O noua companie aeriana italiana, Italia Trasporto Aereo SpA (ITA), isi va incepe activitatea pe 15 octombrie. Bruxellesul a aprobat deja compania care inlocuiește Alitalia. Asta dupa lungi si dificile discutii intre autoritatile de la Roma si Comisia Europeana privind planificata repornire a operatorului aerian, care era programata initial pentru luna aprilie.
ITA este derivata din Alitalia, companie care se lupta de cativa ani sa supravietuiasca. Insa pentru care guvernul italian a gasit solutia salvatoare. ITA urmeaza sa opereze cu mai putin de jumatate din flota Alitalia si va fi singura companie care va putea prelua parti limitate din operatiunile Alitalia de manipulare si mentenanta.
Autoritatile de reglementare din Uniunea Europeana au dat unda verde succesorului Alitalia, adica ITA, si au cerut operatorului aerian italian sa ramburseze ajutoare de stat ilegale de 900 de milioane de euro (adica aproximativ 1,1 miliarde de dolari). De fapt, negocierile au durat luni de zile tocmai pentru ca cele 900 de milioane de euro sa nu impiedice lansarea noii companii aeriene.
Comisia Europeana a decis astfel ca ajutorul de stat primit de Alitalia, in coantum de 900 de milioane de euro, a fost acordat ilegal, conform normelor UE.
Statul italian trebuie acum sa recupereze banii de la Alitalia. Daca are cine si de unde, pentru ca Alitalia este bagata in faliment. Este astfel putin probabil ca Alitalia sa ramburseze acel ajutor, plus dobanzile, intrucat conturile transportatorului sunt goale, iar banii pe care ii poate colecta din vanzarea activelor nu sunt de asteptat sa fie suficienti.
Si TAROM poate fi salvata
TAROM, compania aeriana a statului roman, si ea cu probleme vechi, ar putea invata ceva de aici. Compania este de peste 13 ani pe pierderi, iar problemele par sa se adanceasca. Solutii fezabile salvatoare nu s-au gasit inca. Asta poate si pentru ca board-ul companiei a fost schimbat extrem de des, chiar mai des decat ministrii care s-au perindat la conducerea Ministerului Transporturilor.
„O astfel de solutie ar putea fi gasita si pentru TAROM. Dar nu se vrea. Compania va pieri daca nu se face ceva. Statul a mai bagat bani ilegal si in alte domenii si dupa Comisia Europeana a decis ca banii trebuie dati inapoi. Uite cum au facut italienii, au bagat bani in companie ilegal, apoi au bagat-o in faliment, au creionat o companie noua de la zero cu activele bune ale celei falimentare. Si Romania poate face la fel la TAROM si am fi avut si noi o noua companie aeriana curata, fara pierderi si datorii. Dar pare ca nimeni nu vrea sa aplice masuri si la noi. Au fost prea preocupati sa fure. Ganditi-va ca au fost ani in care Consiliul de Administratie la TAROM se schimba lunar! Din Consiliul de Administratie au facut parte si oameni care nu aveam nicio treaba nici nu aviatia, nici cu finantele, nici cu transporturile. Fiecare era omul cuiva, nici nu apucam sa ii cunoastem si deja erau schimbati„, au declarat pentru „Lumea Infrastructurii” surse din cadrul companiei.
Tarom estimeaza pierderi de 230,13 milioane lei in acest an, la jumatate fata de cele raportate in anul 2020, de 431,3 milioane lei. Veniturile totale preconizate pentru acest an sunt de 1,19 miliarde lei, aproape duble fata de 2020. De asemenea, potrivit scenariului standard, considerat cel mai realist, anul 2024 ar fi anul in care rutele ajung profitabile, iar anul 2023 ar fi anul in care fluxurile de numerar devin pozitive.
Revenind la cazul Alitalia, Comisia Europeana a informat ca decizia Italiei de a injecta in urmatorii trei ani capital de 1,35 miliarde de euro in ITA este in linie cu reglementarile UE privind ajutoarele de stat deoarece operatiunea va fi facuta in conformitate cu conditiile de pe piata.
Uniunea Europeana a cerut ca ITA sa fie independenta pentru a nu fi facuta raspunzatoare de ajutoarele de miliarde de euro primite de Alitalia in ultimii ani.
ITA va demara activitatea in 15 octombrie. Brandul Alitalia si programul sau de loialitate vor fi vandute intr-o licitatie deschisa, a declarat Comisia Europeana, care supravegheaza politica de concurenta a UE.
Negocierile au intarziat cu cateva luni lansarea companiei aviatice, permitand operatorilor aerieni low-cost Ryanair si Wizz Air sa domine rutele interne din Italia.
ITA vrea acum sa achizitioneze 81 de avioane de ultima generatie, in urmatorii patru ani, licitatia fiind evaluata la 5,3 miliarde de dolari. Publicatia italiana Corriere della Sera anunta recent ca gigantul Airbus este favorit sa castige licitatia de miliarde de dolari pentru noua flota de aeronave a ITA.
Alitalia era candva un operator important in industria transportului aerian european, dar in ultimii ani a avut de suferit din cauza competitiei trenurilor de mare viteza si a transportatorilor low-cost, care i-au taiat cota de piata si incasarile.
In 2017, Alitalia a fost plasata sub administrare speciala, dupa ce salariatii au respins un plan de restructurare ce viza reducerea efectivelor si a salariilor. Compania supravietuieste datorita creditelor acordate de statul italian. In 2019, compania a deservit sute de destinatii din intreaga lume, transportand aproximativ 20 de milioane de pasageri de la hubul sau principal din Roma si de la alte aeroporturi din Italia.
De la inceputul pandemiei, Alitalia a inregistrat un declin semnificativ al serviciilor, ceea ce a avut ca rezultat pierderi operationale.