SCUTIRE DE TAXE LA PODUL GIURGIU-RUSE – Masinile care trec granita dinspre Romania spre Bulgaria nu vor achita tariful de trecere, anunta CNAIR

Duminica, 20 iunie 2021, vehiculele rutiere de transport persoane (autoturisme), cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducatorul auto, care trec podul peste Dunare in sensul Giurgiu – Ruse, vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere, anunta Compania Nationala de administrare a Infrastructurii Rutiere intr-un comunicat publicat vineri, 18 iunie.

Acest lucru este posibil deoarece data de 20 iunie a fiecarui an este declarata „Ziua Podului”, in care autoturismele pot trece fara achitarea tarifului, in conformitate cu prevederile pct. 42 din Anexa nr. 3 Tarife de trecere pentru utilizarea podului peste Dunare in sensul Giurgiu – Ruse a Ordinului MT nr. 1836/2018, se arata in comunicatul CNAIR.

In luna aprilie a acestui an, podul a intrat in reabilitare, iar circulatia a fost ingreunata.

La 20 iunie 1954, a fost inaugurat podul peste Dunare ce leaga malul romanesc de cel bulgaresc prin orasele Giurgiu si Ruse. Numit simbolic „Podul Prieteniei”, constructia era la acea data cel mai mare pod combinat (cale ferata si sosea) din Europa, potrivit volumului „Istoria Romaniei in date”.

Construirea Podului Giurgiu-Ruse peste Dunare a pornit simultan pe ambele maluri ale fluviului. Pentru executarea lucrarilor a fost aplicat, in premiera, sistemul executarii terasamentelor prin hidromecanizare. Lucrarile au implicat si ridicarea altor obiective: doua gari mari, cladiri de serviciu pe malurile bulgar si roman.

Articolul precedentSTRABAG A CASTIGAT LICITATIA PENTRU CENTURA ORADEA – Contractul in valoare de 546 de milioane lei va fi semnat dupa ce expira termenul pentru contestatii
Articolul următorBLUE AIR ANUNTA 10 DESTINATII DIN GRECIA PENTRU ROMANI – Biletele pornesc de la 30 de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.