membru NATO si partener strategic al Statelor Unite ale Americii. Infrastructura existenta si multe dintre sistemele sale vor trebui insa sa fie modernizate si extinse pentru a raspunde nevoilor viitoare, in conditiile in care evolutia tehnologica in domeniul aviatic este una rapida si de anvergura”, se mentioneaza in proiect.
Dezvoltarea viitoare se va reflecta in facilitati, capacitati de alimentare, configuratii de parcare, platforme si servicii, toate fiind necesare pentru a satisface cererea unei noi generatii de aeronave de diverse tipuri si capacitati, care vor utiliza aeroportul in viitor, cu respectarea standardelor europene privind siguranta si securitatea aviatiei civile.
Obiective de investitii finantate prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, Axa prioritara 2, O.S. 2.3. Cresterea gradului de utilizare sustenabila a aeroporturilor
1. Cresterea securitatii/sigurantei traficului de pasageri la AIMK-C
Care presupune furnizarea si punerea in functiune a urmatoarelor dotari:
- Echipamente de control de securitate;
- Autospeciala PSI;
- Ambulanta;
- Spatiu carantina;
- Degivror pista
- Autofreza zapada;
- Perii cu cap tractor (complet echipate);
- Dispozitiv de masurare continua a coeficientului de franare.
2. Upgrade balizaj luminos la pista de decolare-aterizare care presupune realizarea unui sistem de balizaj luminos, sigur si fiabil, corespunzator normelor Organizatiei Aviatiei Civile Internationale si ale Agentiei Europene pentru Siguranta Aviatiei.
Prin realizarea acestui obiectiv, va creste gradul de siguranta in exploatarea sistemelor de balizaj luminos si implicit va creste gradul de siguranta in exploatarea suprafetelor de miscare.
3. Sistem de supraveghere video, control acces la AIMK-C care
presupune asigurarea unui nivel de securitate ridicat, pentru protectia bunurilor, infrastructurii aeroportuare, personalului si pasagerilor.
b) Obiective de investitii cuprinse in Memorandumul nr.34418/18.09.2020, aprobat in sedinta Guvernului din data de 12 noiembrie 2020
1. Amenajare banda pista si RESA (Runway End Safety Area)
Capacitati:
– Suprafata nivelata in banda pistei : 263.000 mp
– Suprafata platformei de protectie: 4.800 mp
– Suprafata RESA amenajata: 43.200 mp
– Drum perimetral nou: 6.000 mp (1550ml)
– Gard de securitate nou: 1.180 ml
2. Modernizare si reabilitare sistem electroenergetic
Presupune integrarea tuturor sistemelor reabilitate in sistem unitar de monitorizare SCADA, echiparea posturi de transformare si inlocuirea stalpilor de sustinere a proiectoarelor pentru iluminatul platformelor de stationare aeronave.
3. Reabilitare si modernizare corp garda
Scopul interventiilor propuse este de a implementa masurile de refunctionalizare, prin recompartimentarea spatiilor existente, corelat cu concluziile si recomandarile expertilor de specialitate si prin solutii tehnice moderne care sa asigure o buna exploatare, operationalizare si confort corespunzator activitatilor care se vor derula in cadrul imobilului.
4. Extindere si modernizare Punct Control 2 (PC2) prin care este imbunatatit/eficientizat procesul de acces si control in incinta aeroportului.
5. Reconfigurare fluxuri auto, reabilitare pavilion administrativ, rampa spalare masini
Necesitatea investitiei este justificata de insuficienta spatiului de garare si intretinere a tuturor autovehiculelor care asigura buna functionare a aeroportului, autovehiculele mari neavand acces in cladire din cauza gabaritului mic al intrarii existente. De asemenea, in cazul reconfigurarii fluxurilor si a pavilionului administrativ vor trebui asigurate conditiile de protectie impotriva incendiilor si indeplinirea obiectivelor in materie de schimbari climatice si energie ale Uniunii Europene in domeniul Eficientei Energetice (EE), in conformitate cu avizele de specialitate si normele actualizate.
6. Aplicatie soft management – Monitorizarea conformarii cu cerintele aplicabile
Este o aplicatie care ofera managementului un instrument eficient de monitorizare a activitatilor specifice. Sistemul este focalizat pe planificare, organizare si nu in ultimul rand pe imbunatatirea performantelor.
B. Obiective de investitii noi
1. Terminal pasageri sosiri/plecari intern si international
Configuratia actuala a terminalului poate fi considerata adecvata pentru nivelurile actuale de servicii oferite. Avand in vedere prognozele de dezvoltare a zonelor deservite de aeroport, in baza unui studiu de fezabilitate se va stabili daca este necesara dezvoltarea unui nou terminal de pasageri sau modernizarea celui existent.
2. Modernizare/Reabilitare pista decolare-aterizare (PDA)
Pista de decolare-aterizare va fi reabilitata/consolidata pentru a face fata cererii de trafic cu aeronave de mare capacitate.
3. Modernizarea/Dezvoltare sistem cai de rulare
In concordanta cu etapele de dezvoltare a terminalului, sistemul suprafetelor de miscare se va extinde cu cai de rulare de degajare rapida pentru a permite iesirea rapida a aeronavelor de pe pista.
4. Accesul in zona publica
Se va construi un drum de acces la zonele comerciale din fata terminalului, la zona tehnica si cea cargo din partea de nord. AIMK-C este responsabil pentru asigurarea infrastructurii de baza (drumuri, utilitati) in limitele perimetrale acoperite de Programul strategic.
5. Facilitati hangar
Amplul program de dezvoltare a aeroportului presupune constructia unei infrastructuri aeroportuare corespunzatoare, care sa permita pe langa aterizarea tuturor tipurilor de aeronave si zona de hangarare si intretinere avioane/elicoptere.
6. Facilitate suport pentru intretinere
Aeroportul are nevoie de o astfel de facilitate care sa asigure o locatie sigura, functionala si organizata pentru echipamentele de intretinere ale aerodromului.
7. Facilitati de alimentare a aeronavelor cu combustibil
- Pe masura ce numarul si frecventa avioanelor de mare capacitate care acceseaza aeroportul creste, este recomandabil sa se relocheze sau sa se furnizeze o noua ferma de combustibil in perimetrul reprezentat de platforma mare din partea de sud a aeroportului. O capacitate suplimentara de stocare a combustibilului ar trebui planificata atunci cand aeroportul nu poate mentine o aprovizionare si o rezerva adecvate.