Toyota, cel mai mare producator auto din lume, a anuntat ca isi propune ca productia sa sa fie neutra din punctul de vedere al emisiilor de carbon pana in anul 2035, inlocuind data tinta anterioara, care era 2050, scrie publicatia The Japan Times.
Directorul de productie al companiei japoneze, Masamichi Okada, a facut acest angajament vineri, in cadrul unei prezentari online, in timp ce liderii G7 se intalnesc in Marea Britanie pentru a discuta despre abordarea schimbarilor climatice si alte probleme urgente.
„Ne straduim sa realizam fabrici ecologice. Neutralitatea carbonului ne ofera o oportunitate de a regandi in mod fundamental productia. Toyota se face fata provocarilor pentru ca fabricile sale sa fie neutre din punct de vedere al carbonului pana in 2035″, a spus Okada.
Unul dintre modurile in care compania spera sa realizeze acest obiectiv este introducerea de noi tehnologii pentru vopsirea vehiculelor – una dintre cele mai puternice proceduri in producerea autovehiculelor – precum inlocuirea vopselei cu folie adeziva.
Toyota este un pionier al vehiculelor hibride si al automobilelor care utilizeaza combustibil cu hidrogen. De asemenea, a intensificat dezvoltarea masinilor electrice cu baterii.
Prim-ministrul Yoshihide Suga a anuntat in octombrie 2020 ca termen limita anul 2050 pentru ca a treia cea mai mare economie din lume sa devina neutra din punct de vedere al emisiilor de carbon, consolidand in mod semnificativ angajamentele tarii in materie de schimbari climatice.
Tara s-a luptat sa reduca emisiile de carbon dupa oprirea reactoarelor in urma exploziei din 2011 a centralei nucleare din Fukushima.
De asemenea, in noiembrie, gigantul Toshiba a declarat ca va inceta constructia de noi centrale pe carbune si va trece la energie regenerabila in incercarea de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera.
Premierul Suga s-a aflat in sud-vestul Angliei pentru summitul G7, la primele discutii fata-in-fata ale liderilor, dupa aproape doi ani.