Constructorul american de automobile electrice Tesla Inc s-a apropiat de intrarea in clubul select al companiilor cu o capitalizare de piata de 1.000 de miliarde de dolari, dupa ce compania fondata de Elon Musk a primit cea mai mare comanda din istoria sa, 100.000 de vehicule pentru firma de inchiriere Hertz, transmite Reuters.
Imediat dupa anuntarea acestei comenzi record, actiunile Tesla au crescut cu 7,5% pana la un nou maxim istoric de 978 de dolari. Cotatia actiunilor Tesla a fost impulsionata si de informatia ca Tesla Model 3 a fost cel mai vandut automobil in Europa in luna septembrie, scrie Agerpres.
Potrivit calculelor Reuters, actiunile Tesla vor trebui sa ajunga la o cotatie de 995,75 dolari pentru ca producatorul de automobile electrice sa ajunga la o valoare de piata de 1.000 de miliarde de dolari. In acest caz, Tesla, care este deja cea mai valoroasa companie producatoare de automobile, s-ar alatura unui club de elita din care mai fac parte doar Apple Inc, Amazon.com, Microsoft Corp si Alphabet Inc.
Directorul general interimar de la Hertz, Mark Fields, a precizat ca in ceea ce priveste comanda record de 100.000 de vehicule facuta grupului Tesla, acesta este compusa in principal din Tesla Model 3, cel mai accesibil model al producatorului american. Clientii Hertz vor putea inchiria un automobil Tesla incepand din luna noiembrie iar companie va avea 3.000 de puncte de incarcare in 65 de piete pana la finele lui 2022, a adaugat Mark Fields. Pana la finele lui 2023, Mark Fields a spus ca Hertz va avea 4.000 de puncte de incarcare in 100 de tari.
„Vehiculele electrice au devenit acum mainstream si suntem doar la inceput in ceea ce priveste cresterea interesului si cererii mondiale„, a declarat Mark Fields.
Pretul unui Tesla Model 3 incepe de la 44.000 de dolari, ceea ce inseamna ca intreaga comanda facuta de Hertz are o valoare de aproximativ 4,4 miliarde de dolari, cu conditia ca intreaga comanda sa fie compusa numai din acest sedan.
Fields a refuzat sa precizeze care este pretul platit de Hertz pentru comanda sa de automobile Tesla dar a spus ca gratie acestei comenzi, automobilele electrice vor reprezenta mai mult de 20% din flota globala a Hertz. Potrivit lui Fields, in prezent Hertz are intre 430.000 si 450.000 de vehicule disponibile la nivel mondial, adaugand ca firma va colabora si cu alti producatori de automobile electrice.